Voinţa populară reînviată plus 10 (macro) argumente în favoarea bicameralismului

Traian Băsescu - back in the game. De sus din dealul Cotroceni preşedintele se joacă cu nervii liderilor USL. Pactul dintre cele două Palate este în fapt o asigurare (pentru cine? încă nu e clar!) că din punct de vedere instituţional lucrurile se mişcă, că riscul apariţiei unor evenimente penibile sau blocări instituţionale (de genul reprezentării la Consiliul European) este minim.

În rest, jocul dintre preşedinte şi restul lumii a rămas la fel de politic. Mizele, aceleaşi.

Mă amuz copios când acesta ne explică, într-o manifestare teatrală de excepţie, într-o armonie totală între verbal şi nonverbal, cât de neimplicat politic este în acest stadiu al mandatului prezidenţial. Mişcarea Populară şi partidul pe care tot îl anunţă nu sunt ale lui, ci ale consilierilor lui. Recent, la un post de televiziune spunea că a susţinut-o pe Elena Udrea la preşedinţia PD-L. Exemplele pot continua.

Un lider politic aflat în vârful ierarhiei imi spunea, cu o zi înainte de conferinţa preşedintelui, că totul se poate negocia în politică. Că Băsescu va renunţa la acest proiect. L-am contrazis. Iată că preşedintele a revenit în forţă, după câteva luni de abstinenţă, şi a reînviat voinţa poporului din 2009 şi cele două proiecte de suflet: 300 de parlamentari şi parlament unicameral. Miza este cât se poate de personală. Blocarea procesului de reviziuire sau modificarea Constituţiei ţinându-se cont de  referendumul din 2009. Una din  două.  Vă aduceţi aminte de versurile lui Mihai Mărgineanu? „Jana nu e moartă, jana se transformă”.

Prin urmare, m-am gândit să vin în sprijinul bicameralismului românesc şi să expun o serie de argumente în favoarea acestuia:

•          Tradiţia bicameralismului. Originile bicameralismului le regăsim în perioada lui Cuza. Prin Plebiscitul din 23-26 mai 1864 s-a adoptat „Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris” care prevedea două corpuri legiuitoare Camera cea de Obşte (Camera Deputaţilor) şi Corpul Ponderator (Senatul);

•        Bicameralismul îl regăsim în statele federale sau în cele cu un grad mare de descentralizare precum şi în cele regionale (SUA, Germania, India, Federaţia Rusă, Franţa, Italia). România va avea trei nivele administrative şi tinde să-şi accelereze procesul de descentralizare ( repede, repede !?). Din punct de vedere politic se va simţi nevoia unei reprezentări la nivel central a comunităţilor locale, cu condiţia ca Senatul să-şi adapteze atribuţiile;

•       Majoritatea statelor mari din Uniunea Europeană, cu o populaţie de peste 10 milioane de locuitori, au parlamente bicamerale (Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia, Spania, Polonia, România, Olanda). În plus, Austria, Irlanda şi Slovenia, care deşi au o populaţie de sub 10 milioane de locuitori, intră şi ele în categoria statelor cu sistem parlamentar bicameral;

•          Unicameralismul  este, în general, specific ţărilor mici cu o populaţie de sub 10 milioane (Malta, Luxemburg, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Finlanda, Slovacia, Danemarca, Bulgaria, Suedia). Singurele excepţii sunt Ungaria, Portugalia şi Grecia, toate cu o populaţie puţin peste 10 milioane;

•          Simplificarea actului legislativ prin desfiinţarea Senatului nu va garanta calitatea actului legislativ. Oricum Parlamentul nu poate face faţă necesităţilor unei legislaţii moderne. În acest sens, executivul suplineşte incapacitatea legislativului de a formula legislaţie specializată;

•        Explozia bicameralismului. La începutul anilor ‘70 numai 45 de ţări aveau un parlament  bicameral. Până în 2006 numărul ţărilor care aveau un parlament bicameral a crescut la 75;

•         Bicameralismul este sistemul parlamentar în care trăieşte cea mai mare parte a   populaţiei de pe glob;

•        Bicameralismul este sistemul parlamentar al celor mai bogate ţări. Din 15 ţări care au   cel mai mare PIB, numai două ţări au un sistem unicameral, China şi Korrea de Sud;

•        Argumentul reducerii cheltuielilor este unul de tip populist şi nu are legătură cu   democraţia. În momente dificile, fie ele şi de criză economică, nu se justifică desfiinţarea Senatului prin faptul că astfel se mai reduce din cheltuieli. Pe acelaşi criteriu am putea amputa orice instituţie. În plus, Senatul are oricum un buget infim faţă de alte instituţii.

•       Un Parlament unicameral nu va rezolva problema încrederii scăzute în această instituţie politică;

Pentru mai multe detalii despre evoluţia bicameralismului găsiti aici un studiu interesant "BICAMERALISM AROUND THE WORLD : POSITION AND PROSPECTS"  http://www.senat.fr/senatsdumonde/introenglish.html