Voci lirice de perspectivă în contextul unei importante celebrări
0Scriam în aceste pagini acum mai bine de două săptămâni despre glasuri de operă în fața cărora se prefigurează frumoase cariere. Iată că tema merită a fi reluată destul de rapid după un spectacol al Operei Naționale București cu recenta nouă producție „Povestirile lui Hoffmann” de Offenbach, seară care s-a înscris în practica managementului teatrului din Splai de a omagia importanți cântăreți români.
O aniversare
Așa încât, spectacolul cu pricina i-a fost dedicat, la împlinirea a 80 de ani, sopranei Silvia Voinea, vocea spectaculoasă de coloratură lirică a sfârșitului anilor '60, a deceniilor al VIII-lea și al IX-lea din secolul trecut, la noi și în alte teatre din Europa, din lume, în care a interpretat cu strălucitoare magnitudine 37 de roluri. O carieră întregită printr-o prodigioasă activitate didactică la Universitatea Națională de muzică bucureșteană, continuată și astăzi.
A fost prilejul de a o aplauda la rampă pe Silvia Voinea, de a o revedea într-un fragment de film din „Lucia di Lammermoor” de Donizetti, de a o reauzi mulțumind emoționată organizatorilor spectacolului de gală, ovațiilor publicului și cuvintelor de prețuire rostite de dr. Stephan Poen, care i-a înmânat și Diploma de Onoare pentru Excelență în artă și pedagogie a Academiei Internaționale Elena Cernei. În sală, un pliant de prezentare îi fusese dedicat artistei, sub aceeași semnătură.
Perspective evolutive
Din bogata distribuție, doi interpreți și-au datorat realizările studiului cu prof. univ. dr. Silvia Voinea. Reîntorcându-mă la titlul articolului, îl remarc pe contratenorul Matei Tudose care, surprinzător față de practicile internaționale, a cântat rolul Nicklausse. Într-un context similar, îmi amintesc că un alt contratenor, Romeo Văsuț (ulterior, Cornelius), și el student al Silviei Voinea, a interpretat tot un rol de mezzosoprană, Siebel, în premiera bucureșteană cu „Faust” de Gounod din 1998. De asemenea la o vârstă fragedă pentru cânt, 19 ani, ca și Matei Tudose, 22 de ani.
Actualul debutant, fără să aibă culoarea de glas mezzosopranil al rolului ci mai degrabă una de sopranist, a adus pe scenă valabile calități de siguranță, muzicalitate, plăcută timbralitate și ordonare a conducerii vocii. Talentat cântăreț-actor a fost foarte bine în secvența imitării Olympiei din actul al II-lea, după care a frazat frumos aria „Vois sous l'archet frémissant”, vădind și certitudine acută. Depășind oboseala debutului evidentă pe alocuri spre final, Matei Tudose a cântat, după rostirea unei declamații mai puțin expresive, mica scenă ultimă cu Hoffmann într-un legato inspirator. În fața tânărului, perspectivele sunt semnificative și orientarea viitoare trebuie să vină din direcția acelui imens repertoriu căruia glasul îi este evident dedicat, cel baroc.
În linia perspectivelor evolutive o situez și pe soprana Oana Șerban (Olympia), 35 de ani, scânteietoare în agilități supra-acute formulate cu ușurință și respirație de mare continuitate, în pofida unei discrețiuni de exprimare muzicală. Dezinvolturii lecturii i-a adăugat nuanțe și pianissime diafane. Artista s-a aflat la al doilea spectacol consecutiv din cele trei programate până acum de Opera Națională, la toate personajul titular revenind tenorului Daniel Magdal, 56 de ani, care a repetat prestația vocal-actoricească apreciată în acest blog după premiera din 1 octombrie.
În rolul Dapertutto, a debutat baritonul Alexandru Constantin, un alt cântăreț pe care l-am remarcat anterior, ca aflându-se într-un stadiu pozitiv de dezvoltare a glasului.
Extrema de vârstă...
...din spectacol a venit din partea celeilalte eleve a Silviei Voinea, soprana Mihaela Stanciu, debutantă la 60 de ani în rolul Antonia, moment în care își menține prospețimea timbrală a unui glas liric bogat în armonice pe bună parte a ambitusului. În registrul grav a adăugat domoale note așa-numite „de piept”. În aria „Elle a fui la tourterelle” s-a arătat reflexivă și îngândurată la arta ei dorită cu ardoare și împiedicată de boală, s-a exteriorizat delicat și elegant în relația cu Hoffmann, a fost imploratoare în dialogul cu Vocea mamei, a evitat adresările spinte, dar a vocalizat impresionant un contra-Fa natural acut. Moartea eroinei pune întotdeauna probleme venite din țesătura dramatică înaltă, însă pianissimele ultime, de accentuat lirism, au sedus.
O excelentă evoluție în ofertantele roluri negative Lindorf, Coppélius, Dr. Miracle a avut Ion Dimieru, în primul rând deoarece scriitura lui Offenbach convine celor mai bune porțiuni de registru vocal din glasul său de bas. Și le-a expus prin timbralitate solidă, forjată de la sunetele moi bine pliate stilistic la cele autoritare, insinuante și sarcastice. Păcat că participarea „Eh! oui, je vous entends! Tout à l'heure! Un instant!...” în trio-ul cu Hoffmann și Crespel din actul secund nu a fost foarte pregnantă, dar păcatul a venit dinspre unele sonorități excesive ale fosei.
Prezenți pentru a doua oară în distribuții, soprana Crina Zancu a reluat expunerea glasului său intens colorat ca Giulietta, în timp ce Andrei Lazăr și-a demonstrat virtuțile de „tenor de caracter” cu intensă tentă actoricească în cele patru întruchipări ca Andrès, Cochenille, Franz, Pitichinaccio.
Au mai debutat Dumitru Filip (Spalanzani), Cristian Rusenescu (Nathanael), Alina Dragnea (Vocea mamei Antoniei) și și-au confirmat anterioarele prestații Filip Panait (Crespel), Florin Simionca (Luther), Dan Indricău (Hermann), Daniel Filipescu (Schlemihl).
Ansamblurile bucureștene s-au aflat sub bagheta lui Ethan Schmeisser.
Se încarcă comentariile...
