Vladimir Putin: de la simplu agent KGB la Ţarul Rusiei

Pe 21 decembrie 1999 Vladimir Putin avea să strângă la aceeaşi masă pe cei mai puternici oameni din Federaţia Rusă şi să închine un pahar în cinstea lui... Stalin. Acest lucru avea să se întâmple după alegerile parlamentare din 1999 şi era semnalul clar ce arăta politica pe care va avea să o ducă viitorul Ţar de la Kremlin.

Modul de gândire a lui Vladimir Putin şi a celor de lângă el transcede pragmatismului şi avariţiei politicienilor lumii occidentale. Acesta este un om orientat spre principii, devotat total acestora. Nu vorbim de un lucru întâmplător ci de o evoluţie ce a avut la bază o anumită educaţie, cu responsabilitatea faţă de Ţară, faţă de Stat.

În iulie 1998 avea să fie numit de către Elţîn şef al FSB pentru ca un an mai târziu, după un şir de remanieri guvernamentale ratate, să fie pus în august 1999 prim-ministru al Federaţiei Ruse, cu doar câteva luni înaintea începerii campaniei pentru alegerea unui nou preşedinte. În aceeaşi lună soarta a făcut ca tatăl acestuia să moară, urmându-şi soţia decedată un an mai devreme.

Vladimir Putin s-a născut pe 7 octombrie 1952 la Leningrad, actual Sankt Petersburg. Mare parte din viaţa sa a fost legată de al doilea mare oraş construit de Ţarul Petru cel Mare în încercarea sa de a reforma, moderniza, europeniza Imperiul Rus.

Tatăl său fusese de asemenea membru NKVD, fiind parcă o moştenire de familie de la bunicul său, ce fusese unul din bucătarii lui Lenin.

Vladimir Putin a fost unicul fiu în viaţă, cei doi fraţi ai săi murind de mici. A copilărit alături de părinţii săi într-un apartament sărăcăcios, dormind în aceeaşi cameră. De fapt condiţiile de viaţă erau similare cu cele ale majorităţii ruşilor şi cărora comunismul nu a putut să le aducă fericirea.

Se spune că la doar 16 ani, pe când URSS invada Cehoslovacia în 1968, Putin avea să se ofere singur serviciilor de securitate ca şi agent.

La şcoala aflată în imediata apropiere a casei sale a luat de tânăr contactul şi cu limba germană, care ca şi disciplina din Judo, sportul preferat, aveau să îi marcheze întreaga viaţă(în 1975 devenea maestru al Judo iar în 1976 campion al aceluiaşi sport la Sank Petersburg). În acelaşi an 1976 avea să îşi dea licenţa în drept internaţional, teza aleasă fiind "Principiul Naţiunii celei mai favorizate în dreptul internaţional." Putin avea să ia nota maximă.

În ultimul an de facultatea avea să fie angajat de KGB(1975), deşi există zvonuri că recrutarea acestuia s-ar fi făcut încă din anul trei. Zece ani mai târziu avea să fie trimis în misiune în Germania Democrată(la Dresda), atât datorită convingerilor ferme şi profesionalismului dar şi pentru că stăpânea foarte bine limba germană. Asta nu înainte de a face şcoala de contrainformaţii.

Modelul în viaţă a lui Vladimir Putin a fost Andropov, cel care avea să restabilească onoarea şi demnitatea KGB-ul rus, aşa cum a reuşit să facă Vladimir Putin cu întregul stat rus după eşecul primilor 10 ani de la căderea URSS.

Căderea Zidului Berlinului l-a prins la post în Germania de Est(şef al Asociaţiei de prietenie germano-sovietice). A putut să vadă din exterior atunci eşecul statului sovietic.

Spre final de mandat în Germania de Vest a avut ca principală sarcină să recruteze foşti agenţi STASI pentru a-şi continua activitatea şi după căderea URSS şi dispariţia Germaniei Democrate. Aceasta activitate s-a făcut în paralel cu spionajul împotriva NATO, văzut atunci, ca şi acum, ca inamicul numărul unu.

În 1990 avea să se întoarcă în Sank Petersburg unde aparent începea o viaţă academică, încadrându-se bine şi în administraţia celui de al doilea oraş ca importanţă din Federaţia Rusă, sub administraţia lui Sobceak. În această perioadă a avut oficial mai multe deplasări şi întâlniri cu persoane importante din Germania, precum Helmut Koln. Şase ani a fost Putin numărul unu din administraţia din Sankt Petersburg fiind omul de încredere bun la toate. În toată această perioadă nu s-a obosit niciodată să ascundă faptul că se afla pe statele de plată ale KGB. 

Toată această perioadă leagă numele lui Vladimir Putin de numeroase suspiciuni de corupţie, dar niciodată dovedite în instanţă. Având însă accesul la putere, în debandadă specifică din Federaţia Rusă de după căderea URSS, am putea spune că actualul preşedinte a avut meritul  de a se păstra curat, atât cât cineva putea rămâne. În 1996 Sobceak avea să piardă alegerile, după o campanie al cărui director a fost chiar Vladimir Putin. Fiind văzut ca o ameninţare directă asupra poziţiei statului rus, campaniile de denigrare a candidatului au fost foarte dure şi începute din timp. Lui Putin i s-a propus ulterior să facă parte din noua echipă, dar etica i-a spus că e mai bine să se de-a la o parte.

După această experienţă Putin avea să fie numit, cu ajutorul lui Aleksei Bolşakov(şeful Uniunii Rusia-Belarus), adjunct pe probleme juridice şi bunuri străine deţinute de statul rus. Un an mai târziu devenea şeful Departamentului de Control al Kremlinului. În 1997 avea să fie promovat de Elţîn, având sarcina de a se ocupa în linişte de relaţie cu cei optzeci şi nouă de guvernatori regionali.  Aceasta avea să îl ajute atunci când a devenit preşedinte deoarece a ştiut cum să acţioneze prin reducerea puterii acestora şi creşterea controlului asupra lor prin desemnarea directă şi nu prin vot. Aşa au ajuns în teritoriu apropiaţi de ai lui Putin sau oameni care aveau să îi devină fideli deoarece atâta timp cât Ţarul are funcţia, o au şi ei.

În 1998 Elţîn avea să îi pună în fruntea FSB. Se întâmplă după ce la căderea URSS se spune că îşi pusese demisia pe masa şefului ierarhic. Se ştie însă că din KGB nu se poate ieşi decât cu picioarele înainte şi pe orizontală. Avea atunci 46 de ani, iar un an mai târziu avea să fie desemnat de către Elţîn succesorul oficial prin numirea acestuia ca şi prim-ministru exact înainte de alegeri. Costul acestei numiri a fost graţierea faţă de toate neregulile de care era acuzată familia prezidenţială. Şi de această dată Vladimir Putin s-a ţinut de cuvânt, acesta fiind pentru liderul sovietic cu mult peste valoarea legilor.

Ca de fiecare dată preşedintele Rusiei nu avea să fie ales ci numit.

 Pentru că Vladimir Putin nu avea imagine publică suficientă, nivelul de încredere fiind undeva la 5% în acel moment, a fost nevoie de al doilea război din Cecenia pentru a-l putea transforma pe acesta într-un erou al naţiunii ruse şi singura cale pentru asigurarea unei creşteri rapide în sondaje. În septembrie 1999 două atentate ce au avut loc la Moscova şi prin care blocuri de locuinţe au fost aruncate în aer, cu sute de victime, aveau să prefaţeze campania electorală ce avea să vină. Acestea au fost puse pe seama extremiştilor ceceni, dar parcă cărţile erau prea bine făcute. 

În doar câteva luni Vladimir Putin avea să fie văzut ca şi salvatorul poporului rus, costul acestui joc electoral fiind chiar viaţa cecenilor.  În 2001 practic oraşul Groznîi nu mai era decât o adunătură de moloz.

Putin a venit la putere cu ajutorul celor mai puternici oligarhi ruşi. Simţind nevoie să îşi securizeze averile după ce au vandalizat URSS, aceştia au crezut că pot face din Vladimir Putin o marionetă. La puţin timp după instalarea în funcţie prin intermediul sistemului de justiţie noul preşedinte avea să se întoarcă împotriva tuturor. Cei care nu au reuşit să fugă din ţară sau nu au fost închişi, au sfârşit în mod tragic.

Putin a început o politică de epurare ce avea drept principal scop readucerea sub controlul statului a principalelor pârghii economice, mai ales cele care gestionau importantele resurse de care dispunea Federaţia Rusă. Companii importante ce au ajuns în condiţii dintre cele mai ilegale în mâna mafiei ruse aveau să se întoarcă înapoi sub controlul FSB, fie direct prin reintrarea statului ca principal acţionar fie prin trasferul acestora spre apropiaţi de încredere a lui Vladimir Putin. 

O a doua măsură luată de noul preşedinte a fost eliminarea instituţiilor media care criticau noua putere şi punerea acestora sub control. A fost un proces realizat din scurt în care justiţia a fost folosită ca principal pivot(motive existând suficiente). Libertatea de exprimare a fost restrânsă dramatic nu prin impunerea oficială a unei astfel de direcţii, ci prin demonstrarea celora care îndrăzneau a critica puterea că vor fi consecinţe. După ce mai mulţi ziarişti importanţi au fost reduşi la tăcere, liniştea avea să se aşeze asupra Federaţiei Ruse.

În toţi aceşti ani Vladimir Putin a reuşit să readucă controlul statului asupra principalelor resurse şi a le folosi pe acestea pentru a relansa economic fostul imperiu şi pentru a creşte nivelul de trai al rusului de rând. 

Astfel existenţa lui Vladimir Putin în vârful Federaţiei Ruse nu este deloc una întâmplătoare. Nu vorbim de un amator, aşa cum putem vorbi în majoritatea statelor declarat puternice, ale lumii democrate, ci de un lider responsabil aproape în fiecare moment al vieţii sale. 

Istoricul acestuia dovedeşte faptul că oferă încredere celor din jur şi că deţine o experienţă vastă ca şi om de stat. 

Crescut în URSS, trecut prin KGB, având ca model pe  Andropov, viziunea lui Vladimir Putin asupra prezentului este aceea că Marile Puteri occidentale nu au înţeles raţionamentul căderii blocului sovietic şi s-au folosit de slăbiciunea temporară pentru a câştiga teren în defavoarea lui.

Linia Roşie trasată de Blocul Sovietic nu ar fi trebuit trecută, orice intervenţie asupra modului de viaţă propus aici de la Moscova fiind considerat ca o agresiune fizică.  Putin are încredere în capacitatea Federaţiei Ruse a de redeveni o mare putere, motiv pentru care este dispus să se folosească de toate pârghiile de care este nevoie pentru a bloca extinderea spaţiului democratic în fostul spaţiul sovietic. 

Occidentul nu a înţeles la timp care ar fi trebuit să fie natura relaţiilor cu Federaţia Rusă după căderea Zidului Berlinului, iar acum acest tratament de şoc aplicat are scopul declarat de a arăta lumii că arsenalul atomic deţinut de ruşi îi face să fie jucători importanţi. 

Reacţia întârziată a blocului NATO, lipsa de solidaritate, au arătat slăbiciunile din blocul democratic şi de care Vladimir Putin ştie a se pregăti.

Cunoscându-se cu Angela Merkel de pe vremea când ambii dădeau rapoarte către Moscova, conducerea de la Kremlin a premeditat toată situaţia din Ucraina, acolo unde a deţinut permanent controlul prin intermediul instituţiilor de forţă şi a conducerii politice pro-ruse  a ţării. În momentul în care occidentalii au înţeles acest lucru a început reacţia mai dură prin susţinerea făţişă a unor vectori politici interni pro-europeni, lucru de neconceput la Kremlin, fiind o incursiune în propria sferă de interese, o incursiune în politica internă a Rusiei aşa cum este ea văzută de Vladimir Putin.

Ţarul Rusiei nu este doar o întâmplare ci o creaţie a KGB-ului rus, un om pregătit şi auto-pregătit pentru a conduce Rusia aşa cum ea a fost şi se doreşte a deveni. 

Orice paralelă de personalitate între Putin şi Hitler este o gravă eroare, logica fiind fundamentul oricărei acţiuni a ţarului şi nu nebunia, aşa cum mulţi încearcă să propună. Gesturile lui sunt premeditate şi logice dacă se înţelege clar dorinţa Federaţiei Ruse de a bloca occidentul în a-şi extinde modul de viaţă în spaţiul deţinut de URSS. Lucrurile se pot opri aici dacă Ucraina este blocată, dar dacă se va continua atunci vă garantez că Vladimir Putin nu se va da înlături la a folosi ameninţarea nucleară dacă va fi cazul.

Acest om devotat principiilor sale doreşte a rămâne ca un model, ca un erou pentru poporul său, iar orice sacrificiu este prea mic.

A trimis suficiente semnale occidentului atât direct cât şi indirect, iar acesta nu a dorit  să le înţeleagă.

Înainte de a intra în Ucraina a pregătit totul ca pe o masă de şah, cel mai probabil având siguranţa că deţine ceva voturi cu drept de Veto în sânul aliaţei occidentale şi prin care poate bloca orice ajutor militar direct.

România nu reprezintă din acest punct de vedere o miză iar securitatea ţării noastre nu este mai afectată decât cea a Germaniei, Americii sau a oricărui stat membru NATO.

Problema principală se pune însă asupra Republicii Moldova. Ideologul Kremlinului, Dughin, propunea acum câţiva ani la Bucureşti ca cele două state româneşti să se unească, dar să îşi revizuiască atitudinea faţă de Federaţia Rusă, văzută ca un potenţial stat agresor. A fost o propunere pe care nimeni nu a luat-o în seamă. Ea cuprinde multe întrebări, iar una dintre ele se referă la locul în care vedea Federaţia Rusă viitorul stat românesc.

Republica Moldova de una singură nu are nici o şansă iar dacă în viitorul apropiat nu se va decide de la Bucureşti şi de la Chişinău Reunificarea Rapidă, atunci această portiţă istorică ce ni s-a deschis s-ar închide iar pentru o perioadă lungă de timp. Faptul că Federaţia Rusă este acum ocupată cu menţinerea Ucrainei în spaţiul sovietic permite libertate României pe "frontul de Est", dar aceasta va dispărea atunci când Kievul nu va mai fi ... european.

Republicii Moldova nu i se va permite să evadeze din spaţiul sovietic, de una singură neavând nici o şansă. Politicienii de la Chişinău se amăgesc, dar după ce Kievul va cădea, ori fără susţinere externă Va Cădea, următoarea ţintă va fi soarta celor trei milioane de români de dincolo de Prut.

Ori ea este acum în mâinile celor care ne conduc, în mâinile lui Victor Ponta şi ale lui Traian Băsescu.

Putin nu a dorit cucerirea armată a Kievului, aşa cum a făcut în 1956 în Ungaria, în 1968 în Cehoslovacia, iar mai apoi în Afganistan, ci doar slăbirea puterii actuale pentru a putea permite reîntoarcerea spre un vector estic. El ştie cel mai bine că o invazie directă ar falimenta Rusia ca urmare a războiului de uzură, fără să mai vorbim de ura ce s-ar acumula, şi de fapt situaţia existentă acum este chiar cea prognozată - adică pentru moment Rusia a învins.