Viitorul nu miroase-a bine (III)

0
0

În faţa problemelor (globale ale omenirii – ar fi spus Iliescu), lumea răspunde cu întârziere şi inadecvat. Asta pentru că, în istorie, obişnuinţele sunt garantul supravieţuirii, dar şi al eşecului.

Obişnuinţele consolidează cetăţi, stabilesc relaţiile dintre oameni, fundamentează dreptul, comerţul, producţia, şcoala. Obişnuinţele ne fac oameni. În acelaşi timp, pentru că societăţile nu sînt omogene, iar relaţiile interumane şi interstatale sunt contradictorii, obişnuinţele devin frâna de mână a rezolvărilor. Comunismul a supravieţuit într-o lume conflictuală şi s-a prăbuşit în epoca telecomunicaţiilor. Nu şi-a imaginat un altfel de răspuns decât cel dogmatic. Capitalismul a cunoscut maxima înflorire la sfârşitul mileniului trecut. Părea victorios, veşnic, validat, iar istoria părea să ia sfârşit. Iată că răspunsurile automate la noile provocări au generat noi şi noi probleme, insolvabile. Nu apuci să pui un petic undeva, că mecanismul plezneşte în alte zece locuri. De la invadarea Irakului, situaţia  militară s-a schimbat, în rău, iar de la bula imobiliară, economia a luat-o pe trei cărări.

Politologii, politicienii şi naivii din social media încearcă din răsputeri să descâlcească nodul gordian. Nu vreau să spun cu asta că aş fi găsit taman eu găina cu ouă de aur. Spun doar că modul în care se pun întrebările şi viteza cu care se dau răspunsurile sunt dintr-un alt film. În România, cea mai amuzantă şi sângeroasă luptă se dă între dreapta şi stînga. În economie, sănătate, învăţământ, unii vor privatizare extremă, alţii, egalizarea extremă a şanselor. Fiecare extrage din realitate numai ce i se potriveşte. A întârziat un tren? Privatizăm CFR. A mărit ApaNova preţul de 100 de ori? Naţionalizăm. A furat cineva statul? Să privatizăm (minimalizăm) statul. A fugit un investitor cu banii? Să-i condamnăm pe toţi la moarte. A luat un doctor şpagă? Să închidem spitalele. A fost tratat un cerşetor necontribuabil? Jos cu pomana. A fost umilit un cetăţean la ghişeu? Să dăm afară toţi funcţionarii. A fost nedreptăţit un minoritar? Să punem societatea la stâlpul infamiei. Şi tot aşa. Din această scurtă listă de neajunsuri, infamii, neglijenţe şi furtişaguri, stânga şi dreapta construiesc societăţi utopice, dar nefuncţionale. Pentru că urmează exemplele din toată lumea, de la neguroasa Norvegie la nesfârşita Americă. Doar că oamenii sunt toleranţi şi intoleranţi, darnici şi zgârciţi, creativi şi distructivi. Nimeni, nicio ideologie nu îi ia în seamă aşa cum sunt, ci aşa cum scrie la carte. E inutil să adaug că, în viaţa (politică) de toate zilele, ideologia se schimbă după interes şi după bunul plac. Limpede e, însă, că realitatea comunităţilor nu e niciodată una pură. Astfel ne putem explica eşecul unor democraţii, avântul totalitar şi găunos al „binelui universal“.

În urmă cu douăzeci de ani se vorbea de „a treia cale“. Suna promiţător. Vai, aceeaşi balivernă a binelui fără contradicţii. Până una, alta, nu cred să se fi dat un răspuns care să-i împace pe toţi. Poate pentru că nu există, iar realitatea înconjurătoare nu încape în ideologie. Cu toate astea, rezbelul vorbelor continuă, iar lumea e în criză. Demografică, economică, socială. Schimbul de generaţii a devenit atât de grăbit, că oamenii se simt inutili sau scoşi din joc la vârste tot mai fragede. Omenirea e nervoasă. Viitorul nu sună bine.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite