Victor Ponta şi vocaţia sinuciderii politice

Lucruri grave se petrec cu Victor Ponta. Pare să nu mai audă, să nu vadă, să nu mai simtă pulsul vieţii politice. Pentru premierul României nu mai contează ce spune stradă, partenerii de guvernare, presa, oficialii din ţările partenere cu România.

Nu. Conteza doar ce crede domnia sa că e bine, în varianta soft a celebrului „L’etat c’est moi”.

Situaţia trebuie să ne îngrijoreze pe toţi. Când un premier îşi pierde simţul măsurii, al permisivităţii la argumente şi opinii contrare, lucrurile se îndreaptă într-o direcţie extrem de periculoasă.

Este plină istoria de conducători care şi-au pierdut busola, au derapat de la bunul simţ comun, atunci când puterea politică şi/sau economică a picat pe umeri nepregătiţi filosofic să-i facă faţă. Că se numeşte paranoia, mitomanie, grandomanie, narcisism, susceptibilitate, orgoliu exagerat, mania persecuţiei, idei fixe delirante, e mai puţin important. Important e faptul că, necontrolaţi la timp, au dus la catastrofe umanitare, din fericire imposibil de repetat în istoria contemporană.

Modul ostentativ şi repetat obsesiv, „şeful guvernului sunt eu”, demonstrează că funcţia de premier l-a copleşit până într-acolo încât a pierdut contactul cu realitatea, trăieşte acum într-o extrarealitate.

Obsesia pentru preşedintele Băsescu şi/sau Elena Udreea este de notorietate, face parte din aceeaşi stare de spirit. Faptul că este într-un război dus la infinit cu Traian Băsescu, deşi nu mai au mare lucru de împărţit, reprezintă un argument în plus pentru cele susţinute.

Pentru demonstraţia celor afirmate mai sus sunt suficiente câteva exemple.

• Plagiatul. În ciuda dovezilor şi deciziilor unor organisme importante, de exemplu Senatul Universităţii din Bucureşti, Victor Ponta se încăpăţânează să nu recunoască public plagiatul, dar a scos pe şest titlul de doctor din CV-urile postate pe site-urile Guvernului, Camerei Deputaţilor şi blogul personal.
• Cazul Roşia Montana. În loc să acorde avizul de mediu companiei de exploatare, Victor Ponta a ales să facă o lege specială, cu prevederi cu totul discutabile şi în care este avantajată firma RMGC şi dezavantajat grav statul român, apoi o Comisie Parlamentară dedicată, scoţând în stradă zeci de mii de români care se opun proiectului, în mai multe oraşe importante. În loc să retragă legea şi să urmeze un curs normal, guvernamental, Victor Ponta se încăpăţânează să facă altfel decât îi cer partenerii de guvernare, nu ţine cont de nicio sugestie sau propunere, demonstrând încă odată că în mintea sa „L’etat c’est moi”.
• Asalt asupra justiţiei. Declaraţia halucinantă de acum câteva seri, că procurorul Lucian Papici este băsist şi face dosare politice, în contextul unei sensibilităţi mari faţă de independenţa justiţiei şi separarea puterilor în stat, rezultată din multiple situaţii în care USL a încercat pe faţă să-şi subordoneze justiţia, a făcut şi face valuri în societatea românească, ambasadele străine şi oficialii europeni. Explicaţiile lui Victor Ponta asupra motivelor pentru care procurorul Papici a fost destituit la 9 zile după ce fusese delegat pe funcţie, lipsa explicaţiilor Procurorului General Tiberiu Nitu, aruncă grava suspiciune ca totul a fost premeditat de Victor Ponta şi Nitu, într-o încercare disperată de a opri trimiterea în instanţă a dosarului Dragnea-referendum.

Dezavuată până şi de Ion Iliescu şi Crin Antonescu, declaraţia dovedeşte lipsa autocontrolului la o persoană cu o funcţie în stat care arată întregii societăţi că nu ştie ce vorbeşte. Dacă mai era necesar un argument ca Victor Ponta nu se controlează, acela a fost cu prisosinţă.

4. Modificarea Codului insolvenţei. Articolul din Codul insolvenţei, introdus pe şest cu doar o zi înaintea probării în Guvern, prin OUG, cu dedicaţie instituţiile media, reprezintă bomboana pe coliva carierei politice a lui Victor Ponta. Nu e posibil să introduci un articol cu dedicaţie instituţiile media, pentru a le arăta pisica şi ce păţesc dacă critică puterea. Evitarea răspunsului la întrebarea de ce nu au fost incluse şi alte societăţi comerciale, deţinătoare de licenţă de transport de pildă, arată premeditarea acţiunii, iar rânjetul mefistofelic confirmă ipoteza.

Este incredibil cum Victor Ponta nu realizează că se sinucide politic. Că nu înţelege consecinţele propriului comportament, că nu poţi fi singur împotriva tuturor, aşa cum a ajuns să fie acum. Nu mai poate invocă cei 60% care l-au votat, nimic nu asigură că nu şi-au schimbat opinia, în urma eşecurilor şi lipsei de progres în plan economic.

 Există parlamentari, Ludovic Orban, de exemplu, care înţeleg foarte bine resorturile şi derapajele de la un comportament politic normal la Victor Ponta.

De departe poziţia lui Crin Antonescu şi a liberalilor se arată a fi mai ponderată, mai înţeleaptă, mai calmă şi cu grijă consecinţelor.

Pentru oprirea derapajelor comportamentale ale lui Victor Pontă există o singură soluţie, înainte de a fi prea târziu.

O moţiune de cenzură care să pună capăt aceste aventuri guvernamentale, ce riscă să producă falii adânci în societate, demonstraţii şi manifestaţii de stradă, alienarea unei părţi a parlamentarilor şi elitelor intelectuale care înţeleg foarte bine încotro ne îndreptăm.

Acum cartea este în mâna PNL. De liberali depinde dacă această aventură se încheie acum, sau mult mai târziu, în miez de iarnă, cu pierderi incalculabile pentru România şi pentru cetăţenii săi, inclusiv pentru liberali.