Va uita Germania lovitura românească pe la spate care a fost 23 august 1944?

0
0

Într-un număr anterior al revistei Historia, mai precis cel din ianuarie 2016, am publicat un amplu eseu intitulat „«Tigrul Alb», un filme despre Spaimele Rusiei de azi, de ieri şi din totdeauna”.

Pelicula Tigrul Alb, producţie Mosfilm, subvenţionată de ministerul Culturii al Federaţiei Ruse, ieşită pe piaţă în mai 2012, în ajunul Zilei sărbătorite la Moscova drept cea a Victoriei asupra Germaniei, istoriseşte în chip bulgakovian confruntarea Armatei Roşii cu un Tanc nemţesc legendar în timpul ofensivei din Belarus, în cadrul Operaţiunii Bagration.

Pentru acest eseu, Tigrul Alb, am citit ca prostu' de m-am spetit (dînd curs maniei mele de documentare pînă-n pînzele albe) articole, cărţi, note întregi dedicate Operaţiunii Bragration, declanşate de Armata Roşie la 22 iunie 1944, dată simbol dacă ne gîndim la 22 iunie 1941.

Eram convins că acţiunea filmului se desfăşoară în mare parte în hotarele acestei Operaţiuni prin care Armata Roşţie a zdrobit Grupul de Armate Centru, înaintînd năprasnic pe teritoriul Belarus şi al Poloniei Răsăritene.

Scrisesem  despre Operaţiune, zicîndu-i o Barbarossa pe dos, gîndită astfel de Stalin, o dată ce-o declarase pe 22 iunie 1944, la trei ani de la Invadarea URSS. Operaţiunea a durat între 22 iunie şi 19 august 1944.

Totul se potrivea,  cu cîteva mici excepţii:

1. În deschiderea filmului se vorbea de cadavre de militari maghiari descoperiţi într-o tranşee. Pe parcursul Operaţiunii Bragation ruşii n-avuseseră în faţă nici un maghiar.

2. Mikhail Efimovici Katukov, comandantul Armatei I-a de Gardă Blindate, invocat în film şi a cărei fotografie de pe Internet seamănă cu cea a personajului din Tigrul Alb, a fost subordonat Primului Front Ucrainean condus de Ivan Koniev.

Într-o noapte, reluînd vizionarea filmului,  descopăr că acţiunea  se petrece în timpul ofensivei Lvov-Sandomierz, din flancul drept al Operaţiunii Bagration. Desfăşurată între 17 iulie 1944 şi 29 august 1944, Operaţiunea Lvov-Sandomierz ţinteşte stabilirea unui cap de pod peste Vistula, la Sandomir, în Polonia. Secvenţa cu ungurii se lămureşte imediat. Grupul de Armate nemţesc Ucraina de Nord, condus de Joseph Harpe, cuprinde şi o Armată maghiară, de 200.000 de oameni, nemotivaţi să lupte.

Am citit degeaba despre Operaţiunea Bagration? Fireşte că nu. Am aflat astfel, din multe eseuri, că Operaţiunea, cea mai importantă de pe Frontul de Est a fost pusă în umbră în scrierile multor istorice occidentali  de Debarcarea din Normandia din 6 iunie 1944. Prin rezultatele ei, Operaţiunea Bagration – cel mai mare succes militar al ruşilor în cel de-al Doilea Război Mondial – a dat o lovitură mortală nemţilor şi a lovitură puternică Aliaţilor.

Avantajul dobîndit de Aliaţi prin Debarcarea în Normandia a dispărut după această Operaţiune. Pe o întindere de 1000 de kilometri, ruşii avansează spre Berlin  600 de kilometri în doar două luni, devansînd decisiv marşul Aliaţilor spre Capitala Germaniei.

La Conferinţa de la Yalta (4-11 februarie 1945), – Stalin s-a prezentat cu zdrobitorul avantaj al teritoriului cucerit. Multe studii includ în Operaţiunea Bagration, la capitolul Continuare Ofensivei, şi   Lovirea liniei Iaşi-Chişinău.

Pentru Complotul Generalilor, am citit mult despre Spargerea Frontului româno-german la 20 august 1944, moment care a declanşat Lovitura de Stat de la 23 august 1944. E mai mult decît trist (pentru mine), că o clipă nu mi-a trecut prin cap (la vremea cînd studiam trădările româneşti) să mă aplec şi asupra întregului Front rusesc.

De aici, de la Operaţiunea Bagration, ajung rapid la Ofensiva Iaşi-Chişinău, dotată cu harta întregului Front al Armatei Roşii, intitulată Eastern Europe, 1944. Russian Balkan and Baltic Campigns Operations 19 august – 31 decembrie 1944.

Abia acum îmi dau seama că linia Frontului rusesc, la 19 august 1944, cu o zi înaintea ofensivei şi cu trei patru zile înainte de 23 august 1944, nu era dreaptă, de la Leningrad pînă la Dunăre. Pînă la graniţa de Nord a Ungariei linia Frontului era mult înaintată spre Vest. Cele trei Fronturi Ucrainene, conduse de Ivan Koniev, Rodion Malinovski şi Fiodor Tolbuhin, sînt mult în urmă faţă de Frontul Belarus.

De ce lăsaseră ruşii România în urmă? Mai întîi pentru că avuseseră de rezolvat eliberarea Crimeii. În al doilea rînd, şi mult mai important, pentru că Stalin era interesat de înaintarea spre Berlin, pentru ca la Yalta să aibă faţă de occidentali un avantaj, pierdut după Debarcarea în Normandia.

Nu exclud şi posibilitatea ca Ruşii să fi ştiut de iminenta Lovitura de Stat. Harta mai arată însă un adevăr, unul lăsat în paragină de istoricii străini. Pe 31 decembrie 1944, linia Frontului rusesc e deja în continuarea celei stabilite în iulie 1944 la Nord, în Belarus.

Prin Lovitura de stat de la 23 august 1944, Armata Roşie recuperează cinci luni bune de ofensivă, pe care le-ar fi dobîndit poate într-un an dacă România n-ar fi ieşit din dispozitiv.

Observ abia acum că România e prima şi singura ţară care iese din Axă printr-o Lovitură de Stat, dînd Germaniei o cumplită lovitură pe la spate.

Dacă aş fi neamţ, n-aş uita adevărul: nici o altă ţară aliată a Germaniei n-a făcut asta!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite