Analiză Va provoca Trump al Treilea Război Mondial?
Istoria sugerează că crizele rareori se anunță politicos în avans. Un clișeu frecvent asociat lui Donald Trump îl descrie drept un izolaționist hotărât să slăbească alianțele tradiționale ale SUA și să reducă implicarea Americii pe scena globală.
Portretul este însă incomplet. Deși reflexele sale politice tind spre retragere, ele sunt dublate de un stil confruntațional și de o viziune intens personală asupra prestigiului și forței americane. Această combinație face ca orice provocare — fie din partea unui adversar, a unui aliat neglijent sau chiar generată de un impuls emoțional — să poată produce reacții greu de anticipat.
Odată declanșată, dinamica evenimentelor devine rapid imprevizibilă. În ultimul an al celui de-al doilea mandat, Trump a aprobat folosirea forței militare americane împotriva rebelilor Houthi din Yemen, a Iranului, a celulelor rămase ale Statului Islamic din Siria și a intervenit în criza venezueleană, alternând presiunea directă cu tentativele de dialog în relația cu Rusia lui Vladimir Putin. Rezultatul este o politică externă fragmentată, construită mai degrabă din reacții punctuale decât dintr-o strategie coerentă. În acest context, riscul major nu este neapărat declanșarea intenționată a unui conflict de amploare, ci posibilitatea reală ca o eroare de calcul, un incident minor sau o criză gestionată defectuos să escaladeze rapid, într-o lume în care deciziile sunt luate de un lider cunoscut pentru imprevizibilitatea sa.
Hai să ne uitam în istoria președinților americani care au primit lecții geopolitice. La un moment dat, Donald Trump ar putea fi pus în fața unei crize majore de politică externă, iar faptul că acest lucru nu s-a întâmplat încă este, poate, surprinzător, dar timpul nu a trecut. Alți președinți americani s-au confruntat cu astfel de șocuri foarte devreme: George W. Bush a avut atacurile de la 11 septembrie la mai puțin de opt luni de la preluarea mandatului, iar George H.W. Bush a gestionat căderea Zidului Berlinului și destrămarea Uniunii Sovietice chiar în primul său an la Casa Albă. John F. Kennedy a cunoscut eșecul de la Golful Porcilor după doar trei luni, urmat la scurt timp de criza rachetelor cubaneze. În comparație, Trump a traversat mai multe momente tensionate de la a doua sa învestire, însă până acum niciunul nu a atins nivelul unei crize sistemice cu impact global.
Deși Donald Trump este adesea perceput ca un lider impulsiv și imprevizibil, multe dintre deciziile sale de politică externă au fost surprinzător de prudente. În fața crizelor majore, el a preferat măsuri calculat limitate, evitând escaladarea directă sau conflictele extinse. De exemplu, în relația cu Coreea de Nord, amenințările sale publice nu s-au transformat în intervenții militare majore, iar în Siria și Iran acțiunile americane au fost țintite și punctual controlate. Chiar și în contextul tensiunilor cu Iranul sau al operațiunilor împotriva ISIS, Trump a combinat presiunea militară cu manevre diplomatice și economice, demonstrând în realitate că retorica sa combativă nu a fost neapărat un indicator al unei lipse de precauție .
Furia americană: Trump lovește ISIS cu operațiuni de precizie mortală
Armata Statelor Unite, sub comanda președintelui Donald Trump, a intensificat la începutul acestui an operațiunile militare împotriva ISIS în Siria, ca reacție directă la atacurile mortale asupra forțelor americane din regiune. Escaladarea marchează una dintre cele mai ferme răspunsuri ale Washingtonului împotriva grupării jihadiste în ultimii ani. Punctul central al acestei campanii îl reprezintă operațiunea „Hawkeye Strike”, lansată după ambuscada ISIS din 13 decembrie 2025, în apropiere de Palmyra, soldată cu moartea a doi militari americani din Garda Națională din Iowa și a unui interpret civil. Incidentul s-a petrecut în timpul unei reuniuni de securitate organizate în apropierea sitului istoric Palmyra, unde militari americani și oficiali sirieni discutau planuri pentru securizarea zonei centrale a deșertului.
Atacul a fost efectuat de un infiltrat cu legături ISIS, care a deschis focul cu o armă automată asupra grupului. Evenimentul a fost clasificat drept „insider attack”, o ambuscadă de proximitate care a surprins complet dispozitivele de protecție, făcând imposibilă o reacție imediată. Cei doi soldați uciși făceau parte din Garda Națională a Armatei din Iowa, desfășurată în regiune pentru misiuni de consiliere și asistență. Identitatea lor a fost confirmată de Departamentul Apărării și a generat un val de emoție în comunitățile din Iowa; guvernatorul statului a ordonat coborârea steagurilor în bernă în memoria lor.
De asemenea, un interpret civil american, esențial pentru comunicarea între forțele americane și noul guvern sirian condus de Ahmed al-Sharaa, a fost ucis, subliniind riscurile la care sunt expuși contractorii civili în zonele de conflict. Trei alți soldați americani au fost răniți în atac și evacuați medical către baza Rammstein din Germania pentru tratament. Denumirea operațiunii face trimitere la supranumele statului Iowa — „Hawkeye State” — în memoria victimelor.
Cea mai amplă rundă de lovituri a avut loc la 10 ianuarie 2026, când peste 20 de aeronave americane au lovit zeci de obiective ISIS cu muniții de precizie. Contextul geopolitic este unul profund schimbat, după prăbușirea regimului Bashar al‑Assad în decembrie 2024. Noul președinte sirian, Ahmed al‑Sharaa, s-a aliniat coaliției conduse de SUA în lupta împotriva celulelor ISIS rămase active, o schimbare majoră față de poziția ostilă a vechiului regim. În paralel, Iordania a oferit sprijin logistic și militar, consolidând efortul regional de securizare a deșertului sirian. Potrivit CENTCOM, loviturile au vizat infrastructura-cheie a ISIS: depozite de armament, centre de comandă și control, facilități de antrenament și locații folosite pentru operarea dronelor. Într-un atac de precizie desfășurat la mijlocul lunii ianuarie, forțele americane au eliminat și un lider al‑Qaeda cu legături directe cu ambuscada din decembrie.
Mesajul transmis de Pentagon și de secretarul apărării Pete Hegseth a fost unul fără echivoc: orice atac asupra militarilor americani va primi un răspuns rapid și letal, indiferent de teatru de operațiuni. Campania este prezentată de administrația Trump drept un act de descurajare fermă și o reafirmare a angajamentului SUA de a preveni regruparea ISIS în Orientul Mijlociu.
Ce reguli s-au schimbat în urma atacului de la Palmyra?
Este bine pentru militarii noștri care cooperează în teatrele de operații cu americani să cunoască aceste metode în cazul în care se confruntă cu astfel de operațiuni. Incidentul de la Palmyra a determinat administrația Trump să modifice regulile de angajare (ROE - Rules of Engagement) în Siria. Postura militară s-a schimbat de la apărare și instruire la acțiuni ofensive (”misiuni de vânătoare”), cu scopul declarat de a identifica și elimina orice celulă ISIS capabilă să organizeze atacuri similare.De asemenea, partenerii locali sirieni au fost supuși unei verificări mult mai stricte (cunoscut în limbaj militar sub numele de Vetting) pentru a preveni infiltrările jihadiștilor și a asigura securitatea forțelor americane. Moartea celor trei americani la Palmyra a rămas motivul central pentru care începutul anului 2026 a fost marcat de cele mai violente bombardamente americane asupra pozițiilor ISIS din Siria din ultimii ani.
Fiecare soldat sau polițist din cadrul noilor forțe siriene care colaborează cu SUA a fost supus unui proces de înregistrare biometrică: amprente și scanarea irisului-datele sunt colectate și comparate cu bazele de date internaționale ale serviciilor de informații (CIA, NSA) care conțin pofilele foștilor luptători ISIS sau al-Qaeda. Se folosește sistemul BAT (Biometric Automated Toolset). Acest sistem permite militarilor americani să identifice rapid dacă o persoană a fost reținută anterior pe un câmp de luptă sau dacă amprentele sale au fost găsite pe dispozitive explozive improvizate (IED). Altă procedură utilizată este „Vetting” pe mai multe niveluri (Social și Informațional).
Nu se verifică doar identitatea fizică, ci și trecutul persoanei precum investigații în comunitate: ofițerii de informații discută cu liderii locali și bătrânii satelor pentru a confirma loialitatea recruților și pentru a afla dacă aceștia au avut legături cu grupări radicale în perioada regimului Assad sau în timpul califatului ISIS. Monitorizarea rețelelor sociale: se analizează postările și activitatea online din ultimii ani pentru a identifica orice semn de radicalizare sau simpatie față de ideologia jihadistă. Urmează testele poligraf și interviuri de securitate. Pentru unitățile care lucrează în contact direct cu trupele SUA (cum a fost cazul la Palmyra), controalele sunt și mai stricte: (1) interviuri psihologice (recruții sunt chestionați despre motivația lor și despre viziunea asupra noului stat sirian);(2) în cazuri suspecte, se utilizează detectoare de minciuni portabile (poligraf) pentru a verifica dacă recruți au fost trimiși de ISIS ca și „cârtițe” (infiltrați).
O altă modalitate este supravegherea comportamentală constantă. Epurarea nu este un eveniment unic, ci un proces continuu: Sistemul „Guardian Angel” înseamnă că în timpul antrenamentelor sau misiunilor comune, soldați americani înarmați supraveghează în permanență partenerii locali (fără a participa direct la discuții), fiind gata să intervină la cel mai mic semn de agresiune. De asemenea se procedează la monitorizarea comunicațiilor: serviciile de informații monitorizează telefoanele și stațiile radio ale unităților locale pentru a detecta contacte neautorizate cu celule teroriste din deșert.
Care este rolul Guvernului Ahmed al-Sharaa?
Noul guvern sirian a fost forțat să colaboreze strâns la această epurare pentru a nu pierde sprijinul militar al SUA. Ministerul de Interne sirian a demis sute de ofițeri despre care existau suspiciuni că ar avea simpatii islamiste sau care au servit în unități dubioase sub vechiul regim. Și nu în ultimul rând vorbim de certificarea loialității: fiecare unitate siriană trebuie acum să primească o „certificare de încredere” din partea consilierilor americani înainte de a primi echipament modern sau sprijin aerian.
Crizele nu anunță, istoria avertizează!
O criză majoră poate izbucni fie dintr-un calcul rece, fie dintr-un accident: o mișcare a Chinei asupra Taiwanului, un test rusesc al solidarității NATO, presiuni comune sino-ruse în Arctica, un atac cibernetic paralizant sau o ofensivă jihadistă în Orientul Mijlociu. De cele mai multe ori, astfel de momente nu sunt precedate de avertismente clare, ci apar brusc, pe fondul unor tensiuni acumulate. Istoria arată cât de periculoase pot fi consecințele neintenționate. În 1914, liderii europeni se așteptau la un conflict scurt; în schimb, au declanșat o catastrofă care le-a distrus imperiile.
Lecția este simplă: războaiele pornesc adesea ușor și se încheie în ruină. Deși armele nucleare au impus timp de decenii un anumit grad de prudență marilor puteri, descurajarea nu este infailibilă. Un accident, o eroare de calcul sau un eșec tehnologic pot avea efecte dramatice. Războiul nuclear rămâne puțin probabil, dar riscul nu poate fi exclus — iar automulțumirea ar putea fi cea mai periculoasă greșeală. Hai sa ne uitam la primul madat a lui Trump. Trump a fost primul președinte american de la Jimmy Carter care nu a implicat SUA într-un conflict armat nou, de amploare.
El a promovat doctrina "America First", criticând "războaiele nesfârșite" și costisitoare din Orientul Mijlociu.Trump a moștenit campania împotriva ISIS de la administrația Obama, dar a delegat mai multă autoritate comandanților militari și a intensificat bombardamentele. În 2019, "califatul" fizic al ISIS în Irak și Siria a fost declarat învins. Totuși, acest lucru s-a realizat prin lupte intense, nu prin diplomație pură.
În februarie 2020, administrația Trump a semnat la Doha un acord cu talibanii care prevedea retragerea completă a trupelor americane până în mai 2021 în schimbul unor garanții de securitate, reducând prezența militară a SUA la cel mai scăzut nivel din ultimele două decenii, fără a pune însă capăt efectiv conflictului, retragerea finală fiind realizată ulterior de administrația Biden. Pe plan diplomatic, Trump a facilitat normalizarea relațiilor între Israel și câteva țări arabe (EAU, Bahrain, Maroc, Sudan).
Acestea au fost văzute ca un pas major spre stabilitate regională, deși criticii spun că au ignorat problema palestiniană, care a rămas un focar de conflict. Deși nu s-a ajuns la un război deschis, relațiile internaționale au cunoscut episoade de tensiune extremă, de la confruntarea cu Iranul — marcată de retragerea din acordul nuclear și eliminarea tatorelui Axei Rezistenței din Orient (această rețea a funcționat/funcționează ca o „armată prin procură”, formată din grupări care primesc finanțare, armament în special drone și rachete și antrenament din partea Gărzilor Revoluționare Iraniene IRGC), generalului Qasem Soleimani în 2020 — până la criza cu Coreea de Nord, unde schimburile dure de replici au fost urmate de întâlniri directe între Donald Trump și Kim Jong Un, fără a produce însă o denuclearizare completă. Ca să fim corecți față de Trump, imprevizibilitatea sa poate avea în sine un efect de descurajare. În timpul primului său mandat, criticii au avertizat că ar putea declanșa un război mondial; aceste previziuni sumbre nu s-au materializat, iar tensiunile globale s-au agravat, de fapt, sub succesorul său.
Umbra marelui război: ”noua eră” a conflictului global
În noua sa carte, The Next World War (Următorul război mondial), editorialistul Reuters Peter Apps estimează că „riscul se situează la aproximativ 30 până la 35% în următorul deceniu”, avertizând că cifra ar crește dacă aliații Americii nu reușesc să țină un loc. El spunea în cartea sa că de la „războaiele nesfârșite” ale deceniilor trecute, lumea a basculat rapid într-o competiție brutală între marile puteri, unde pacea nu mai este absența conflictului, ci o stare de asediu digital și economic permanent.
Analizele editorialistului Reuters, Peter Apps, conturează un tablou îngrijorător: am părăsit epoca intervențiilor antiteroriste și am intrat în „marea viteză” a reînarmării globale. În această nouă paradigmă, al Treilea Război Mondial nu ar începe neapărat cu o declarație formală, ci prin expansiunea „zonei gri” – un spațiu al sabotajelor cibernetice, al atacurilor asupra infrastructurii critice și al dezinformării menite să destabilizeze societățile din interior. Tehnologia a șters linia de demarcație dintre front și mediul civil, transformând algoritmii în actori principali ai câmpului de luptă.
Algoritmii vor înlocui generalii. Apps avertizează că viteza viitorului conflict va fi dictată de Inteligența Artificială și de sistemele autonome, unde capacitatea de a procesa date în timp real devine mai valoroasă decât numărul de soldați. În paralel, vulnerabilitatea lanțurilor de aprovizionare reprezintă „călcâiul lui Ahile” al epocii moderne; un conflict pentru controlul strâmtorilor maritime sau al centrelor de producție a microcipurilor ar putea paraliza economia globală mai repede decât orice bombardament convențional. Astfel, lumea nu se mai află în fața unui risc ipotetic, ci într-o stare de pre-conflict în care singura barieră împotriva dezastrului rămâne capacitatea statelor de a menține o descurajare tehnologică și militară credibilă.
Lumea nu se mai pregătește pentru un război ipotetic; ea se află deja într-o stare de pre-conflict unde descurajarea (deterrence) rămâne singura barieră în fața unui dezastru total.
În analiza semnată de Peter Apps pentru Reuters, Donald Trump este descris ca un factor de transformare radicală a arhitecturii de securitate globală, marcând tranziția de la ordinea postbelică la o eră a competiției directe între marile puteri. Apps subliniază că abordarea sa tranzacțională a politicii externe a introdus un grad ridicat de imprevizibilitate strategică, determinând aliații tradiționali, în special statele europene din cadrul NATO, să își accelereze eforturile pentru autonomie militară.
Această schimbare de paradigmă este văzută ca un element care forțează redefinirea conceptului de descurajare, în timp ce adversarii geopolitici analizează oportunitățile apărute în spațiul dintre diplomația tradițională și noile realități politice de la Washington.
Din perspectiva lui Apps, mandatul lui Trump a formalizat pivotarea strategică a Statelor Unite către China, mutând centrul de greutate al conflictelor din sfera militară convențională spre cea economică și tehnologică. Utilizarea tarifelor și a restricțiilor asupra componentelor esențiale, precum microcipurile, este interpretată ca o metodă de fragmentare a lanțurilor de aprovizionare globale în scopul protejării intereselor naționale. Deși această direcție a impulsionat modernizarea tehnică a forțelor armate pentru războiul viitorului, Apps evidențiază tensiunea existentă între nevoia de tehnologie avansată și riscul de a opera fără sprijinul unei rețele extinse de parteneriate internaționale, esențiale în gestionarea unor crize globale complexe. În acest peisaj global volatil, Donald Trump rămâne figura care a forțat marile puteri să accepte că vechile reguli ale diplomației au fost înlocuite de o eră a realismului dur, unde puterea economică și tehnologică definește noua linie a frontului.
Canal militar SUA–Rusia reactivat: primul pas spre dezescaladare
O veste, bună sau rea asta o veți spune voi, pe care am primit-o de la un fost coleg militar din Occident. Statele Unite și Federația Rusă au convenit să reia dialogul militar la nivel înalt, într-un demers prezentat drept un pas important pentru reducerea riscurilor de escaladare și pentru sprijinirea eforturilor diplomatice legate de conflictul din Ucraina. Anunțul a fost făcut și de United States European Command (EUCOM).
Decizia a fost luată în urma întâlnirilor desfășurate la Abu Dhabi, unde Alexus G. Grynkewich, comandantul EUCOM și comandant suprem aliat al NATO în Europa, a discutat cu oficiali militari de rang înalt din Rusia și Ucraina. Reluarea acestui canal de comunicare vine după progresele recente înregistrate în demersurile diplomatice susținute de Jared Kushner și de emisarul special Steve Witkoff, în sprijinul obiectivului declarat al președintelui Donald Trump de a obține pacea în Ucraina.
Dialogul militar direct fusese suspendat în toamna anului 2021, cu puțin timp înainte de izbucnirea conflictului. Potrivit oficialilor americani, restabilirea acestui mecanism este esențială pentru transparență, prevenirea erorilor de calcul și dezescaladare, într-un context de securitate extrem de volatil. Canalul va permite un contact constant între structurile militare ale celor două părți, în paralel cu negocierile politice pentru o pace durabilă. În plus, generalul Grynkewich dispune, în calitatea sa de comandant NATO, de autoritatea de a menține legătura militară directă cu șeful Statului Major General al Federației Ruse, Valeri Gherasimov, pentru a evita escaladările neintenționate.
Potrivit EUCOM, reluarea dialogului militar este privită ca un instrument practic de gestionare a riscurilor într-un moment în care stabilitatea strategică rămâne fragilă, iar canalele de comunicare directe sunt considerate vitale pentru securitatea regională și globală. Asta este un prim pas, deși foarte mic dar necesar, spre încheierea conflictului din Ucraina.
Post Scriptum: Aliații Statelor Unite se află astăzi în fața unui exercițiu de echilibristică fără precedent: menținerea proximității față de Washington fără a aluneca în servilism politic sau militar. Miza nu este doar diplomația, ci auto-protecția în fața riscului ca o conducere volatilă din Biroul Oval să antreneze partenerii în conflicte pe care aceștia nu le-ar alege niciodată în mod suveran. În acest nou context geopolitic, prudența devine o virtute la fel de prețioasă ca loialitatea. Statele partenere încep să înțeleagă că securitatea lor depinde de o distincție fină: în timp ce a rămâne în orbita Washingtonului este o necesitate strategică înțeleaptă, a urma orbește orice impuls de la Casa Albă este o eroare de calcul care poate costa însăși stabilitatea națională. Astăzi, adevărata loialitate între aliați nu mai înseamnă aprobare automată, ci curajul de a rezista atracției către confruntări neplanificate.
Se încarcă comentariile...
