Uniunea Europeană va supravieţui Europei

Se zice, cu o înţelepciune plină de vervă postumă, că nu se cuvine să vorbeşti de funie în casa spînzuratului. Mai puţin cunoscută e varianta preventivă a aceleiaşi vorbe: se cuvine să răcneşti de funie, cu furie, din casa vecină, către sinucigaşul care tocmai urcă pe scaun.

Iată de ce Varşovia şi numai Varşovia! Donald Trump a întrebat răspicat, din casa care a împiedicat, în atîtea rînduri şi cu atît sînge, sinuciderea Europei: mai are Vestul voinţa să supravieţuiască? Răspunsul UE, aşa cum se aude de la Berlin, Paris şi Bruxelles, e o tragedie în curs de desfăşurare: niciodată n-am dus-o mai bine! Vom supravieţui Europei!

A doua debarcare americană în Europa a început acolo unde s-a oprit prima: la graniţa Vestului cu Europa de Est. Donald Trump a pus piciorul unde trebuia. În prag. În acea parte a Europei pe care UE se străduie, acum, să o întoarcă din drum şi să o trimită la vechea definiţie: o anexă provincială din care Rusia e liberă să muşte, ori de cîte ori porneşte la drum spre Berlin.

La sosirea în Piaţa Krasinski din Varşovia, Preşedintele Statelor Unite a găsit Europa pe punctul de a se diviza. Iar. Vestul, întrupat birocratic în UE, cere Estului să se lepede de amintirea propriei identităţi şi să îmbrăţişeze un cult legalist, procedural, ostil vieţii închegate în naţiuni şi indiferent la adîncimea nepătrunsă a fiinţei umane. Estul are de ales între convertire şi abandon. Între anonimatul egoist al noului tip de existenţă occidentală şi banii UE.

Iată-l, de pildă, pe E. Macron. Tînărul Preşedinte francez, votat de alegători care nu bănuiau că pun umărul la o încoronare, spune că lucrurile stau simplu: Europa nu poate fi tratată ca un supermarket! Est-europenii nu pot lua ce le pofteşte inima de pe raft, refuzînd tot ce nu le place! Desigur. Cu o observaţie. Ceva ce ţine pe rafturi numai produse germane nu poate fi nici supermarket, nici Europa. E o bază de desfacere germană de la care esticii au datoria să cumpere ce li se indică şi să declare, la ieşire, că au coşul plin ochi de produse europene.

Date şi fapte ignorate de Macron, Merkel şi Junker spun că polonezii sînt de meserie piedică şi antidot la dispariţia Europei.

Dar ce e, atunci, Europa? Să ne gîndim, urmînd lecţia de istorie recentă citată de Trump la Varşovia şi uitată convenabil, de la Calais la Berlin.

În actuala ei înfăţişare, Europa e o civilizaţie salvată, cu fluvii de sînge anglo-american şi polonez, de la sinucidere prin ideologie totalitară. Şi tocmai de asta trebuie să pornim de la Varşovia. Din aceleaşi motive, dna Merkel ar trebui să facă, în fiecare an, drumul pînă la Varşovia, în genunchi. Pînă cînd? Pînă va înţelege sensul real al solidarităţii europene - vorba pe care o aruncă în toate părţile, aşa cum ar striga cineva „fă-ţi nodul la cravată” către un purtător de stînci.

Date şi fapte ignorate de Macron, Merkel şi Junker spun că polonezii sînt de meserie piedică şi antidot la dispariţia Europei.

Prima oară, în 1920, pe Vistula, cînd au oprit invazia rusă şi au scutit Germania de o bolşevizare timpurie.

Tot la Varşovia a izbucnit, în 1944, cea mai nobilă, absurdă şi crucificată revoltă europeană împotriva sclaviei. Insurecţia de la Varşovia nu avea nici o şansă, dar a pornit în căutarea libertăţii. Aproape 200000 de polonezi - civili şi membri ai Rezistenţei (Armia Krajowa) - au fost găuriţi, arşi, tăiaţi, striviţi şi rupţi în bucăţi, pe străzi, în subsoluri şi canale, în biserici şi spitale. Varşovia a fost distrusă, casă cu casă. La cîţiva kilometri distanţă, pe celălalt mal al Vistulei, eroica Armată Roşie a aşteptat, vreme de 63 de zile, rînjind satisfăcută: nemţii curăţau locul şi asigurau viitorul comunist al Poloniei. În acelaşi timp, la Paris, ofiţerii germani gemeau de bine, fără deranj local, prin cabarete şi bistrouri. Sigur, revolta de la Varşovia nu a eliberat Polonia. Dar a făcut supunerea imposibilă.

Şi tot în Polonia a început, după o hotărîre luată cu mîna pe cruce, demolarea comunismului. Uniunea Sovietică n-a rezistat unui popor care s-a prezentat, iar, la ghişeul abatorului şi s-a declarat gata de tăiere, în schimbul libertăţii. Polonia a distrus comunismul est-european şi, în acest fel, a devenit părintele reunificării germane, doamnă Merkel.

Acolo unde Germania s-a înnodat în conducte ruseşti, Trump oferă gaz american.

Solidaritate europeană e, deci, un fel de a trăi şi muri european pentru europeni şi civilizaţia lor. Nu o şotie criminală care umple Europa de toate noroadele lumii şi impune cote de migranţi, în numele facerii globale de bine.

Europa de Est şi Europa de Vest sînt Europa. Doar împreună şi fără Gazprom. Acolo unde Germania s-a înnodat în conducte ruseşti, Trump oferă gaz american. Statele Unite au ajuns exportator net şi înoată în petrol şi gaz scos prin fractare. Criza de nervi a ecologiştilor excitaţi de la spate de Rusia a dat greş. Doar Germania îi rămîne fidelă. Donald Trump a înţeles, alături de societăţi şi naţiuni nebăgate în seamă, că Europa de Vest şi-a pierdut voinţa de viaţă şi că se apropie periculos de momentul în care va ieşi din Europa. Din cultura, bunul simţ şi credinţa care au făcut civilizaţia occidentală. De asta, şi nu din setea de profit, vrea Trump să scoată Gazpromul din Europa, cinismul birocratic din sufletul uscat al elitelor şi Rusia din minţile rătăcite ale liderilor UE.

Ce riscăm pe mîna lui Trump? Să pierdem patriotismul european promovat de Berlin? Pagubă în ciuperci otrăvite! Patriotismul legalist al UE a devenit ideologie şi nu poate ţine loc de identitate. Cine vrea să ştie la ce duce această aplecare spre procedură cu ocolirea fiinţei umane, are în faţă cazul Charlie Gard. Un ghemotoc de 10 luni, bolnav de dereglări genetice, la Londra. Părinţii vor să mai încerce un tratament sau, măcar, să îl aibă acasă, în ultimele clipe. Doctorii au decis că nu mai e nimic de făcut, refuză să îl dea părinţilor şi insistă să îl omoare ei, în spital. Rînd pe rînd, judecători britanici şi europeni au decis, în numele legii, că doctorii au acest drept. Charlie nu mai e al părinţilor. E al statului şi al sistemului. Barbarie educată. ISIS legal şi constituţional. Cu alte cuvinte, autorităţile noului patriotism legal european au chef de sinucidere, dar vor să înceapă cu alţii.

Aşadar, întrebările lui Trump sînt la locul lor şi iau partea vieţii: mai are Vestul voinţa să supravieţuiască? Mai avem încredere în propriile valori şi le mai putem apăra? Mai avem atît respect pentru cetăţeni încît să ne protejăm frontierele? Mai avem curajul să ne apărăm civilizaţia de cei ce vor să o infiltreze şi să să o disturgă?

Ceva pare, însă, neplauzibil şi în răspăr cu timpurile. Trump a rostit un discurs plin de adevăr. Îl va uita? Trump vine şi pleacă. În schimb, laşitatea şi suficienţa spumoasă a declinului european sînt un curent istoric, supranaţional, o stare acumulată în secole de gîndire rătăcită. Să privim mulţimile.

La Varşovia, o lume venită să asculte şi să spere în ocrotirea libertăţii, tocmai pentru că n-a uitat niciodată care e preţul libertăţii.

A doua zi, la Hamburg, unde Trump s-a alăturat conclavului G20, zeci de mii de tineri refuză să crească. Zeci de mii de răsfăţaţi ai capitalismului, sosiţi să lupte împotriva capitalismului, să îşi expună năbădăile, să pună pe foc maşini şi magazine, să se admire şi să fie admiraţi.

Răspunsul UE sună clar ca un epitaf: vom supravieţui Europei! Şi e fatal. În Vest şi în Est.

În 50.000 de indignaţi nu s-a auzit o voce care să urle împotriva terorismului islamic, contra Rusiei invadatoare a Ucrainei sau a clovnului nuclear nord-coreean. Cu ei se poate trăi. Cu America şi capitalismul, cu povara democraţiei şi cu tradiţiile Europei, nu. Şi cum altfel? În cele din urmă, tineretul progresist de la Hamburg, Putin, Islamul şi Kim Jong Un au aceiaşi adversari: libertatea şi rădăcinile ei europene.

S-ar putea să fim condamnaţi. Declinul nostru mascat în autonomie şi liber arbitru a început demult, din clipa în care am cutezat să ne credem mai deştepţi decît Dumnezeu şi noi înşine la un loc. Monsieur Decartes nu mai e de faţă, dar e reprezentat de nenumăraţi delegaţi la ceremonia finală.

Dacă mai înţelege, mai poate şi mai vrea, Uniunea Europeană are la dispoziţie răspunsul în poloneză: libertate, ţară, familie, Dumnezeu! Inacceptabil, nu? Mai ales pentru o epocă europeană care a atins înălţimea de la care îşi ucide copiii din vreme şi aduce înlocuitori berechet din alte continente şi culturi. Scandaloşi polonezii, nu? Mai ales pentru o Uniune Europeană care a învăţat să vadă în Polonia o naţie înapoiată pentru că a ales un guvern de dreapta şi catolic.

Răspunsul UE sună clar ca un epitaf: vom supravieţui Europei! Şi e fatal. În Vest şi în Est.