Un provizorat incert, cu certuri garantate

Desemnarea lui Iurie Leancă prim-ministru interimar al Republicii Moldova, la 25 aprilie, a arătat că PLDM încearcă să se conformeze noii realităţi politice. Adică, dincolo de criticile acerbe la adresa deciziei Curţii Constituţionale din 22 aprilie, liberal-democraţii au înţeles că nu există altă soluţie decât să renunţe la candidatura lui Filat la funcţia de şef de Guvern.

Unii afirmă că e vorba în acest caz de un test de maturitate politică, iar de alţii – că e o resemnare în faţa unei realităţi crunte. Mai degrabă este vorba de a doua. Pentru că se vede cu ochiul liber cât de frustrat este fostul prim-ministru şi cât de pornit spre gâlceavă, parte şi pentru că se pare că nu mai ascultă de nimeni, ori cei din preajma sa au o influenţă nu tocmai benefică asupra sa.

Cum altfel se poate explica graba cu care Filat l-a obligat pe Leancă să-i demită de urgenţă, pe 17 mai, pe trei reprezentanţi ai Partidului Liberal-aripa Ghimpu: Anatol Şalaru, de la Ministerul Transporturilor; Mihai Moldovanu, din funcţia de vicepremier pe probleme sociale; şi pe Ion Cebanu, de la Agenţia de stat Moldsilva. Drept urmare, a doua zi, pe 18 mai, Curtea Constituţională a declarat că demiterea celor trei demnitari a fost anticonstituţională. Altfel spus, avizul CC în privinţa adoptării legii despre acordarea unor prerogative suplimentare premierului interimar, votată în grabă de PLDM şi PCRM pe 3 mai, a fost declarat a fi în contradicţie cu Legea Fundamentală a ţării. Au urmat comentarii aspre din partea preşedintelui Nicolae Timofti, care a afirmat că CC a devenit un actor politic.

Am comentat şi eu decizia CC din 22 aprilie şi eram tentat – şi am rămas de aceeaşi părere – că decizia este discutabilă din mai multe puncte de vedere, mai ales în ceea ce priveşte votul lui Victor Popa, a cărui părere era cunoscută anterior verdictului Curţii, ca să nu mai spunem că el a fost chiar unul dintre iniţiatorii sesizării cu pricina când era deputat PL. Acum sunt tentat să fiu de acord cu Alexandru Tănase că are loc un atac fără precedent asupra CC ca instituţie, deşi nu-mi retrag observaţiile critice formulate la adresa preşedintelui acestei instituţii.

Ceea ce se întâmplă acum este, spuneam, o dovadă a deciziei lui Filat de a se pune pe gâlceavă cu toţi care l-au „călcat pe coadă“. Şi el singur a afirmat-o explicit: că va pune CC la încercare, ca să vadă dacă aceasta trece testul credibilităţii sau ba. Mi se pare că gestul e prea belicos pentru o persoană care zice că vrea reconciliere şi mai zice că a învăţat multe în ultimii patru ani, cât a fost şef de Guvern. Nu pun la îndoială că Filat are merite deosebite în ceea ce a obţinut Republica Moldova în ultimii ani, dar ceea ce face de la o vreme îl discreditează şi compromite ca politician credibil şi responsabil. Or, de ce nu a lăsat să fie investit Leancă în calitate de premier de către Parlament şi apoi să purceadă la demiterea miniştrilor incomozi? Ardea aşa de mult sau „testul“ faţă de CC e atât de urgent? Şi, de fapt, cât de îndreptăţit este ca un fost prim-ministru proeuropean să vorbească în aceşti termeni despre CC, cu toate rezervele în ceea ce priveşte componenţa acesteia, pe care le împărtăşesc şi mulţi comentatori şi o parte însemnată a opiniei publice?

Cred că Filat ar face mai bine să nu mai facă teste CC, oricât de supărat ar fi şi, poate, cu temei. Pentru că supărarea nu este un sfetnic bun în politică şi dacă ar fi în joc doar soarta sa personală, ar avea dreptul să se comporte cum vrea. Dar întrucât el reprezintă alegătorii care l-au votat şi care au încă speranţe că acordurile din toamnă de la Vilnius cu UE nu vor fi ratate, comportamentul său ar trebui să fie mai responsabil, ca să folosesc un cuvânt des uzitat chiar de el. A reuşit să supună CNA guvernului, a lăsat Procuratura fără şef, aliindu-se în acest scop cu comuniştii. Oare nu şi-a potolit încă setea de răzbunare? Vlad Filat, poate faci o pauză?