Un moment istoric pentru Europa în lupta împotriva violenţei familiale

Începând de la vârsta de 15 ani, o femeie din cinci (22%) a fost supusă unei forme de violenţă din partea unei alte persoane decât partenerul său.

Înconjuraţi de atât de multă violenţă, devenim neatenţi sau indiferenţi la una dintre formele sale cele mai des întâlnite: violenţa familială, considerată drept una dintre cele mai frecvente încălcări ale drepturilor fundamentale ale omului în Europa acestui început de mileniu.

Dar, de mâine, 1 august, ceva se schimbă la modul esenţial în spaţiul legilsativ european: intră în vigoare prevederile foarte complexe şi reglementările deosebit de stricte în domeniu conţinute în Convenţia de la Istanbul, tratat de importanţă istorică al Consiliului Europei asupra prevenţiei şi luptei împotriva violenţei exercitate asupra femeilor şi al violenţei familiale, în general.

Este esenţial că acest document, în sfîrşit, devine literă de lege (pentru statele care au semnat şi ratificat documentul) la nivel european şi dincolo de el, Convenţia fiind semnată de ţări membre şi non-mebre UE (România a semnat Convenţia relativ târziu, dar a făcut-o totuşi pe 27 iunie acest an fără însă ca, până în acest moment, să fie prevăzută o dată pentru intrarea sa în vigoare – aveţi aici lista statelor care au semnat, ratificat şi prevăzut o dată pentru intrarea în vigoare a Convenţiei).

Nils Muižnieks Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei spunea că:

„Violenţa la adresa femeilor rămâne, chiar şi în acest moment, una dintre principalele cauze de deces, provocare de răni sau handicapuri non-accidentale la femei. Această situaţie tragică derivă dintr-un întreg ansamblu de raţiuni sociale, economice şi culturale, dar una dintre cauzele fundamentale comune este inegalitatea flagrantă între bărbaţi şi femei. Convenţia are potenţialul de a deveni o pârghie importantă pentru a face să progreseze lucrurile în cazul acestei situaţii de urgenţă în ce priveşte drepturile omului.”

Ce acoperă, mai exact, această sintagmă : „violenţă împotriva femeilor şi violenţă familială ”? Înseamnă violul şi violenţele sexuale, violenţa la adresa familiei sau a celor care formează unitatea familială,hărţuirea sexuală, mutilarea genitală feminină, violenţele în perioada conflictelor armate sau în perioadele post-conflicte armate, violenţa în mediul instituţional, nerespectarea dreptului fundamental al femeii de a decide asupra sarcinii (avort forţat sau sterilizare forţată), uciderea femeilor în cadul „crimelor de onoare”, căsătoriile forţate sau perioada pubertăţii (peste 500.000 în Europa!). Aveti aici posibilitatea de a consulta un tabel (în care este inclusă şi România  données) privind numărul de cazuri înregistrate...

Comisarul european pentru drepturile omului estimează că că, în acest moment, în Europa sunt ucise 12 femei în fiecare zi ca urmare a unor acte de violenţă familială. La nivelul anului 2013, statisticile disponibile arată că violenţa familială a făcut 121 de victime în Franţa, 134 în Italia, 37 în Portugalia, 54 în Spania şi 143 în Marea Britanie. În Azerbadjian au fost 83 de femei ucise şi s-au înregistrat 98 de sinucideri în urma unor acte de violenţă domestică, iar în Turcia, conform datelor publicate în mass media, au existat 214 de victime.

Un recent studiu al ONU arată că violenţa familială cu urmări letale reprezintă 28% din totalul crimelor comise în Europa: 89% dintre femei sunt ucise de partenerii lor sau de un membru al familiei în Albania, 80% în Suedia şi 74% în Finlanda. În cazul celuilalt tip de violenţă, cel non-letal, în Ucraina au fost înregistrate 160.000 de cazuri în 2013 şi o anchetă a demonstrat că 68% dintre femei sunt supuse unor violenţe repetate în cadrul familial. În Irlanda, în 2012, au fost înregistrate aproximativ 15.000 de cazuri de violenţă familială.

Puteţi consulta aici, în limba română, un recent studiu publicat în luna martie de Agenţia UE pentru drepturile fundamentale unde apare faptul că, începând de la vârsta de 15 ani, o femeie din cinci (22%) a fost supusă unei forme de violenţă din partea unei alte persoane decât partenerul său.

Dacă aceasta este situaţia, ne interesează să vedem care sunt câteva dintre măsurile punitive prevăzute de Convenţie în încercarea de a limita sau de a stopa acest fenomen aflat acum în creştere continuă şi neliniştitoare. Iată cîteva măsuri importante:

-garantarea posibilităţii ca poliţia să poată îndepărta imediat de la domiciliu autorul violenţelor familiale, în situaţii de primejdie iminentă, poliţia fiind obligată să asigure integritatea fizică a victimei;

- construirea unor adăposturi adecvate, în număr suficient şi distribuite adecvat pe întreg teritoriul ţării, astfel încât femeile din zonele rurale şi persoanele cu dizabilităţi să poată avea acces egal la adăpost ca cele din marile oraşe;

- linie telefonică gratuită specializată de urgenţă care să funcţioneze 24/7 precum şi linii telefonice specializate care să ofere sprijin psihologic şi consiliere juridică pentru asemenea cazuri;

- construirea de centre de consiliere psihologică specializată pentru cazurile de viol sau violenţă sexuală. Este vorba despre centre care să ofere consiliere medicală imediată, servicii de medicină legală;

- Este prevăzut ca, în legislaţiile naţionale în care aceste lucruri nu sunt deja prevăzute, să fie introduse specificaţii precise privind violenţa fizică şi psihică, violenţa sexuală şi violul, mutilarea genitală feminină, avortul sau sterilizarea forţată precum şi împotriva aşa-numitelor „crime de onoare“;

- „Convenţia se bazează pe premiza că nu poate exista o singură agenţie sau instituţie care să poată acţiona singură pentru stoparea violenţei împotriva femeilor. Iată de ce solicită părţilor semnatare să implementeze imediat politici comprehensive şi coordonate care să implice instituţiile statului, ONG-uri precum şi autorităţile naţionale şi regionale”.

- GREVIO (Grupul de experţi în lupta împotriva violenţei la adresa femeilor şi a violenţei familiale) urmează ca, din acest moment, să monitorizeze modul în fiecare stat în parte va aplica prevederile Convenţiei şi va realiza rapoarte de ţară care vor fi prezentate Consiliului Europei. În plus, este formată o a doua entitate, compusă din reprezentanţi ai tuturor statelor semnatare care va urmări modul în care se vor implementa măsurile recomandate de GREVIO în urma analizei situaţiei din teren pentru fiecare ţară în parte.

Ce va vrea să facă România în acest sens? Întrebare care nu are numai o dimensiune economică, ci ţine de o anume evoluţie a mentalităţilor, necesară pentru situarea noastră într-un anume context civilizaţional. O semnătură pe textul Convenţiei nu ajunge, cum nu este suficientă nici ratificarea sa formală. Este nevoie de multă şi evidentă voinţă politică de a acţiona, pe termen lung şi foarte lung, împotriva unui fenomen care afectează din plin multe, mult prea multe familii din ţara noastră. Să vedem ce decizii urmează şi dacă vorbele şi angajamentele vor putea schimba ceva.