Un mit periculos

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Recursul la mitul „patriei în pericol” este unul extrem de riscant. Nu pentru că, respectivul mit făcând parte din recuzita totalitarismului, evidenţiază resorturile anti-democratice ale gândirii celui care recurge la el.

Într-un spaţiu ca Basarabia, în care democraţia, vorba lui Cornel Dinu, încă „se caută”, iar Partidul Comuniştilor este principalul partid parlamentar de opoziţie, sechelele totalitare ale personalităţii unui politician nu sperie pe prea mulţi.

Mitul „patriei primejduite” este periculos, mai întâi, pentru că produce efecte contrare celor scontate. Nici un regim care a recurs la el nu a supravieţuit mult. O populaţie exasperată de efectele guvernării, de absenţa perspectivelor, nu devine docilă doar pentru că i se spune că statul e în pericol. Dimpotrivă, recursul la acest mit are rolul pânzei roşii a toreadorului.

La Chişinău, unde numărul celor care cred că actuala Republică Moldova este un eşec, recursul la acest mit riscă nu numai să nu salveze configuraţie prezentă a puterii, ci chiar să o împingă mai devreme la prăbuşire. Să-i spui că statul riscă să se prăbuşească unui corp social profund dezamăgit de acest stat înseamnă, practic, să-i grăbeşti dezagregarea.

În al doilea rând, recursul la mitul „patriei primejduite” trebuie evitat pentru că este ultima măsură la care poate recurge un regim în derivă. E ca şi cum cineva bolnav recurge direct la chimioterapie, înainte de a fi explorat boala de care suferă şi de a fi epuizat celelalte căi de tratament.

În fine, e riscant să repeţi că „patria e în pericol” într-o regiune în care există 1) un stat care chiar e în pericol şi 2) un alt stat, gata să profite de statele care se prăbuşesc. Sună, în exterior, ca o dezertare şi, în acelaşi timp, ca o invitaţie.

Este grav când cineva care are toată puterea internă şi tot sprijinul extern cu putinţă nu găseşte altă cale de a dialoga cu grupurile de protestatari decât ameninţându-le, voalat, că pun în pericol statul. E un semn de neputinţă politică şi de incapacitate de a găsi un compromis, fără de care democraţia nu este posibilă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite