Un Jurnal pe care ar trebui să-l citească toţi politicienii înainte de ajunge Ştabi

0
0

În interviul de mărimea unei cărţi luat de Constantin Iftime şi publicat în 1992 sub titlul „Ion Cristoiu prin infernul contemporan“, îmi amintesc la un moment dat de experienţa care a fost pentru mine, ca ziarist călare pe două regimuri – cel comunist şi cel postdecembrist – participarea la prima şedinţă a ceea ce s-a numit Procesul CPEx:

„Am văzut prima şedinţă a procesului în vara lui 1990. S-a desfăşurat undeva, pe Şoseaua Olteniţei. Acum îmi dau seama ce experienţă interesantă am trăit. Nu-mi pare rău că m-a prins această Istorie, aşa, în plină maturitate. Şi acolo am fost şocat. Înainte, doar cu Ioan Toma de la UTC stătusem de vorbă. Ceilalţi erau nişte personalităţi la care se ajungea foarte greu. De la care veneau mesaje misterioase... Aveau capricii de atotputernici. Şi, deodată, i-am văzut acolo, în boxă, iar în jurul lor scene de familie. Mai tare m-a surprins comportamentul nevestelor, familiilor lor. Eram la «Zig-zag», nu la «Evenimentul zilei», nu pot să spun că eram chiar atât de puternic... Şi toate au venit pe lângă mine să-mi spună că citesc revista şi că este interesantă... Atunci meditam eu, aşa, zâmbindu-le şi răspunzându-le amabil, că înainte vreme nu le-aş fi ajuns cu prăjina la nas. N-aş fi avut acces la nici una. N-aş fi putut sta de vorbă nici cu fiica lui X, nici cu băiatul lui Y. Iată, această răsturnare i-a adus cu picioarele pe pământ pe marea majoritate.“

Cum membrii CPEx erau în boxa acuzaţiilor, arestaţi preventiv pe un timp nedefinit, n-aveam cum şti ce trăiau şi ce gândeau în noua condiţie, de leproşi ai societăţii, cei care până cu nici un an în urmă beneficiau de statutul de Stăpâni.

Editura Orizonturi e pe cale să publice un document de o deosebită importanţă istorică, literară şi sufletească: „Jurnalul intim al lui Ştefan Andrei“, scris între 18 ianuarie 1990 şi 11 decembrie 1991.

Rugat să scriu o Prefaţă, am citit acest document zdrobitor: Sufletesc, literar, istoric. Câteva fragmente din textul meu mai amplu îmi permit să le public aici în premieră.

Din închisoare, Ştefan Andrei dă un interviu ziarului „Scînteia tineretului“.

Jurnalul consemnează exact revolta autorului la greşelile de redactare şi de tipar din variantă publicată. E, după mine, secvenţa-cheie a acestui document deopotrivă literar şi istoric. Ştefan Andrei, până în 22 decembrie 1989, vice prim-ministru al Guvernului, membru Supleant al CPEx, după ce-a fost ani în şir ministru de Externe, asistă neputincios la publicarea cu greşeli grosolane a unui interviu luat de un ziar românesc.

Evident, faptul se explică prin semidoctismul echipelor de revoluţionari care au pus mâna pe Putere în redacţii. El, faptul, se explică însă şi prin nepăsarea faţă de cel care a dat interviul. O stare de spirit explicabilă prin noua condiţie a lui Ştefan Andrei: de puşcăriaş.

Lesne de închipuit că aşa ceva nu s-ar fi petrecut înainte de 1989. Şi nu doar pentru că Ştefan Andrei nu şi-ar fi permis să acorde un interviu unui ziar de la noi, dar şi pentru că, de-ar fi dat unul, nimeni de la „Scînteia Tineretului“ nu şi-ar fi îngăduit să-l publice fără minima corectură.

De ce e semnificativă secvenţa? Pentru că ea dezvăluie unicitatea acestui Jurnal. Un om până mai ieri nu doar atotputernic, dar şi stimat în mediile gazetăreşti pentru personalitatea sa culturală, e redus acum la condiţia de paria. Un paria terfelit de presă. Jurnalul dă peste margini de constatări amare privind noua condiţie. Pe Ştefan Andrei nu-l loveşte atât mizeria fizică din închisoare, cât mizeria morală din afara închisorii.

Jurnalul notează cu amărăciune uneori, alteori cu autocruzime, deseori cu revoltă, schimbările năucitoare de atitudine faţă de el ale unor persoane mai mult sau mai puţin apropiate care i-au făcut temenele înainte de 1989 sau cărora le-a sărit în ajutor cu puterea funcţiilor sale.

Amintirile unei Străluciri de altădată

Tot de prăpastia dintre trecut şi prezent ţin şi amintirile lui Ştefan Andrei. La Proust, memoria involuntară se declanşa la gustul madelenei vârâte în ceai. La Ştefan Andrei, care oricum nu poate beneficia de o madelenă acolo unde se află, memoria ţâşneşte la auzul unor ştiri.

Ministrul nostru de Externe face o vizită în Egipt. De îndată, aflînd vestea, memoria lui Ştefan Andrei se pune în mişcare: „Ministrul de Externe a plecat pentru două zile în Egipt; are un mesaj de la Ion Iliescu pentru Moubarak. De câte ori m-am întâlnit cu Moubarak? Nici nu mai ştiu. Îmi amintesc că prima dată venise ca vicepreşedinte cu un mesaj de la Sadat. M-a primit, ca ministru de Externe, la Cairo. Ultima oară l-am văzut pe aeroportul din Cairo, după vizita lui Ceauşescu în Kenya şi Tanzania. Soţia lui, comunicativă, discuta, în timpul dejunului, cu personalităţi egiptene cu voce tare, pe un ton apropiat.“

Scriind despre condiţia de puşcăriaş a unui Fost, Ştefan Andrei are o propunere: Încet, dar neîncetat, mă macină fizic şi psihic întemniţarea generatoare de disperare şi plictiseală. Primim mâncare, facem baie în celulă, citim în celulă, gândim în celulă, dormim şi visăm amarnic în celulă. Cred că, după desemnare, şefii de stat şi guvern, miniştrii şi alte personalităţi (am făcut totdeauna alergie la cuvântul «demnitar») ar trebui neapărat să viziteze una sau mai multe închisori, să stea o perioadă, mai multe zile, în celulele rezervate pentru perioada de anchetă, pentru a şti ce, eventual, îi aşteaptă.“

Nu ştiu dacă voit sau nu, Ştefan Andrei scoate în evidenţă în aceste rânduri importanţa  Jurnalului său pentru vremurile de azi. Închisoarea, cu toate marile şi micile ei încercări, venită năprasnic, ca o lovitură de topor administrată de un Destin fără sentimente, e pentru un Fost, Ştefan Andrei, o Lecţie de viaţă, o Lecţie crucială, din care el trage învăţăminte pentru ceea ce-ar fi trebuit să fie şi să facă pe vremea Şefiilor sale. De aceea, propune el ca toţi cei pe cale de a parveni la Putere să stea măcar câteva zile într-o celulă. Ca să ştie pe pielea lor şi cealaltă parte a Suirii, Căderea.

Nu cred că vreun ştab de azi ar accepta o asemenea experienţă. De aceea, mai realist, eu aş propune ca toţi cei invocaţi de Ştefan Andrei să citească acest jurnal. Merită!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite