
Un concert de remarcabilă alcătuire...
0...s-a dovedit a fi fost simfonicul Orchestrei Naționale Radio, eveniment ce a avut loc în mijlocul lunii martie sub conducerea dirijoarei australiene Jessica Cottis; concertul l-a găzduit în calitate de solist pe cunoscutul pianist de adopție lusitană, pe Constantin Sandu.

Menționam alcătuirea remarcabilă a programului serii de muzică dat fiind faptul că perioada prelungită a pandemiei a avut influențe nefericite inclusiv în ceea ce privește structurarea programelor simfonice; iar unele urmări s-au prelungit.
Ne aducem aminte de scurtarea uneori drastică a serilor de muzică, de programarea acelor lucrări care necesitau un aparat orchestral restrâns.
Din fericire sunt avataruri ce aparțin trecutului.
Simfonicul la care mă refer a inclus o lucrare simfonică românească actuală, un celebru concert romantic pentru pian și orchestră, o lucrare simfonică amplă – un mare spectacol muzical de specială atracțiozitate.
Piesa simfonică ” Levante” de Dan Dediu se așază firesc în devenirea creației sale; se dovedește a fi un impresionant spectacol muzical ce tinde a portretiza lumea multicoloră, de specială atracțiozitate a Orientului drept entitate spirituală. Lucrarea emană, literalmente, dintr-o celulă melodică generatoare care hrănește, care asigură întregul spectacol al muzicii, un anume arc al revenirilor în egală măsură dorite și neașteptate. Imaginația privind generarea spectacolului orchestral găsește în acest caz un firesc corespondent în ce privește interpretarea formei bazate pe idea mereu nouă a recurenței. Este o idee care acceptă asemănări cu zona muzicii noastre tradiționale a dansului.
Lucrarea a apărut de această dată în urma unor notabile programări petrecute în Statele Unite dar și la București, cu ani în urmă, pe aceeași scenă a Studioului de Concerte Radio.
Constantin Sandu este un artist integrat spațiului nostru artistic de mai bine de trei decenii. Pendulează, drept obligație de onoare, între țara natală și cea de adopție. Este profesor la Școala Superioară de Arte din Porto; cu prilejul recentei sale apariții publice bucureștene n-a uitat a reveni la Colegiul Național de Muzică George Enescu din București - școală ale cărei cursuri le-a absolvit cu peste patru decenii în urmă; de această dată s-a întâlnit cu cei mai tineri pianiști, pe parcursul unui dens curs de măiestrie.
In compania Orchestrei Naționale Radio, a dirijoarei Gessica Cottis, Constantin Sandu a prezentat Concertul în mi bemol major de Franz Liszt, capodoperă a artei pianistice romantice a secolului al XIX-lea. Am în vedere marea anvergură pianistică pe care interpretul o susține la un cuceritor grad al expresiei; ma refer la cantilena întreținută de o captivantă elocvență a sunetului, la amploarea susținerii pe care muzicianul performer o dovedește pe parcursul celor patru momente ale acestei originale creații a Romantismului european.
Partea secundă a serii a fost dedicată muzicii de balet Petrușka, de Igor Stravinski, lucrare pe care compozitorul a compus-o in perioada începutului de secol XX cu prilejul seriei pariziene a spectacolelor susținute sub emblema Baletelor Ruse. A existat o colaborare realmente eficientă, reciproc stimulatoare, între membrii ansamblului și dirijorul acestuia.
Dată fiind varianta de concert a lucrării, plasticitatea dinamic timbrală a momentului muzical a determinat, în acest caz, o sugestie autentică, puternic evocatoare, quasi vizuală, privind aspectul gestual cu care formează, în fond, o puternică unitate.
P.S. În încheierea acestor însemnări de concert, nu pot să nu evoc recenta ediție discografică în varianta C.D., a unui reprezentativ ciclu de lucrări editate sub emblema Obras primas da musica portuguesa e romena para piano / capodopere pentru pian ale muzicii portugheze și românești / lucrări pe care Constantin Sandu le oferă publicului de concert, anume sonate, preludii, toccate pentru pian de Carlos Seixas, Luiz Costa, Telmo Marques, de asemenea lucrări semnate de Paul Constantinescu, de Constantin Silvestri, de Sorin Lerescu, ediție C.D. realizată în Portugalia.
Materialul a apărut anterior în revista Actualitatea Muzicală.