Un alt tip de promovare

De câţiva ani încoace urmăresc campania de „promovare” a României din „presa străină”, fapt ce îmi trezeşte un cocktail de sentimente: de la revoltă la sarcasm, de la jignire la acceptare, de la revoltă la... pragmatism. Despre asta puţin mai târziu.

Interesant este cum, fix în momontele în care există probleme sociale, politice sau economice, politicienii anumitor ţări – de cele mai multe ori chiar liderii – şi presa din anumite ţări, încep să astâmpere setea propriului public cu... ce ne facem dacă ne invadeaza românii?

Cele mai bune exemple sunt de departe spectacolul expulzării ţiganilor romi din Franţa (cărora li se dadea 300 de euro pentru a pleca – şi care se bucurau ca fratele Sarcozică le plătise astfel un concediu în ţară) deşi supremul cocoş galic se ştia cu musca pe căciula într-un enorm scandal de corupţie, sau a celebrului caz „Mailat” care a aparut exact în momentul în care în Italia toate mergeau strună şi bieţii jurnalişti nu mai găseau subiecte de scris – papa Silvio mai boteza câte o tânără discipolă în religia bunga-bunga şi Brantneru’ din Napoli încerca să îi convingă pe italieni că nu e bine să arunce aşa multe lucruri şi poate ar fi bine să se mai gândeasca câteva luni, şi pentru asta nu strângeau gunoiul din oraş cu lunile...

Departe de mine gândul că aceste lucruri, încriminate de fraţii noştri europeni nu se petrec deloc şi că suntem nişte victime amărâte. Chiar cred cu tărie că multor politicieni ar trebui să le mai crească o pereche de...curajuri (nu de la Cornu, desigur) şi să abordeze odată şi acest subiect, fără a cultiva morocovi electorali.

Am avut acum câţiva ani un ministru de externe care a dorit să formeze prima colonie românească în Sahara, dar a exagerat cu atâta diplomaţie, până când s-a înecat in ea. Vinovaţi suntem multi: cei care fură, cei care cumpără ceea ce fura alţii şi cei care se fac că nu văd asta.

Chiar dacă nu ne place, nu doar ţiganii fură, cerşesc şi ne fac de mândră minune „pe afară”, sunt şi destui români care au aceleaşi îndeletniciri, mulţi care profită de pe urma asta şi foarte mulţi care prin ignoranţă permit şi încurajează asta. Trist este că lângă ei, stau milioane de români, care muncesc 7 zile pe săptămână în construcţii, agricultură etc. şi sunt băgaţi în aceeaşi oală.

Auzem la un moment dat nişte studenţi români spunând că ei când sunt în Italia, vorbesc doar itlaliană, să nu se prinde nimeni că sunt români. Poate că dacă noi, majoritatea, oamenii normali din ţara asta, nu ne-am ascunde că suntem români, i-am lăsa să vadă şi adevărata noastră latură, că nu dăm nimănui în cap şi nu furăm prima cutie a milei care ne iese în cale- nu i-am lăsa pe alţii să ne reprezinte (dar când stai şi te uiti cine ne reprezintă politic...)

Credeţi-mă, este un sentiment extraordinar când văd turişti venind în România speriaţi, cu bagajul de prejudecăţi plin şi după câteva zile descoperind că ”aici e ca în Europa”, „la noi s-a pierdut demult omenia şi ospitalitatea de la voi”, „Brancuşi chiar era român?!”, „oare noi de ce auzim doar de lucruri groaznice despre România?”

Vorba lungă, sărăcia omului – la ce voiam să ajung:

Totusi, o acţiune a unui cotidian central din ultimele săptămâni, mi-a atras atenţia şi mi-a confirmat ceea ce ştiam demult: nu suntem nici pe departe atâţia prosti, hoţi, escroci, bandiţi sau pungaşi, precum cred unii (poate chiar şi mulţi dintre noi) sau cum încearcă alţii să creadă.

Acţiunea cu „hai să vezi cum e la noi, înainte să mă judeci”, în care le explicam „englejilor” că ducesa Kate în România ar fi sub medie, ca aici o bere este mai ieftină decat o apă la ei etc, a făcut turul presei occidentale. Unii spun că este o tresărire de orgoliu a noastră, eu zic ca ar trebui să profităm de ea.

Din filmele americane cred că am auzit cu toţii că „bad publicity is good publicity” – nu sunt întru totul de acord, dar în cazul ăsta ar trebui să scoatem maxim din asta. Nu încerc să inventez eu coada la cireaşă: acum câţiva ani am descoperit o reclamă a României, facută de ministerul de atunci în colaborare cu BRD, în care trei dintre cei mai cunoscuţi „ambasadori ai României”, Nadia, Năstase şi Hagi, invitau străinii să vină în România.

Ei îi invitau să descopere că aici femeile se pot căsători cu mai mulţi bărbaţi deodată, că oamenii călăresc zebre şi că peştii cresc în copaci. Pe fundal apăreau imagini cu aceste lucruri imaginare, dar în cadrul unor frumuseţi şi monumente ale României. La sfârşitul clipului apare o voce care spune „Habar nu ai nimic despre România, aşa-i? Hai şi vizitează-ne”.

Nu ştiu în ce măsură acest clip a fost folosit în campaniile de promovare de până acum, dar cred că ideea pe care se bazează, poate fi exploatată foarte abil. Cred că este clar că nu avem deloc cea mai bună imagine în afara ţării (şi nu avem cum să combatem acest lucru pe termen scurt şi mediu), dar prin campanii de genul acestui spot sau a celei din „Gândul”, cred că putem trezi curiozitatea multor potenţiali vizitatori.

Aş face un pariu că dacă standul României de anul acesta de la târgul de turism de la Londra (unul dintre cele mai mari din Europa) ar fi „împodobit” cu pancartele campaniei, între poze frumoase cu România, ar reprezenta o provocare la care ar răspunde destui englezi. Mi-ar plăcea să pot pune pariul ăsta cu cineva.

În plus, vorba părintelui Misch Reger de la Carta: „noi nu mâncăm copii cruzi..îi fierbem prima dată!”

Clipul la care făceam referire: