Ucraina - de la război de uzură la război de epuizare. Suferințele critice ale Rusiei

Rusia lui Putin semnalează tot mai des, în ultima perioadă, că este gata să negocieze o formulă de pace dacă i se recunoaște câștigul de pe teren și situația la zi și dacă-și atinge astfel toate obiectivele așa-numitei sale Operațiunii Speciale. Desigur că această inițiativă nu este altceva decât o forțare a unei capitulări fără luptă și că, în fapt, Rusia nu e pregătită de negocieri adevărate și nici nu-și dorește încheierea războiului, pe care l-ar relua după o perioadă de refacere. Totuși este important ce se află în spatele acestor pseudo-oferte, dincolo de eterna bătălie de imagine și tentativa de a scinda Occidentul și de a îndepărta susținerea pentru Ucraina. Iar în spate încep să se întrevadă suferințele cronice ale Rusiei și problemele sale majore în susținerea unui război de agresiune pe scară largă, de mare intensitate, pe termen lung, în Ucraina și chiar mai departe. Fără ca acest lucru să facă Rusia lui Putin mai puțin asertivă sau mai puțin periculoasă, pe termen scurt și mediu.

Propuneri de pace: de la capitulare la dreptul unilateral al lui Putin de a invada teritorii

Mai întâi, ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, a dat un interviu la agenția oficială RIA Novosti, la 30 mai, pentru a spune condițiile cu care purcede la negocieri Rusia. Condițiile sunt respectarea „realităților de pe teren”, respectiv a câștigurilor teritoriilor deja acaparate de către Rusia și modificările constituționale privind Crimeea și cele patru regiuni ucrainene anexate, fără ca să fie complet ocupate – Donetsk, Luhansk, Zaporoje și Kherson -  dar și principiul „indivizibilității securității”, o formulă din preambulul documentelor OSCE care ar presupune respectarea percepțiilor despre amenințări și securitate a tuturor statelor, o formulă aspirațională, la vremea ei, dar care a fost transformată de către Rusia lui Putin într-o mantră care să conțină dreptul său absolut de veto prin care să-și impună propriile poziții tuturor, dar fără a respecta, de exemplu, percepțiile de securitate ale Ucrainei și celorlalte state din spațiul post-sovietic.  Adică Rusia vrea egalitate, dar nu pentru căței, cum spunea o fabulă a lui Grigore Alexandrescu.

De fapt, Rusia face în continuare eforturi pentru a susține că respectă dreptul internațional – contrapunându-l în mod aberant cu lumea bazată pe reguli – chiar dacă l-a încălcat flagrant și a invadat Ucraina. În plus, susține că acțiunea sa s-ar fi făcut pe baza unei percepții asupra nevoii de securitate, o formulă similară “spațiului vital” al Germaniei naziste, respectiv nevoia de sfere de influență sau de interese privilegiate și teritorii tampon lângă frontierele sale, pe care să le controleze. În fapt, o altă formă de a ascunde aspirațiile sale revizioniste și revanșarde și neoimperialismul de a recupera controlul asupra întregului teritoriu al fostei URSS.

Cât despre modificările teritoriale prin forța militară, ele sunt trecute pe seama “reflectării voinței celor care locuiesc pe aceste teritorii”, o referire vagă și neconvingătoare la niște pseudo-referendumuri de-a dreptul rizibile ca organizare și legitimitate, făcute pe bucăți de teritorii, în bătaia puștii și sub ocupație, pentru a le extinde efectele unilateral la întreaga regiune administrativă ucraineană de care aparțineau. În același sens se lecturează și declarațiile purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, care reproșează Occidentului sprijinul față de Ucraina care “duc la continuarea unui război fără sens”.

Această capitulare necondiționată nu are, însă, nici o perspectivă de a fi și încheierea războiului, ci doar o recunoaștere a victoriei Rusiei care duce, după o perioadă de refacere, la reluarea războiului mai departe, de pe poziții de forță consolidate. De aceea se face din nou referința la pretinse negocieri sau acorduri aflate pe masă în 2022, la începutul războiului, la negocierile de la Istanbul, scurse recent în mod special în presă și care erau, de fapt, simple propuneri rusești ce presupuneau neutralitatea permanentă și garanții comune de tip Budapesta dar aplicabile doar cu votul tuturor, deci supuse veto-ului Rusiei, care se implica și în chestiunile interne a ceea ce rămânea din statul Ucraina.

Neutralitatea și nealinierea Ucrainei, distrugerea armatei – redusă la forțe liliputane, limba rusă ca limbă de stat și eliminarea tuturor elementelor de identitate ucrainene sunt parte a proiectului rus, o re-rusificare și distrugere totală a ideii existenței unui popor ucrainean distinct și independent de cel rus. Practic elucubrațiile istoriciste ale lui Putin ar urma să fie aduse și impuse în realitate, pe teren, cu toate elementele de pretinsă de-nazificare și combatere a naționalismului care implică represiunea față de tot ceea ce este ucrainean și de cei care susțin această realitate. Evident, un non-starter, condiții inacceptabile și nicidecum vreun punct real de pornire în vreo negociere, mai ales că însuși dreptul internațional este aruncat în aer de asemenea propuneri.

Situația reală a Rusiei: probleme substanțiale recunoscute parțial

Desigur, Rusia încearcă să ocupe și mai mult teritoriu, să producă și mai multe distrugeri, să forțeze Ucraina și pe ucraineni să accepte condițiile sale, și orice element care contravine acestei perspective este considerat ostil și trebuie distrus sau îndepărtat în orice formă. Mai mult, Rusia își rezervă dreptul de a anexa oricât teritoriu își dorește, lucrurile nefiind oprite la nivelul Crimeii și a celor 4 regiuni ucrainene deja anexate. În plus, Rusia își dorește crearea de zone tampon, în interiorul teritoriului ucrainean, late măcar cât raza de acțiune a artileriei ucrainene și aflate sub controlul său militar.

Dar și acesta e doar începutul, pentru că obiectivul nu e numai Ucraina. Acesta e doar precedentul, înfrângerea Occidentului și crearea de elemente noi care să se aplice ulterior pe toate frontiera sa. Nu întâmplător au apărut deja propuneri de legi de modificare unilaterală a frontierelor maritime în Baltica, urmând ca, pe această cale, să vină și modificări teritoriale – geamandurile de frontieră de pe Narva sunt deja ridicate – și revendicări teritoriale pe toată linia, deci inclusiv în privința frontierelor cu statele membre NATO. Nu mai vorbim despre faptul că o frontieră pe flancul Estic al NATO între Rusia și Alianță ar fi o invitație explicită la confruntare directă Rusia-NATO, o confruntare pe care Occidentul încearcă atât de mult să o evite încât controlează și limitează formulele de sprijin ale Ucrainei de la începutul războiului, limitări făcute pe seama victimelor produse de întârzierile de furnizare ale capabilităților și muniției necesare.

În dezbatere nu putea să lipsească Putin, cu trei declarații succesive numai în utltimele 10 zile din mai, care reproduc același mesaj, introducând pretinsele “acorduri de la Istanbul” – propunerile unilaterale rusești, neasumate niciodată de către Kiev, ridicate la un pretins statut de „acorduri”. Aici se afirmă expicit noua realitate rusă și regula dreptului forței: Ucraina trebuie să cedeze și să respecte vrerea impusă de Rusia pentru că aceasta are forțe militare mai puternice. Tot aici revine discuția despre “îndeplinirea tuturor obiectivelor Misiunii Speciale”, nimic altceva decât obiectivele maximale ale Rusiei.

Pe baza unor asemenea premize și a situației avansurilor de pe teren, a tentativei deschiderii unor noi fronturi în Nordul Ucrainei – regiunea Harkiv, Sumî sau chiar la frontiera cu Belarusul – ar trebui să considerăm că Rusia e în poziție de forță și că lucrurile merg foarte bine pentru ea. Ei bine, nu este chiar așa și situația de pe teren, numărul morților, pierderile de tehnică, capacitate de producție industrială, recruții noi și forța de muncă în industria militară sau situația economică și financiară a Rusiei nu sunt deloc roze.

Astfel, dacă războiul continuă în acest ritm, nivelul pierderilor omenești este deja greu acceptabil și după standardele Rusiei. Operațiunea din Harkov pornită prea devreme și prea repede s-a dovedit un eșec, doar un tocător de carne vie pentru tinerii ruși aruncați în război nepregătiți, slab instruiți și dotați cu armament de linie, expus apărării ucrainene. Nu e vorba, și Ucraina a suferit pierderi teritoriale echivalente cu avansul rus de după ofensiva din 2023, dar oricum incomparabile ca dimensiune cu cea a pierderilor ruse. Rusia a depășit jumătate de milion de pierderi de la începutul războiului, dintre care 150.000 numai de la începutul anului – morți, răniți și incapacitați - iar concentrarea unor noi forțe și deschiderea unor noi fronturi amenință să amplifice aceste pierderi.

Opțiunile de ultimă instanță ale Ucrainei: de la război de uzură la război de epuizare, acțiuni asimetrice, război de gherilă pe întregul teritoriu

În fapt, Rusia lui Putin nu mai poate ascunde nevoia mobilizării generale și a cvasi-naționalizării și subordonării totale a economiei sale unei economii și efortului de război. Acestea ar fi opțiunile lui Putin, deloc atrăgătoare nici pentru liderul de la Kremlin. Mobilizările sub radar, unitățile de voluntari și cazaci sau de ceceni și-au atins limitele, la fel și cele de pușcăriași, Wagner nu mai există iar celelalte companii militare private au fost subordonate Ministerului Apărării pentru a nu repeta momentul Prigojin. Dar epurările din Armată arată pe de o parte dorința de a pasa vina pe această instituție, neîncrederea funciară a lui Putin în militari și nemulțumirea pentru lipsa de eficiență a organismului militar, care consumă oricum resurse enorme din buget.

Alternativa ar fi o formulă reală de ieșire a lui Putin din război, măcar pentru o perioadă de timp, pentru a-și reface forțele și a relua amenințarea. Desigur, asta ar presupune un Occident naiv, dar perioada naivității a trecut. Și semnalele recente, și informările pe care Putin le poate lesne obține de la instituțiile sale o arată fără drept de apel. Perspectiva ridicării ștachetei implicării occidentale prin autorizarea loviturilor dincolo de frontieră, în Rusia, împotriva celor care lovesc teritoriul ucrainean, sau perspectiva unor trupe pe teren, fie și numai ca instructori, aprobarea finanțării de către Congresul SUA și livrările de tehnică și muniție amenință stabilitatea frontului pe termen mediu.

În fapt, Rusia se află într-o cursă a înarmărilor pe care nu are cum să o câștige singură. Iar Coreea de Nord livrează muniție slabă calitativ, în timp ce Iranul e preocupat cu alte azimuturi, are alegeri prezidențiale și caută succesor Liderului Suprem Religios Khamenei, în timp ce China a primit mesajele concrete și elementele de probă care dezvăluie implicarea sa în mașina de război rusă și avertizează asupra perspectivelor sancțiunilor occidentale asupra firmelor de stat implicate și costurile pe care le-ar putea suferi economia chineză, aflată și ea astăzi într-o stare deloc de invidiat.

În acest context, au apărut solicitările de negociere, care ar putea avea și alte motivații decât afirmarea unei poziții de forță și putere manifestă a Rusiei. Ca de obicei, Putin joacă la cacealma, întărește deseori amenințările credibile cu acțiuni, dar e conștient de limite și de costurile viitoare. Pentru că Putin își distruge propriul popor, propria economie pentru zeci de ani de acum înainte, e conștient de acest fapt și la fel de conștient de abandonarea sa în brațele Chinei, care culege pas cu pas avantaje. Sau cum spunea cineva, atunci când e vorba despre Xi și formula win-win, a câștigului reciproc, asta înseamnă doar faptul că Beijingul câștigă de două ori. Acest lucru nu înseamnă că, la un calcul de aceeași factură a nevoii de surpriză și de a proba forța, Putin nu ar putea ataca chiar state NATO, pentru a extinde spațiul de preocupări și frontul.

De partea cealaltă, Ucraina nu este, desigur, în cea mai fericită postură. Totuși controlează zona maritimă proprie din Nord-Vestul Mării Negre și ar dori să poată controla astfel și cerul, evitând atacurile aeriene, cât mai curând. Are nevoie de apărare anti-aeriană și de capacitatea de a elimina orice platformă – avion, rachetă, lansator terestru – de unde se trage către teritoriul ucrainean, nu numai a celor aflate la îndemână, în regiunile ocupate. Iar autorizarea recentă a utilizării armelor occidentale în acest sens, după concesiile germane-americane, aduc această posibilitate. Desigur că extinderea liniei de contact va crea probleme, în special în ceea ce privește resursa umană în război, cu precădere cea înalt calificată. Dar legea mobilizării începe să creeze trupe din septembrie, așa imperfectă cum este, iar începerea pregătirii cu instructori occidentali chiar în Ucraina și perspectiva unităților create de Polonia din ucraineni refugiați aduce noi forțe care pot echilibra situația de fapt.

Când ai probleme cu armata convențională, fluturi amenințarea nucleară

Ca să nu vorbim aici despre perspectiva prezenței, poate, în viitor, a unor trupe ale statelor NATO pe teren. A spus-o Emmanual Macron, președintele Franței, ca perspectivă, au confirmat și alte state această perspectivă. Nu suntem acolo, Ucraina nu o duce așa de rău și dramatic cum o deplânge presa, aceeași care era însuflețită și excesiv de optimist de perspectiva ofensivei din 2023. Dar formulele de rezervă există încă și ele presupun transformarea războiului de uzură într-unul de epuizare a trupelor ruse, o formulă asimetrică și nu a confruntării directe, față în față, care priește și mai mult Ucrainei. Nici în acest caz situația nu a atins nivelul de dramatism și pierderi care să reclame deja această transformare, de cedare a teritoriului contra timpului și măcelăririi substanțiale a trupelor ruse.

Istoria ne-a arătat, în Coreea, Vietnam, Afganistan de două ori, cu doi actori diferiți, cum poate fi înfrânt un stat nuclear și voința acestuia într-un război lung, asimetric, convențional. Ca să nu mai vorbim despre componenta războiului de gherilă care ar putea deveni realitate pe toată suprafața Ucrainei ocupate, cât de curând, cu alonje ruse anti-Putin chiar pe teritoriul Rusiei. Iar perspectivele țin de resurse, voință și capacitate de luptă și de soliditatea sprijinului occidental.

Poate nu întâmplător Rusia flutură propaganda și șantajul nuclear, ba poate chiar va folosi o explozie în teatru pentru a-și întări cuvintele: când nu reușești și ai slăbiciuni majore cu războiul convențional, recurgi la asemenea instrumente. Recursul la această dimensiune trădează slăbiciuni majore în convențional, precum cele ale industriei militare ruse, fără forță de muncă, fără capital și fără tehnologie, cu o scădere dramatică a eficienței. În plus, amenințarea cu eliminarea forțelor nucleare europene franco-britanice în 24 de ore se înscrie în aceeași serie de acțiuni și trădează aceeași problemă. Ca și așteptarea venirii lui Trump la Casa Albă pentru a rupe unitatea occidentală, așteptare care s-ar putea dovedi fie tardivă, fie neconformă cu realitatea de după 21 ianuarie 2025.