Totul în această lume este despre bani mai puţin banii.Banii sunt despre putere!

0
0

Oscar Wilde spunea la sfârşitul secolului XIX că: Totul în această lume este despre sex cu excepţia sexului. Sexul este despre putere.

Dacă ar fi să facem o  paralelă cu lumea financiară, atunci această cugetare reinterpretată într-o altă cheie ar putea fi cum nu se poate mai potrivită pentru a descrie ceea ce se întâmplă în acest moment în sistemul financiar internaţional: Totul în această lume este despre bani mai puţin banii. Banii sunt despre putere! Iar această cugetare are în aceste zile sensul ei datorită acţiunilor încununate de succes ale Chinei.

De două ori au rescris istoria sistemului financiar internaţional Statele Unite pe parcursul secolului trecut. Prima dată, în momentul semnării Acordului de la Bretton Woods, când Statele Unite rămase în 1944 singura superputere mondială neatinsă de distrugerile războiului impunea aliaţilor săi crearea FMI-ului şi a Băncii Mondiale în sfera sa de influenţă, iar dolarul american devenea singura monedă as good as gold (la fel de bun ca aurul). Un avantaj în interiorul sistemului internaţional atât de mare încât Charles de Gaulle îl numea la vremea respectivă: exorbitantul privilegiu al Americii. Sistemul financiar internaţional a fost rescris pentru a doua oară la începutul anilor '70, când Statele Unite au decis unilateral să denunţe prevederile Acordului de la Bretton Woods, socotit a nu fi în măsură să răspundă realităţilor economice globale. Din acel moment valutele au început să fluctueze liber una împotriva celeilalte, tot ceea ce conta în ecuaţia cotaţiilor fiind încrederea cu care erau girate statele emitente. Această încredere era alimentată sau ameninţată de factori economici, politici, monetar-financiari dar şi de percepţii privind riscul unui conflict, al unei crize, puterea militară şi locul ocupat de respectivul stat în sistemul relaţiilor internaţionale. Din nou Statele Unite erau avantajate, sistemul financiar global arătând precum o masă de poker în care America reprezenta Casa, deciziile de politică monetară ale Federal Reserve având uneori un impact mai puternic în interiorul altor economii naţionale decât deciziile financiare ale propriilor guverne.

Finanţele percepute în teoria economică tradiţională ca fiind neutre din punct de vedere al influenţelor exercitate, deveneau astfel treptat, din ce în ce mai importante în ecuaţia evoluţiilor economice naţionale dar şi al sistemului internaţional.

Mai aproape de zilele noastre, China, din postura de adversar strategic al SUA, a stârnit în ultimii ani o rebeliune financiară globală care începe să îşi arate roadele. Ultima fază a acestei rebeliuni se concretiza în luna octombrie 2014 prin lansarea Băncii Asiatice pentru Infrastructură şi Investiţii (Asian Infrastructure Investment Bank - AIIB). O instituţie financiară multilaterală gândită pe modelul Băncii Mondiale sau a BERD-ului, cu un capital iniţial de 50 miliarde USD. Efortul Chinei de a îşi proiecta influenţa financiară în regiune a fost acceptată de la bun început  de alte 21 de state asiatice, care au acceptat să devină state fondatoare. Lista statelor fondatoare a rămas însă deschisă până la 31 martie 2015, în preambulul acestui moment fiind purtate negocieri intense cu celelalte mari puteri ale lumii atât de către China cât şi de către Statele Unite.

Public, îngrijorarea Statelor Unite este legată de neîncrederea că viitoarea bancă creată de China va respecta standardele internaţionale de guvernanţă, transparenţă, mediu şi protecţie socială. Mai mult, SUA insistă că nu a încercat să descurajeze alte ţări să se alăture acestui proiect bancar chinez. Este însă destul de transparentă pentru toată lumea această încleştare financiară totală între cei doi coloşi, mai ales că o astfel de bancă internaţională exista deja în regiune, dar sub oblăduire americană: Asian Development Bank.

Spre surprinderea tuturor guvernul Marii Britanii a decis pe 12 martie să devină membru fondator al AIIB, argumentând sec, că decizia este în concordanţă cu interesul său naţional. Pentru ca surpriza să devină consternare pentru Statele Unite exemplu Marii Britanii a fost luat patru zile mai târziu de alte trei state, toate state fondatoare ale Uniunii Europene: Franţa, Germania şi Italia. Acestea au anunţat într-o declaraţie de presă comună că se vor alătura acestui proiect şi că se vor asigura că această instituţie respectă cele mai înalte standarde şi practici în materie de guvernanţă, garanţii de creditare şi politici privind achiziţiile.

Iată că, de una singură, China, prin intermediul AIIB, reuşeşte din punct de vedere al simbolismului geopolitic ceea ce nu reuşise întreg grupul ţărilor BRICS prin lansarea anul trecut a New Development Bank, instituţie ce se dorea a fi un alt competitor global al Băncii Mondiale. Şi aceasta tocmai datorită lipsei de credibilitate pe care grupul ţărilor BRICS îl are ca organizaţie unitară, acesta fiind format din ţări care cu greu pot fi considerate a fi aliaţi pe termen lung sau state care împărtăşesc acelaşi set de principii. Mai mult, nu toate aceste ţări reprezentau aceeaşi garanţie în ceea ce priveşte stabilitatea financiară şi evoluţia economică şi politică internă. China singură însă, lansând acum acest proiect, a avut suficientă greutate politică şi economică să impună o alianţă financiară globală aflată în afara sferei de influenţă americane, alianţă care include pentru prima dată în istorie şi cei mai importanţi aliaţi americani (mai puţin Japonia).

Nu este deloc întâmplător că această contestare încununată de succes se întâmplă acum, în momentul în care SUA este clar într-o poziţie slăbită ideologic şi militar în Orientul Mijlociu şi într-o negociere a unui tratat comercial cu capacitate de antagonizare cu Uniunea Europeană. Într-un moment în care Rusia a reuşit de una singură să conteste sistemul internaţional prin răsturnarea violentă a balanţei de putere regională iar Statele Unite au căpătat un renume deloc măgulitor în ochii aliaţilor săi pe seama scandalurilor interceptărilor NSA.

Avem aşadar un tandem care contestă în echipă hegemonia SUA. China nu joacă singură acest joc. În tot acest timp Rusia ţine ocupată SUA pe frontul NATO şi nu se întrevede o calmare a acestuia. Glumind puţin putem considera că SUA participă fără voia lor la un joc good cop/bad cop. Lipseşte însă poliţistul bun din această ecuaţia acestor zile. SUA sunt puse astfel în faţa unui joc bad cop/very bad cop. Slăbirea financiară a Rusiei via scăderea preţului petrolului este departe a avea impactul sperat, mai ales dacă luăm în considerare ultimele declaraţii ale ministrului comerţului de la Beijing. Acesta a promis ajutorul substanţial al Chinei pentru Rusia dacă aceasta îl va cere. Şi pentru a continua registrul propriei sale lupte cu dolarul american, prima propunere a Chinei pentru Rusia a fost să se accelereze eliminarea acestuia din comerţul bilateral. Şi este evident că în contextul rublei care a pierdut jumătate din valoare în ultimul an, yenul va fi noul etalon al acestor tranzacţii.

Este de remarcat că printre cele 21 de state membre fondatoare asiatice care au manifestat interes încă de anul trecut au fost şi câţiva aliaţi asiatici tradiţionali ai SUA: Noua Zeelandă, Singapore şi Thailanda. Aceştia au argumentat însă la momentul respectiv că au acceptat să fie parte a acestui proiect tocmai pentru a putea influenţa din interior politicile bancare în condiţiile în care China şi cu şi fără adeziunea lor ar fi demarat acest proiect financiar regional. Au decis să nu se alăture Japonia, Coreea de Sud şi Australia. În urma deciziilor luate însă de cele patru mari state ale Uniunii Europene, atât Coreea de Sud cât şi Australia au dat semnale puternice că îşi vor reconsidera la rândul lor intenţia iniţială. De ce este atât de importantă geopolitic o astfel de bancă internaţională asiatică de investiţii în infrastructură condusă de China? Din acelaşi motiv pentru care şi Banca Mondială a putut de-a lungul anilor să impună prin intermediul împrumuturilor acordate, ca guvernele respectivelor state să adopte o anumită conduită în acord cu propria sa politică, politică controlată în mare măsură de Statele Unite. Din acelaşi motiv pentru care în general orice creditor are o pârghie cu ajutorul căreia poate influenţa într-o anumită măsură comportamentul debitorului său.

Se poate contraargumenta că intrarea celor mai puternice state europene în acest proiect chinez nu este decât o încercare de diluare a influenţei Beijingului în interiorul acestei bănci. Se poate contraargumenta că Statele Unite sunt încă de departe mult prea puternice în interiorul sistemului financiar internaţional, simbolic fiind că toate aceste bănci internaţionale nou înfiinţate pentru a detrona dolarul, sunt capitalizate prin contribuţii ale statelor fondatoare în aceeaşi monedă americană.

Eu însă cred că asistăm la un  moment simbolic pe scena internaţională. Nu unul în care Europa întoarce spatele Americii, ci unul în se umple paharul contestării autorităţii acesteia la cel mai înalt nivel. Dacă Statele Unite a avut decenii la rând garantată hegemonia globală inclusiv datorită greutăţii aliaţilor săi, iată că acum China rescrie această hartă geofinanciară a sistemul internaţional. Dacă Rusia poate fi considerată a fi oaia neagră a actualului sistem internaţional, treptat Statele Unite tind să preia acest rol în interiorul sistemului financiar internaţional.  Şi toate acestea nu datorită unei conspiraţii globale anti-americane, ci datorită refuzului constant al Statelor Unite de a accepta reformarea instituţiilor centrale ale actualului sistem financiar internaţional, astfel încât acestea să nu se mai afle atât de discreţionar în sfera de influenţă exclusiv americană.

Privind acest prezent al „trădării” europene de undeva din viitor, când sistemul internaţional va fi reechilibrat într-o formulă sau alta, cred că acesta va fi considerat a fi, simbolic, momentul de confirmare politică publică a inversării trendului de dominaţie financiară americană autoritară. Este momentul în care se rescrie sistemului financiar internaţional într-o altă cheie decât aceea în care aceasta se află undeva în seifurile Federal Reserve.

Marius Dincă este doctorand specializarea Relaţii Internaţionale în cadrul Şcolii Doctorale de Ştiinţe Politice a SNSPA şi bursier în cadrul proiectului "Burse doctorale şi postdoctorale pentru tineri cercetatori în domeniile Ştiinţe Politice, Ştiinţe Administrative, Ştiinţele Comunicării şi Sociologie" POSDRU/159/1.5/S/134650 finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, cofinanţat prin Fondul Social European.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite