Tancurile au anotimpul lor
0Pentru Erik Prince, războaiele private sunt mult mai ieftine și mai eficiente.
Ah, nu știți cine e Erik Prince...
Wikipedia oferă un răspuns cuprinzător care începe cu o frază scurtă: Erik Dean Prince (născut pe 6 iunie 1969) este un om de afaceri american, fost ofițer US Navy SEAL și fondatorul companiei militare private Blackwater.
Deci fostul numărul unu de la Blackwater (o celebră firmă americană privată de securitate cu misiuni în Irak, Afganistan etc.) are de toate, trecut militar, spirit întreprinzător și, va reieși mai departe, și o bună cunoaștere a istoriei militare.
Pentru el, războiul e o problemă de cost effectiveness / eficiență a costurilor.
Sigur că sunt și probleme morale și valori care trebuie apărate, sau impuse, în anumite cazuri, dar eficiența economică are un rol important în trierea modului în care este gestionat un conflict sau altul.
Risipa face guvernul imoral, spune Erik Prince... despre cel american, nu vă gândiți aiurea.
Concluziile astea le-a tras fostul șef al Blackwater pe timpul unui interviu recent cu Tucker Carlson, poate cel mai controversat ziarist american al momentului.
Bine, e de precizat că acest lucru se întâmplă la americani, e o perioadă acolo, peste ocean, când tot ceea ce e conservator este și controversat, mildly speaking.
Dar această modă prinde și la presa românească - unde unele structuri de presă și-au adăugat deja la nume titluri onorifice transatlantice, ca să nu mai fie confuzii doctrinare - și unde punctele de vedere ceva mai pe lângă narațiunea majoritară trebuie să iasă pe stradă cu băgare de seamă.
Revenind la interviu, ideile unui antreprenor de succes vin dintr-o practică îndelungată, ele sunt validate de această experiență, pot fi trecute la capitolul ”lecții învățate” și pot reprezenta repere de analiză chiar și în cazul războiului din Ucraina, război cu care Erik Prince este destul de familiarizat datorită unor conexiuni anterioare începerii conflictului.
Deci ce spune Erik Prince despre opțiunile care ar fi fost / care ar fi în fața SUA - ca partener strategic al Kievului – și Ucrainei pentru a evita războiul, în faza acutizării tensiunilor, la sfârșitul anului 2021 / începutul anului 2022, sau pentru a obține un rezultat onorabil în confruntarea cu marele vecin de la est?
Pentru Prince, una din problemele cu care se confruntă SUA este monopolul exercitat de marile corporații industriale din domeniul apărării privind direcția în care o ia politica SUA în caz de război.
Războiul, spune el, e o opțiune de rentabilitate, poate fi rezolvată și ieftin, dar corporațiile vor să-l vândă scump.
Soluțiile mai puțin costisitoare, venite, unele, din mediul firmelor de securitate gen Blackwater (între timp, urmare a unui incident sângeros în Irak, compania acționează sub un alt nume, n.n.) nu sunt acceptate tocmai pentru că sunt ieftine.
Exemplul său privind Ucraina este un proiect pe care l-a propus la acel moment, de transfer către Kiev al aeronavelor militare ale SUA care urmau să fie dezafectate, 50 F-15, 50 F-16, câteva A-10, în total 200 de avioane, un număr impresionant la nivelul anului 2022.
O reluare peste decenii a programului ”Lend-Lease” din timpul celui de-al doilea război mondial, combinat cu ”Flying Tigers” (transferul piloților americani de partea naționaliștilor chinezi).
Prevenirea războiului ar fi putut costa doar un miliard de dolari, dar ar mai fi implicat o condiție, încheierea discuției despre admiterea Ucrainei în NATO.
Dar războiul ieftin nu e bun pentru sănătatea corporațiilor, iar drumul Kievului către NATO este și acum văzut ca fiind cu sens unic, chiar dacă în ultima perioadă au intervenit o serie de nuanțe, inclusiv o trimitere la o perioadă de așteptare de 30 de ani, făcută imprudent de cancelarul german Olaf Scholz.
Interviul este între doi susținători ai candidatului Trump, deci ambii, și cel care întreabă și cel care răspunde, au cuvinte grele față de politica actualei administrații americane, iar aprecierile privind Ucraina intră și ele în această logică.
Dar există, în interiorul interviului, câteva pasaje în care Erik Prince, fostul luptător de forțe speciale, face o descriere a perioadei actuale și a evoluțiilor potențiale de pe frontul din Donbas, eliberată de considerațiile economice, insistând pe latura umană a conflictului.
”Pe măsură ce câmpurile se usucă, acum este luna mai, vine anotimpul tancurilor. Vremea contează încă în război. (Primăvara, n.n.) câmpul agricol este umed, acoperit cu zăpadă, foarte noroios, foarte lipicios. Nu este grozav pentru tancuri, este sezonul noroios, cred că rușii îl numesc marele nămol (”the great rasputitsa, the great slush”, orig.).
Dar s-a terminat.
Pe măsură ce se apropie iunie, începe jocul și cred că ursului rus îi este foame și va avea timp (să și-o potolească, n.n.). Războiul ar fi trebuit demult să se încheie. De fapt nu ar fi trebuit să înceapă niciodată. Ar fi trebuit să se facă o înțelegere și să se înghețe liniile la șase luni de la începerea lui. Însă Administrația Biden a crezut că armele americane pot salva situația.
Dar nu s-a întâmplat. Și e urât. Comandanții ruși nu sunt idioți. Ei își cunosc istoria. Bătălia de la Kursk, care a avut loc chiar la nord de locul unde se desfășoară acum luptele, a fost cea mai mare bătălie cu tancuri din istorie. A fost ultimul efort ofensiv al armatei germane împotriva sovieticilor. (Germanii, n.n.) au încercat să atace dinspre nord și sud pe acest arc... Rușii știau că vin. Așa că au construit o mulțime de linii de apărare.
Este același lucru pe care l-au făcut vara trecută, când rușii au distrus tot acel echipament (trimis Ucrainei de către partenerii din NATO, n.n.).
La acest moment liniile de apărare ucrainene sunt foarte subțiri. Au avut multe probleme de corupție. Toate lucrările defensive care trebuiau construite de ucraineni sunt subdimensionate sau inexistente.
Deci acum este posibilă manevra, mai ales că tancurile, pe măsură ce câmpurile se usucă, se pot mișca în voie.
Va fi o vară foarte urâtă.”
Interviul este mai lung, durează aproape două ore, sunt atinse și alte subiecte legate de războiul din Ucraina, obiectivele Rusiei, ce se întâmplă dacă rușii ajung la Odessa, care este numărul real al morților pe câmpul de luptă, nu cel din declarațiile oficiale, cum se va încheia acest conflict, ”victoriile militare duc la progrese diplomatice” iar, la un moment dat, fostul luptător de forțe speciale are din nou o descriere cinematografică:
”Dacă fotografiezi câmpul de luptă actual, iar fotografiei îi adaugi puțină granulație și o colorezi alb-negru, (bătălia din Ucraina, n.n) nu se poate distinge de bătălia de la Somme din primul război mondial. O bătălie de artilerie, o măcinare, o distrugere, o pierdere inutilă de vieți omenești.”
Dar interviul nu este doar despre războiul din Ucraina, marea majoritate a întrebărilor și răspunsurilor fiind direcționate către problemele interne ale Americii, unele dintre ele cu consecințe și în restul lumii.
Tangențial, preț de câteva minute, subiectul Ucraina a fost și el atins, mai ales pentru faptul că dezbaterea privind sprijinul acordat Kievului în confruntarea cu Moscova are importante conotații electorale interne.
Altfel, acest război din stepele Donbasului ar fi doar subiect de știri la unele din emisiunile de seară, împăturit între două anunțuri despre evoluțiile de la bursele internaționale.
Soldații din prima linie, ucraineni și ruși, câteva sute de mii, aflați față în față pe un front de mai mult de o mie de kilometri, sunt acum, însă, mult mai preocupați de norii ce se retrag lăsând loc arșiței de vară.
În câteva zile, spune fostul șef al Blackwater, începe anotimpul preferat al tancurilor.
Se încarcă comentariile...
