Summitul NATO: sprijinirea Ucrainei și pregătirea de posibilul război pe termen lung cu Rusia
0Summitul NATO de la Washington a fost mai mult decât un summit omagial, având drept pretenție să așeze Alianța pe direcții sustenabile care să pregătească eventuala schimbare de gardă de la Casa Albă. Nivelul de ambiție a fost important iar principalele preocupări au fost Ucraina și perspectiva unui război pe scară largă cu Rusia care trebuie descurajat, apoi preîntâmpinat și gestionat să nu se întâmple.
Totuși, dacă a calificat aproape perfect situația internațională existentă(cu o excepție, în care nuanța găsită a satisfăcut consensul aliat), nu același lucru poate fi spus despre soluțiile găsite în cele mai importante teme. Nici privind implicarea la nivel global și Indo-Pacificul soluțiile nu au fost găsite, fiind lăsate pentru viitor, în ciuda eforturilor de a preîntâmpina eventuala președinție Trump cu o asumare de responsabilități europene în sprijinul aliatului american și în regiune. Un summit reușit, dar a cărui relevanță a fost umbrită și acoperită imagologic în presă și percepția publică de dezbaterea privind retragerea Președintelui Biden de la candidatura pentru un nou mandat și eventuala înlocuire a acestuia în cursă.
Un summit ca puține altele: desfășurare, documente, noutăți instituționale
Summitul a debutat la 8 iulie prin Adunarea Parlamentară a NATO și Ziua NATO la DC, cu festivități care au vizat și marcarea recunoștinței față de Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, care-și încheie mandatul. Ziua de 9 iulie a marcat încheierea Adunării Parlamentare, dar și evenimentul vizând Femeile, Pacea și Securitatea, aplicarea Rezoluției 1325 a Consiliului de Securitate al ONU, sub formă de masă rotundă, Forumul Industriei de Apărare și reuniunea omagială de celebrare a aniversării celor 75 de ani de la fondarea Alianței Nord-Atlantice.
Zilele propriu-zise ale summitului au fost 10 și 11 iulie, atunci când am avut evenimentul găzduit la Congresul SUA de președinții camerelor și derularea Forumului Pubic NATO, conferința din marja summitului, în paralel cu lucrările summitului propriu zis în Consiliul Nord-Atlantic, formatul șefi de state și Guverne, cinele separate la nivelul șefilor de state și guverne, miniștri ai Apărării și Miniștri de Externe, respectiv reuniunea comună din 11 iulie cu statele Indo-Pacificului și reprezentanții UE și Consiliul NATO-Ucraina împreună cu conferința de final a Secretarului General al NATO.
Summitul a produs două documente, Declarația Finală a summitului cu o anexă relativă la angajamentul de susținere pe termen lung a Ucrainei și Declarația finală a Consiliului NATO-Ucraina. Pe dimensiunea Indo-Pacifică și pe relația transatlantică, prevederile au fost uzuale și mai puțin relevante și s-au regăsit în Declarația Finală a summitului, fără a beneficia de documente speciale. Documentul final mai face referire la un număr de documente tehnice și strategice care, fie au fost aprobate anterior de către reprezentanții naționali și doar reconfirmate la summit de către șefii de state și guverne, fie au fost adoptate la nivelul Comitetului Militar sau în reuniunile specifice ale Apărării sau Externelor în cadrul summitului.
Astfel, articolul 5 al declarației Consiliului NATO-Ucraina menționează NATO Security Assistance and Training for Ukraine (NSATU)- Asistența NATO pentru securitate și training pentru Ucraina, care nu e numită nici misiune, nici Comandament, și nu i se atribuie în text nici o descriere, doar este anunțată adoptarea proiectului acesta, asumat de către NATO. Dacă este descris în detaliu ce înseamnă, ce face și unde operează – pe teritoriul statelor NATO, textul evită să spune și ce este, rezultat al dificultăților de a asuma acest proiect ca misiune a alianței în format consensual, iar referința se va face la NSATU, fără a i se atribui statutul real, păstrându-se ambiguitatea constructivă.
Tot Ucraina și Alianța vor beneficia de recent înființatul centru pentru lecțiile învățate din primul război de secol 21 al umanității în Polonia, JATEC - Joint Analysis, Training, and Education Centre – adică centru întrunit de analiză, training și educație. El este dublat de o foaie de parcurs comună NATO-Ucraina pentru cooperare în inovație, care se va alătura Pachetului Comprehensiv de Asistență pentru Ucraina al Alianței, în timp ce Reprezentanța NATO în Ucraina va dobândi un nou șef cu statut special, Reprezentantul Special al NATO pentru Ucraina.
La Summit au fost prezenți ca invitați șefii de state și Guverne din Australia, Japonia, Coreea de Sud și Noua Zeelandă, drept parteneri globali, reprezentanții UE și Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. De asemenea, a fost primul summit cu Suedia care s-a alăturat cu depline credențiale, alături de Finlanda ca noi membri ai Alianței în zona nordică.
Noi amenințări: harta în creștere exponențială și reacțiile aliate
Comparativ cu toate declarațiile finale ale summiturilor din ultimii ani, actuala formulă este cea mai completă, mai extinsă și arată gradul de amenințări în creștere exponențială cu care se confruntă lumea de astăzi, Alianța și statele membre. De asemenea, nu este vorba doar despre o înșiruire de amenințări, ci NATO introduce elemente de contracarare a fiecăreia dintre ele prin reacții adecvate pe fiecare dimensiune. Harta amenințărilor pe care o face Alianța va sta la baza fiecărui document aliat din acest moment, inclusiv a viitoarei Strategii Naționale de Apărare a Țării - dacă nu vom reuși să renunțăm la formularea aceasta vetustă și să asumăm titulatura reală ca Strategie Națională de Securitate la nivelul României.
Chiar dacă dezvoltarea amenințărilor este făcută în detaliu și în formula vastă, articolele 3-4 marchează aprecierea generală a mediului de securitate aliat, în timp ce articolul 6 se referă la Defense Pledge, angajamentul de a pregăti aliații cu investirea a minimum 2% din PIB în propria apărare iar articolul 7 la ceea ce a făcut deja alianța. Articolele 8-14 marchează ce trebuie să facă NATO în fața principalelor amenințări. După mențiunile privind sprijinirea Ucrainei, art 15-16, urmează o trecere în revistă a diferitelor amenințări nominale prin actorii implicați: Rusia – art 17-21, apoi art 22-27 discută terorismul, Belarus, Coreea de Nord, China – cu ajutorul direct acordat Rusiei în război. Articolele 28-32 analizează parteneriatele NATO. Articolul 33 este probabil cel mai important în materie de securitate tehnologică și perspectivele aliate, 34 vorbește despre încălzirea globală iar 35 despre Femeile Pacea și Securitate. Articolele 36- 38 sunt finale și tranzitorii cu mulțumiri, mențiunea noului Secretar General și stabilirea reuniunii viitoare a summitului NATO 2025 la Haga, în Țările de Jos.
Mediul de securitate internațional este definit de invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina care a zguduit pacea și stabilitatea în zona euroatlantică și a subminat grav securitatea globală. Astfel, Rusia rămâne cea mai semnificativă și directă amenințare la adresa securității aliaților. Dar amenințările sunt globale și interconectate. Competiția strategică, instabilitatea omniprezentă și șocurile recurente sunt definitorii pentru mediul de securitate. La nivel regional, în proximitate sau la nivel global, conflictul, fragilitatea și instabilitatea rămân definitorii în Africa și Orientul Mijlociu, afectând securitatea partenerilor și contribuire la dislocarea forțată, trafic de ființe umane și migrație ilegală. Acțiunile destabilizatoare ale Iranului, ambițiile și politicile coercitive ale Chinei sau parteneriatul strategic întărit între Rusia și China afectează interesele, securitatea și valorile aliate și duc la încercări de subminare și redefinite a lumii bazate pe reguli. În același timp, ne confruntăm cu amenințări hibride, cibernetice, la nivel spațial și cu alte amenințări și activități malițioase din partea actorilor statali și nestatali.
Pe harta amenințărilor, au apărut în prim plan - după lecțiile învățate din războiul de agresiune al Rusiei, dar și urmare a unor transferuri tehologice către state din proximitate - amenințăile din aer și cu rachete, care sunt primele citate și dezvoltate pentru a determina apărarea antirachetă pe diverse niveluri interconectate de care au nevoie statele aliate. Descurajarea nucleară revine în prim plan nu ca un element formal, menționat în panoplia Aliată, ci ca element primordial, plasat pe a doua treaptă a priorităților, probabil și prin asumarea tot mai directă de către Rusia, în strategiile sale, a acceptabilității și a presupusei formule neescalatorie a utilizării armelor nucleare subtactice mici(sub o kilotonă) în războiul convențional.
Industria de Apărare este menționată ca element indispensabil al descurajării credibile aliate, deci pe cea de a treia poziție ca prioritate pentru a face față diverselor amenințări. Reziliența e cel de-al patrulea obiectiv aliat, inclus și în descurajare, și în capacitatea de reacție, responsabilitate în primul rând națională, dar și colectivă aliată, cu obiective în fața amenințărilor strategice în creștere asupra sistemelor democratice – prima mențiune de securitate politică de la Roma, de la adoptarea definiției securității potrivit școlii de securitate de la Copenhaga -, a infrastructurii critice și a lanțurilor de aprovizionare. Amenințările hibride sunt considerate abia ulterior, cu referire la faptul că pot atinge niveluri care reclamă aplicarea articolului 5, la solicitarea aliaților vizați. Operațiunilor ostile de dezinformare și promovare a falsurilor li se atribuie un articol special, cu amenințări pentru aliați și parteneri.
Realizări și lipsuri în formula finală a summitului Aliat
Strategic și pentru Alianță, summitul NATO de la Washington trebuia să rezolve trei probleme majore: relația cu Ucraina și formula diplomatică oferită Kievului care să asigure pași înainte dar mai puțin primirea în NATO; marcarea amenințării războiului pe scară largă a Rusiei împotriva Alianței pentru a determina susținerea investițiilor în apărare necesare pe termen scurt, inclusiv componentele de apărare înaintată revizuită – sau nouă apărare înaintată; și NATO cu relevanță globală și asumarea responsabilităților în zona Indo-Pacifică. Cele trei decurgeau din nevoia de poziționare globală și regională responsabilă dar și angajată a Alianței. Între cele 3, unele au avut relevanță, altele au fost slab reprezentate pentru că nu s-a ajuns la un consens de decizie sau formulare adecvată, în alte cazuri au fost chiar opoziții vehemente ale unor state membre.
Dacă evaluarea mediului de securitate a fost corectă și completă, acceptată unanim, și ideile și contribuțiile pe aceste dimensiuni au fost potrivite, cu consensul clar al tuturor aliaților în spatele acestor decizii, nu la fel de încurajatoare este soluția pentru cele trei teme majore. E adevărat, pe de altă parte, că diplomația nu este numai arta posibilului și a soluțiilor, ci și arta compromisurilor și a gestiunii crizelor și a evenimentelor neplăcute, chiar dacă nu se ajunge neapărat la o soluție. Iar valoarea supremă aliată a fost consensul și susținerea generală a formulărilor propuse de Secretarul General în documentul final, nu neapărat de căutare și acceptare a simplului numitor comun minimal între statele membre, ca nivel de ambiție. Aici trebuie acceptat faptul că vizita secretarului general Jens Stoltenberg la Budapesta, înaintea summitului, dar și alte negocieri în terțe capitale au fost cruciale pentru consensul atins care este satisfăcător pentru că explică pozițiile, preocupările și limitele și marchează clar nivelul de așteptare pentru toți actorii prezenți la Washington.
Declarația finală a summitului NATO marchează 44 referiri la Ucraina și 40 la Rusia. În afara numelui Alianței, sunt cele mai prezente cuvinte în documentul final. Din cele trei elemente aspiraționale, în privința Ucrainei, se introduce acea idee de punte-pod spre statutul de membru, dar s-a acceptat cu greu și menționarea ireversibilității cursului Ucrainei spre NATO. Pentru cea de a doua prioritate strategică, formularea este nuanțată: Rusia rămâne “cea mai semnificativă amenințare la adresa Alianței” și i se cere în premieră să oprească războiul și să se retragă necondiționat din Ucraina, așa cum i se cere să-și retragă trupele din Republica Moldova și Georgia pentru că sunt staționate fără acordul statului suveran. Amenințarea Rusiei este una persistentă, pe toate domeniile și pe termen lung. De asemenea, se menționează în premieră(articolul 7) faptul că „nu poate fi exclusă posibilitatea unui atac(al Rusiei) împotriva suveranității și integrității teritoriale a aliaților”. Aceste elemente sunt acoperitoare chiar dacă nu marchează amenințarea Rusiei cu războiul pe scară largă, de mare intensitate, pe termen lung asupra Alianței și statelor membre, în formă explicită.
Oprirea războiului și retragerea trupelor din Ucraina este marcată pentru prima oară, în timp ce amenințarea războiului pe scară largă, de mare intensitate, pe termen lung este împărțită în bucăți și inserată în poziții diferite în declarația finală. Un război lung în Ucraina apare în document și în declarațiile Secretarului General al NATO - menționând că e vorba despre pregătirea pentru un război de 10 ani și că Rusia nu se va opri la Ucraina, apoi neexcluderea atacului asupra unui aliat suplinește amenințarea cu războiul, în timp ce cea mai semnificativă amenințare asupra Alianței permite deja revizuirea planurilor regionale la care se face referire. Totuși organismul politic suprem al Alianței nu a reușit aici să facă o pronunțare explicită sub forma amenințării războiului Rusiei cu aliații. În schimb, componenta de redefinire a apărării avansate – pentru a asigura că nici un centimetru din teritoriul aliat nu cade sub controlul unui inamic - există explicit în document, fiind menționată de trei ori: întărirea apărării înaintate și a noii generații de planuri de apărare, chiar relative la Flancul Estic; integrarea Forțelor Terestre Înaintate ale NATO în noile planuri pentru a întări apărarea înaintată a Flancului Estic al NATO.
În fine, privind cea de a treia prioritate strategică, acțiunea globală și implicarea NATO în Indo-Pacific, formularea este cea mai modestă, în reflectarea ei în documentele publice ale summitului: deși era menită să limiteze perspectivele unei reacții imprevizibile ale unei eventuale președinții Trump, interesată în contribuțiile aliate la securitatea și apărarea proprie și la prioritățile americane în Indo-Pacific și Orientul Mijlociu, documentul se referă într-un singur paragraf, în cadrul parteneriatelor, la acest subiect. Aliniatul menționează doar că regiunea Indo-Pacifică este importantă pentru NATO pentru că dezvoltările din regiune afectează Alianța și salută contribuțiile acestor parteneri globali din regiunea indo-pacifică la securitatea aliată, fără a se angaja în vreun fel într-o formulă de srpijin reciprocă. Rămâne pentru viitor constituirea unui Consiliu de Parteneriat NATO-Asia-Pacific sau a asumării unor responsabilități și prezențe în regiune, pentru sprijinirea securității și apărării în Indo-Pacific.
Și în privința mizelor profunde ale României putem să marcăm elementele specifice care se referă la Marea Neagră și Republica Moldova, acceptând faptul că elementele legate de Ucraina, Flancul Estic al NATO și apărarea înaintată, respectiv la noile responsabilități pentru apărarea anti-aeriană și anti-rachetă sau complementaritatea de capabilități NATO- UE au fost acoperite la nivel aliat. Republica Moldova are două mențiuni – apelul la retragerea trupelor ruse și salutarea reformelor democratice și pro-europene, și angajamentul de susținere a capabilităților de apărare și securitate și combatere a amenințărilor hibride. Iar Marea Neagră are trei mențiuni într-un paragraf dedicat, între care reluarea asumării ca regiune de importanță strategică a Mării Negre(alături de Balcanii de Vest, care au propria evaluare la capitolul de parteneriate) față de care alianța se angajează în securitatea și stabilitatea acestora. Apoi este reafirmată explicit susținerea pentru eforturile regionale ale aliaților pentru asigurarea securității, siguranței, stabilității și libertății de navigație în regiunea Mării Negre, “inclusiv, dacă este cazul, prin Convenția de la Montreux din 1936”. Este salutată și activarea Black Sea Mine Countermeasures Task Group, de căutare și contracarare a minelor, făcută de către cele trei state litorale membre ale Alianței. O formulă minimalistă, care abia acoperă, cu un nivel de ambiție minimal asumat, mandatul țării noastre la summitul Alianței.
Se încarcă comentariile...
