Summit Vilnius 2023. Producerea, livrarea și folosirea armelor interzise: problemă de morală, de securitate sau de supraviețuire?

Americanii au decis, unilateral, chiar dacă NATO nu susține această măsură, să transfere Ucrainei un stoc important de arme cu dispersie, acele „cluster bombs” pentru interzicerea cărora, sub egida ONU, a fost adoptată în 2008 și apoi semnată la Oslo Convenția internațională împotriva armelor cu dispersie. Este vorba despre un tip special de muniții care au o caracteristică deosebit de mult iubită de militari: după ce au fost lansate cu un obuzier de 150 mm, cu  o rachetă de pe o platformă terestră sau marină sau din avion, ele se desfac și împrăștie zeci și zeci de componente, mici bombe fie incendiare, fie penetrante, fie explozive, distrugând totul, nediferențiat, pe o rază cu mult mai mare decât muniția „clasică”. Din această cauză statele pe care le vedeți pe lista semnatarilor Convenției le-au declarat interzise și, ca urmare, au procedat la distrugerea stocurilor pe care le aveau în dotare.

Dar nu toate statele lumii au făcut asta  și acum, după cum se vede, întreaga comunitatea internațională asistă, absolut neputincioasă, la reîntoarcerea oficială a acestui tip de arme interzise în tr-un conflict la granița Europei, răsturnând, spun criticii, toate regulile acceptate și acceptabile.

Critici care spun că se redeschide Cutia Pandorei căci, dacă SUA livrează oficial acest tip de muniție Ucrainei, absolut nimic nu va împiedica alte state să le folosească în conflictele, nenumărate, locale sau regionale. Foarte tentată această perspectivă deoarece e vorba despre muniții ieftine și pentru care nu trebuie decât o simplă și rudimentară localizare laser sau GPS deoarece, în cazul lor, precizia lovirii la țintă nu mai trebuie să fie „chirurgicală” tocmai fiindcă acoperă o rază mare sau chiar foarte mare, nimicind laolaltă o țintă centrală (să spunem o baterie de artilerie sau  un centru de comandament) plus tot ce se mai găsește primprejur.

Dar este o problemă reală sau una inventată?

Aceasta este întrebarea cu care vânzătorii de arme din statele care produc acum stocuri importante răspund tuturor criticilor. E spun – și strict tehnic, cu minte de general și raționament asemenea, chiar au dreptate – că unde-i problema din moment ce operațiunea este legală deoarece țările lor, marile producătoare pe plan mondial – NU au semnat Convenția respectivă și, în consecință, sunt libere să facă ce doresc.  Nici SUA, Nici China, nici Rusia și nici Ucraina nu au semnat Convenția.

Diverse surse spun că, în acest moment, americanii vor să livreze Ucrainei acest tip de muniții cu dispersie de tip MK-20 Rockeye (foto, gata de a fi amplasată pe un avion de tip Harrier al marinei americane, undeva în largul Adriaticii, muniții folosite de americani începând cu Războiul din Vietnam. Dar americanii nu sunt singurii, nici pe departe, care dețin acest tip de muniții și iată două hărți publicate în raportul de anul trecut „Landmine and Cluster Munition Monitor” al „Human Rights Watch” cu țările care dețin și produc stocuri de muniții cu dispersie și mine terestre (și acestea interzise prin tratate separate):

Printre țările producătoare sau care și-au rezervat dreptul de a face asta, se spune în Raport se fală și ROMÂNIA, țară care nu a semnat Convenția. Pe listă, alături de țara noastră-, apar Brazilia, China, Egipt, Grecia, India, Iran, Israel, Coreea de Nord, Pakistan, Polonia, Rusia, Singapore, Coreea de Sud, Turcia și SUA. Până în acest moment, nu există o poziție oficială difuzată de ai noștri în legătură cu afirmațiile respective.

Dacă poate exista și o parte bună a poveștii ar fi că, de la semnarea Convenției,  și până la conflictul din Ucraina nu s-au înregistrat cazuri de folosire a acestui tip de muniții de către Statele Semnatare, utilizate însă de forțele ruse după invazia Ucrainei.

Situația din Ucraina a declanșat, și în acest domeniu al „armelor interzise” , o discuție de fond care nu mai poate fi evitată: cât mai sunt, cât mai pot fi valabile convențiile internaționale negociate și semnate solemn de statele care s-au socotit responsabile pentru un viitor comun al omenirii din care să fie eliminate armele cu potențial de distrugere în masă? Nu numai această Convenție devine caducă sau este dovedită ca inutilă, în aceeași situație sunt tratatele privind controlul armamentelor nucleare și convenționale și, la limită, începe să se vorbească și despre perspectiva ca, în cazul unui conflict major, să fie anulate și tratatele privind armele chimice șu bacteriologice.

De acum, aproape orice e posibil deoarece, pe fond, de aici ies atâți bani încât chiar orice poate fi și permis. Sau nu, caz în care s-ar cere respectarea comandamentelor morale, glumă devenită din ce în ce mai proastă și iresponsabil de rostit în fața noilor priorități politice și de securitate?