Strategia de Securitate Națională a Republicii Moldova: un pas enorm în direcția corectă
0Republica Moldova a dat publicității, pe site-ul Președinției, Strategia de Securitate Națională a Republicii Moldova.
Ca participant la dezbaterile trecutelor strategii și cunoscător al dimensiunii acceptabilității politice a realităților din domeniul securității și apărării, pot spune fără drept de apel că noul document al Republicii Moldova este un pas enorm în direcția corectă și reprezintă un bun punct de plecare în discutarea serioasă, în viitor, a problemelor de securitate reale ale Republicii Moldova.
Un document modern și adaptat, care trădează maturizarea autorităților publice confruntate cu spectrul războiului
Strategia de Securitate Națională a Republicii Moldova este pe cât de importantă pentru ceea ce afirmă și asumă ca și pentru ceea ce alege să lase în tăcere, să nu abordeze sau să acopere sub haina unei ambiguități de înțeles. Nu înseamnă că avem de a face cu un document perfect, sunt elemente care lipsesc evident din discuție, dar este, încă o dată, un salt enorm față de documentele anterioare.
Nu trebuie uitat că Strategia dată publicității nu este altceva decât un document public al cărui rol principal este unul de comunicare strategică în relația cu propria populație și partenerii internaționali. De aceea nu se așteaptă nimeni să regăsească aici date clasificate, detaliate sau specifice sau rezultatul unor evaluări care nu sunt destinate publicului. Mai mult, la capitolul vulnerabilități, un asemenea document este întotdeauna un subiect de dezbatere care trebuie să realizeze un echilibru fragil între a fi credibil, acceptând elemente clare din realitatea situației de securitate și a nu dezvălui unor răuvoitori elemente pe care doar statul în cauză trebuie să le cunoască, să le conștientizeze și să încerce să le reducă.
De altfel, evoluția percepției publice, a conștientizării clasei politice din Republica Moldova, ca și a zonei societății civile, a publicului larg în problemele securității și apărării este cea care a făcut diferența de această dată, iar spațiul acceptabilității politice se îndreaptă mult mai mult astăzi, spre deosebire de cazurile documentelor anterioare, de realitatea crudă a analizelor experților. Iar la nivel conceptual, se vede în mod sistematic abordarea modernă, adusă la zi și bine articulată a structurii și conținutului Strategiei, chiar dacă la capitolul resurse și instrumente, acestea nu răspund pe deplin provocărilor aflate la capitolul amenințări, riscuri și vulnerabilități.
Este de admirat saltul major în a părăsi abordarea „securității prin negarea amenințării”, caracteristică generațiilor de politicieni anteriori și migrarea către acceptarea mai lesne a faptului că Republica Moldova poate să aibă și amenințări cărora să nu le poată face față și că are nevoie de aliați, parteneri și cooperare internațională pentru a compensa lipsurile pe care le are, renunțând la fetișul nesănătos al neutralității constituționale, ridicată la rang de mantră definitorie și implacabilă. Acest fapt arată și maturitatea guvernării și a președinției care, confruntată cu realitățile curente ale războiului de agresiune pe scară largă a Rusiei în Ucraina, a realizat și a rupt aceste bariere mentale în primul rând la nivelul establishmentului, forțând schimbarea de paradigmă și adaptarea la realitate.
Principalele lucruri de salutat: Rusia adversar, apărarea necesară, neutralitatea nu e un panaceu
Dacă ar fi să identificăm cele 5 cele mai importante realizări ale strategiei în raport cu cele anterioare, putem spune fără drept de apel că acestea sunt:
Identificarea Rusiei ca adversar de lungă durată, care este și va continua să fie unul dintre actorii care influențează și subminează cel mai mult securitatea Republicii Moldova ca stat, funcționarea instituțiilor sale democratice, sănătatea societății sale civile și libertățile de a alege ale propriilor săi cetățeni. Mai mult, în poziția președintelui Republicii Moldova care deschide documentul, lucrurile sunt numite explicit și curajos iar avantajele unei evaluări corecte, a unei diagnoze realiste, vin cu identificarea nevoilor și instrumentelor de combatere a acestor amenințări.
Un al doilea punct relevant și de salutat îl reprezintă modul de abordare a separatismului și remarcarea amenințărilor ce vin din prezența pe teritoriul național a structurilor de forță ale Rusiei, ale armatei ruse. Abordarea reintegrării teritoriale este una graduală, politică și realistă, chiar dacă nu conține elementele explicite ale mecanismelor de reintegrare economică, punctele de atractivitate și necesitățile financiare pentru un asemenea efort. Componenta funcțională exclude deja prăfuitele referiri la mecanisme de negocieri trecute și readuc în discuție instrumentarul propriu al Republicii Moldova dar și atractivitatea perspectivei europene a statului din stânga Prutului ca puncte majore și argumente pentru cetățeni, companii și societatea mixtă de peste Nistru de a reveni în cadrul constituțional al statului de care aparțin.
Al treilea punct relevant al Strategiei este conștientizarea nevoii unor structuri suficiente, dotate, moderne și integrate regional și occidental necesare apărării și securității naționale, inclusiv a instrumentarului protecției civile și al managementului și aportului societății la propria securitate. Armata văduvită de ani lungi de subfinanțare, deprofesionalizare și lipsă de atractivitate a acestei meserii patriotice și înălțătoare este readusă la locul pe care-l merită, după ce câteva decenii s-a vorbit despre inutilitatea ei și a fost sub spectrul desființării sale. Și la nivelul securității, instrumentele de intelligence și siguranță publică au nevoie masivă de reformare, redimensionare și dotare cu resursă umană de cea mai bună calitate, un salt care va reclama timp și persuasiune în raport cu doritorii care să se alăture nu unui instrument de represiune post-sovietic, ci unui instrument de securitate modern și adaptat, în apărarea democrației.
O abordare novatoare este tema neutralității constituționale care a reprezentat întotdeauna o mantră sub care se ascundea întotdeauna incapacitatea conceptuală și lipsa resurselor pentru a asigura un serviciu fundamental pentru cetățeni și societate, securitatea și apărarea teritorială și individuală. Absența pe deplin a referirilor relevante și scoaterea din prim plan a neutralității, dar și referirea ingenioasă la cursul natural pe care l-au urmat state neutre consacrate precum Finlanda și Suedia după războiul de agresiune al Rusiei este, de asemenea, un mare plus.
Nu în ultimul rând, este relevantă marcarea comprehensivă și curajoasă a faptului că războiul revine ca realitate în Europa. O afirmație care, pe vechile canoane ale compartimentului de securitate și apărare al Republicii Moldova, nu și-ar fi găsit niciodată locul într-un document de securitate, cu atât mai mult unul public. Referirea la războiul hibrid de durată purtat deja de multă vreme de Rusia și care va rămâne o provocare împotriva Republicii Moldova este, de asemenea, un pas major de asumare și adaptare la modernitatea din plin secol 21 pe care o asumă documentul.
Elemente absente, ambiguități și tăceri ale Strategiei
Nu ne-am propus aici să facem o analiză exhaustivă, cu acul, a Strategiei de Securitate Națională, mai ales că multe elemente se vor regăsi într-un asemenea studiu destinat exclusiv instituțiilor statului Republica Moldova. Dar pe dimensiunea elementelor trecute sub tăcere de document, vor reține trei elemente majore: rolul ONU în securitatea globală și a Republicii Moldova, OSCE și rolul acestei organizații regionale, prezența rezilienței ca și concept doar alături de securitate și modul rezervat și discret de menționare a NATO, SUA, României și rolurilor lor în salvgardarea securității Republicii Moldova.
Principalele instrumente ale securității și păcii mondiale și europene lipsesc cu desăvârșire din Strategia de Securitate Națională a Republicii Moldova. Astfel, ONU nu e menționată în nici un punct deși retragerea trupelor ruse a fost cerută direct și explicit de la tribuna Organizației Națiunilor Unite chiar de către președintele Maia Sandu nu o dată. Apoi, OSCE nu apare deloc în Strategie, deși rolul său anterior era unul relevant și avem și astăzi o misiune OSCE pe teritoriul Republicii Moldova, chiar dacă formatele de soluționare a chestiunii separatiste s-au dovedit nepotrivite și inutile până astăzi.
Ambele organizații ar fi meritat niște referiri măcar pentru a clarifica raportarea Republicii Moldova la acestea și interesul, ba chiar așteptările față de ele în viitor. Desigur lecturile acestor absențe și tăceri revin responsabililor celor două organizații, funcționarilor care s-au perindat pe la Chișinău și se adună în cadrul lecțiilor învățate din partea reprezentanților acestor organizații care pot realiza astfel cât de mult au ajutat Chișinăul în ultimii 32 de ani de la independență și nivelul de credibilitate al instituțiilor pe care le reprezintă în ochii cetățenilor din stânga Prutului.
Reziliența este un concept modern, de relevanță astăzi pentru Uniunea Europeană, pentru NATO și care reflectă forța internă a societății în fața unor amenințări, capacitatea lor de a supraviețui, de a se adapta și de a reacționa la diferitele amenințări care se prezintă în noianul de turbulențe actuale. Reziliența este cea care face diferența între o armată mare a Rusiei și una mai mică a Ucrainei, dând câștig celui care își apără țara și identitatea, dreptul de a exista independent și opțiunea de a alege democrația, statul de drept și lumea bazată pe reguli, nu pe forță. În Strategie, reziliența apare de 13 ori, de aproape fiecare dată alături de securitate, în conjuncție, de unde dubiul major pe maturarea și absorbția reală a acestui concept în toată complexitatea sa și utilizarea eficientă a acestuia în construcția securității și apărării Republicii Moldova.
Nu în ultimul rând, dacă nu le putem trece la absențe sau ambiguitate, este dificil să nu remarcăm modul discret de raportare la NATO – despre care se reclamă creșterea cooperării cu Alianța, pe lângă notarea rolului acesteia – SUA, Marii Britanii și, lucru ciudat, al României. Desigur că referirea la parteneriatul strategic și rolul pentru apărarea și securitatea Republicii Moldova a fiecărui actor este menționat explicit, dar nuanțele fac muzica și vedem alegerea mai degrabă politică de a evita vizibilitatea excesivă sau mențiunile precise ale acestor asocieri.
Unde aș fi procedat altfel
Desigur, o evaluare corectă și completă ar trebui să conțină și un capitol de erori, gafe, greșeli, abordări nepotrivite sau neprofesioniste, neconforme conceptelor consacrate. Nu avem o asemenea componentă, dar am decis să subliniez și elemente punctuale, pe care le-aș fi exprimat, poate, puțin altfel. Cu diferențe de stil, de formă și uneori chiar de conținut, dar fără a afecta substanța, componența și relevanța documentului așa cum este el astăzi.
Conceptual, aș fi abordat mai atent dimensiunile securității comprehensive potrivit școlii de la Copenhaga. Aici din cele 5 dimensiuni, dacă am referiri evidente la securitatea de mediu, chiar în mod repetat și, după gustul meu, excesiv, componenta securității economice pe fond, pe substanță, modelul de dezvoltare și echilibrare financiar, a bugetului și balanței de plăți ar fi trebuit să se regăsească în text. Tot astfel cum nu avem nici un cuvânt pe dimensiunea securității societale, dacă este să vorbim despre cele trei obiecte de securitizat – stat, societate și cetățean. Coeziunea societală, identitatea, respectul demnității fiecărei componente a societății și inclusivitatea sunt elemente obligatorii, ce nu pot fi expediate doar la nivelul abordării europene a drepturilor minorităților.
Aici e și rolul rezilienței, care e menită să asigure contribuția benevolă, voluntară și conștientă a cetățenilor, alături de componentele societății civile și ale companiilor, businessului la complinirea efortului statului și instituțiilor sale în domeniul securității. Desigur, condiția sine qua non a unui asemenea proces este legitimitatea și credibilitatea conducerii dar și conștientizarea civică a apartenenței la comunitatea națională și asumarea propriei contribuții la efortul comun al propriei societăți de a se apăra și a reveni după crize majore, fapt ce exclude indolența, individualismul, partizanismul și excluderea unor membri ai societății.
Referirea la lumea bazată pe reguli era, de asemenea, bine venită. Cu atât mai mult cu cât cel mai puternic aliat al unui stat mic este exact dreptul internațional și funcționarea instituțiilor multilaterale cu toate mecanismele de garantare, echilibre, control. Nu numai în domeniul nuclear, ci și la nivelul forțelor convenționale, nu numai la nivelul elementelor de putere tradiționale, ci și la nivelul utilizării abuzive și agresive a instrumentarului cibernetic, al noilor tehnologii și războiului informațional împotriva democrațiilor.
Un punct de discutat este absența oricărei referiri la China. În ciuda unor abordări clare la nivel european și euro-atlantic, a abordărilor partenerilor strategici SUA, Marea Britanie, UE, România, temele legate de lanțurile de producție acaparate, de condiționarea și constrângerea prin dependență și dominația prin finanțări împovărătoare lipsește cu desăvârșire, ca și calificarea triplă a Chinei drept partener, competitor și adversar. Apreciez, în treacăt, referirea la tehnologii transformative, o soluție salutară în comparație cu consacrata formulare tehnologii emergente și disruptive. Totuși dimensiunea și relevanța Chinei în spațiul securității este cu totul absent în actuala strategie de securitate.
Salut, de asemenea, aici, referirea la Ucraina, rolul său și al gestului de forță în a se apăra și a apăra democrația și occidentul european și susținerea deplină a Kievului în drumul european. Nevoia unui parteneriat strategic cu Ucraina și mai ales legarea unei Ucraine independente, membru deplin al Uniunii Europene de securitatea națională a Republicii Moldova este cel mai puternic atu și recunoaștere a eforturilor statului vecin în apărarea securității și apărării regionale. Este și un îndemn major de comunicare strategică pentru susținerea pe toate dimensiunile a Ucrainei de către toți cetățenii Republicii Moldova.
Mici retușuri se mai pot face pe unele componente ale strategiei. Astfel, referirea la democrația constituțională nu acoperă nevoia de referire la drepturile omului, alături de protejarea siguranței și proprietății cetățenilor. De altfel, textul Strategiei nu face nici o referire la drepturile omului, când acestea sunt element obligatoriu de securitizat de către instituțiile statului. Așa obligăm saltul de la instituții de securitate care apără statul sau guvernul, sau vreun politician la cele care au în centrul preocupărilor cetățenii, inclusiv drepturile lor individuale spre a nu fi încălcate ilegal, dincolo de prevederile legale, de nici un terț, intern sau extern.
De asemenea, statul Republica Moldova și președintele Maia Sandu au relevat foarte clar angajamentul pentru combaterea corupției, cu precădere a marii corupții. Un pas care a adus argumente suficiente pentru a obține statutul de candidat la accederea în UE și, cel mai probabil, în decembrie, va determina saltul la deschiderea negocierilor de aderare pentru Republica Moldova. De aceea pare nefirească menționarea la amenințări a corupției, apoi notarea doar ca vulnerabilitate, separat, a corupției endemice. Asumarea drept amenințare la adresa securității naționale obligă toate instituțiile să se aplece asupra acestui flagel și să-l abordeze direct.
Desigur, nu toate temele legate de strategie se pot dezbate în spațiul public. Nici integrările și subordonările pe diferitele segmente componente nu-și au locul aici – cel puțin cele care vizează securitatea, apărarea și politica externă. Dar trebuie reținut fără echivoc elementul definitoriu al Strategiei de Securitate Naționale, un document excelent, care marchează un salt major față de cele precedente și o reflecție publică a schimbărilor majore și maturizării clasei politice în a conștientiza temele apărării și securității naționale. E necesară și o adaptare în consecință a instrumentarului necesar, iar prima reformă pe care o aștept este cea a Consiliului Suprem de Securitate, care trebuie să devină principalul element instituțional executiv al Președintelui pentru îndeplinirea atribuțiilor și responsabilităților sale în domeniul securității naționale.
Se încarcă comentariile...
