
Sorin Cîmpeanu, ministrul care dă din gură, dar nu ia nicio măsură!
0Ministrul Cîmpeanu conduce de trei ani educaţia din România. Concluzia şi-a pus-o singur: „am ajuns cu calitatea educaţiei într-un punct de minim”. În schimb, mai în fiecare zi este pe ecranele tv şi se laudă cu ce măsuri ia el în educaţie. Adică dă din gură! Pandemia nu este o scuză suficientă. Şi alte ţări au trecut prin pandemie dar n-au ajuns la minimul calităţii în educaţie.
România a fost şi rămâne coada Europei la abandon şcolar, la testele PISA, la calitatea programelor scolare, la rezultatele examenelor de absolvire. Miniştrii educaţiei se amăgesc când calculează procentul de promovare la examenele naţionale raportat la numărul elevilor înscrişi în examen. Iar cei 40.000 de elevi care nu s-au înscris anul acesta la Bacalaureat, Dumnezeu cu mila! Ei nu contează în evidenţele de la examenele de absolvire, deşi statul a cheltuit bani pentru pregătirea lor.
Planurile cadru şi programele şcolare
Stau în pixul ministrului, putea să le schimbe, dacă voia. A ales să nu le schimbe, de frica sindicatelor şi a profesorilor. Consecinţe. Copiii învaţă după planuri cadru şi programe şcolare vechi de 50 de ani. Ministrul Cîmpeanu nu a aflat că o şcoală nu este bună sau rea în sine. Este bună dacă răspunde nevoilor şi cerinţelor societăţii la o anumită etapă de evoluţie a acesteia. Bineînţeles că societatea are azi alte cerinţe şi nevoi comparativ cu acum 50 ani. Noile provocări sunt globalizarea, explozia tehnologiiilor, digitalizarea, mobilitatea oamenilor, ideilor, mărfurilor. Asistăm la conflicte majore între democraţie şi dictatură. Elevii trebuie să se descurce într-o societate complexă, stăpânind competenţe în domeniul legislaţiei interne şi internaţionale, a drepturilor şi libertăţilor pe care le au în contextul intrării României în UE şi NATO, educaţie pentru sănătate, pentru multiculturalitate, gestionarea propriei cariere, etc. Nimic din toate acestea nu se regăsesc în programele şcolare. Elevii învaţă ce învăţam noi acum 50 de ani.
Abandonul şcolar
Este cel mai mare din UE. Se pune problema elevilor „virtuali”, care există doar în scriptele şcolare dar nu vin la şcoală, unii de ani buni. Directorii au interesul să primească finanţare „per capita” şi de aceea îi ţin în evidenţele şcolare chiar dacă au părăsit de mult şcoala. Dacă ţinem cont şi de această categorie de tineri, abandonul şcolar este undeva la 30-32%, dar nimeni din conducerea ministerului Educaţiei şi a statului nu vrea să afle adevărul. Şi ar fi suficient să trimită inspectorii din clasă în clasă să numere elevii din bănci, comparativ cu numărul elevilor din cataloage. Nimeni nu vrea să afle adevărul, să nu scadă normele profesorilor şi să-şi pună sindicatele în cap.
Nu văd cum vor fi folosiţi banii din PNRR pentru reducerea abandonului şcolar, dacă funcţionăm în ipocrizie, mistificare şi minciună.
Măsurarea progresului şcolar al elevilor
Ministrul Cîmpeanu nu este în stare să realizeze un sistem standardizat de evaluare sumativă, obiectiv, unitar la nivel de ţară, bazat pe aplicaţii informatice, care să măsoare la sfârşit de an progresul şcolar al elevilor. Am avea astfel un criteriu de salarizare bazat pe performanţa profesorilor, o măsură a eficienţei activităţii manageriale, o oglindă reală care ne-ar permite să luăm măsurile necesare atunci când este cazul.
Eficienţa cheltuirii banilor alocaţi educaţiei
Toată lumea ţipă după bani mai mulţi alocaţi educaţiei. Dar nimeni nu cere mecanisme care să urmărească eficienţa cheltuirii banilor, să verifice câţi elevi „virtuali” avem, cât de eficientă este munca profesorilor, dacă nu este legată de progresul şcolar al elevilor. Bani mai mulţi la educaţie s-au dat şi în trecut. Dar au dispărut ca apa în nisip, fără efect asupra calităţii educaţiei.
Statul ţine în funcţiune licee industriale cu ZERO promovare la Bacalaureat. Adică cheltuieşte bani cu ZERO randament. Nicăieri în lume nu mai există aşa ceva. Şi totul de frica sindicatelor şi a profesorilor.
Învăţământul profesional
Ministrul Cîmpeanu nu reuşeşte să reorganizeze învăţământul profesional, deşi economia are acută nevoie de meseriaşi, pe care îi „importă” din ţări asiatice. Nu poate şi gata. S-a votat, în schimb, o lege care spune că învăţământul liceal este obligatoriu. Adică elevii nu trebuie să mai înveţe o meserie, ci toţi să înveţe integrale, derivate, fizica cuantică şi teorie literară. Cât suferă economia din cauza acestor politici, îi las pe cititori să aprecieze.
Managementul şcolar a rămas tot politizat
Inspectorii şcolari sunt numiţi din clientela de partid, politruci habarnişti. A fost un concurs de directori, nu e clar cu ce rezultate. Dar directorul nu-şi poate selecta cadrele didactice, pentru c[ le angajează Inspectoratele, nu dispune de banii alocaţi şcolii pe care îi cheltuie primăria. Atunci ce putere are?
Şcoala în pandemie
S-au închis toate şcolile. Şi unde trebuia şi unde nu trebuia, pentru că erau puţine cazuri de COVID sau deloc. Toţi elevii au pierdut patru semestre de şcoală, irecuperabile. Ministrul Cîmpeanu îşi recunoaşte neputinţa. Învăţământul online a fost un „dezastru”, o „catastrofă naţională”, declară ministrul. Şi cine trebuia să demisioneze în urma acestei constatări? Ministrul Cîmpeanu!
Ministrul Cîmpeanu a acţionat în favoarea plagiatorilor de doctorate
Se ştiu iniţiativele sale pentru a-l salva pe Ponta de acuzaţia de plagiat. Acum îşi ascunde propia teza de doctorat, să nu fie verificată de CNATDCU. La fel tezele de doctorat ale premierului Ciucă şi a ministrului Bode nu pot fi analizate de organismul competent prin lege, CNATDCU. Ce exemplu dă el tinerilor doctoranzi, studenţi şi elevi, este lesne de înţeles!
România Educată nu răspunde problemelor semnalate şi la multe altele
Conducerea actuală a statului se laudă cu proiectul Romania Educată, care nu răspunde la problemele ridicate lai sus. Legea care să concretizeze proectul a fost amânată de câteva ori, şi aşa cum stau lucrurile nu va fi gata până în 2024 când preşedintele Iohannis pleacă şi peste proiectul său se va aşterne praful uitării. Să-i „mulţumească” lui Cîmpeanu pentru finalul acesta nefericit!
Concluzie
Ministrul Cîmpeanu este un foarte bun exemplu de persoană ce nu avea ce căuta în fruntea unui minister, cu atât mai puţin în fruntea ministerului Educaţiei. Partidele, preşedinţii, guvernele vin şi pleacă. Doar noi, cetăţenii, plătim calitatea conducătorilor, prin nivelul de trai, dezvoltarea ţării, şi absenţa respectului din partea altor ţări UE.