SONDAJ: 44,5% din români vor ca partidele să fie obligate să promoveze femei în posturi de decizie

De ani buni, democraţia românească se confruntă cu o trendinţă serioasă de scădere a încrederii în clasa politică. Cu greu găsim de-a lungul ciclurilor electoral anterioare oameni politici care să fi depăşit pragul de încredere de 50%.

Diminuarea încrederii în clasa politică a stimulat o dezbatere, uneori mai aprinsă, alteori mai estompată, despre mijloacele care ar putea fi găsite pentru a inversa acest trend şi a consolida astfel tânăra democraţie românească, Discuţia s-a concentrat de cele mai multe ori asupra mecanismelor electorale. Sistemul de vot sau mecanismele de finanţare a partidelor politice sunt repere esenţiale, însă creşterea calităţii clasei politice depinde şi de alţi factori precum variabilele de gen sau vârstă. 

În contextul unei presiuni deloc de neglijat exercitată dinspre familiile politice europene din care fac parte, partidele de la noi au început să le aloce acestora o cotă tot mai ridicată din mandatele vizate la alegeri.  

Spre exemplu, dacă în perioada 1990-1992, 4,9% din parlamentari erau femei, procentul acestora a crescut în legislatura 2008-2014 la 11,7%. Suntem însă încă departe de a putea considera că vorbim de o reprezentare echitabilă în politică, din moment ce aproape 52% din populaţia României este reprezentată de femei. De asemenea, pare că ne aflăm în contratimp faţă de percepţia populaţiei în condiţiile în care, conform ultimului sondaj INSCOP (o prezentare mai detaliată a datelor puteţi găsi aici), 44,5% dintre români susţin ideea ca partidele să fie obligate prin lege să promoveze mai multe femei în postrui alese. 37% nu sunt de acord cu această idee, iar 18,5% nu ştiu sau nu răspund.

Care sunt cauzele acestei sub-reprezentări a femeilor în politica românească? La prima vedere, am fi poate tentaţi să considerăm că este vorba despre un tip de misoginism electoral, ca simptom al unei societăţi cu concepţii încă destul de arhaice, care consideră că femeile sunt nepotrivite în funcţii politice. Cu toate acestea, conform sondajului realizat de INSCOP în luna februarie, un procent important dintre români nu consideră genul ca fiind o variabilă definitorie pentru prestaţia oamenilor politici. Astfel, întrebaţi care ar fi influenţa unei implicări mai mari a femeilor în viaţa politică, 40,3% dintre respondenţi au răspuns că lucrurile ar rămâne la fel, 25% considerau că situaţia s-ar îmbunătăţi, iar numai 17,2% erau de părerea contrarie.

Cauzele sub-reprezentării politice a femeilor nu trebuie deci explicate printr-o pretinsă atitudine misogină a electoratului. Ceea ce nu înseamnă însă că România ar fi un rai al egalităţii de gen. Dimpotrivă. Deşi există legislaţie în domeniul egalităţii de şanse, responsabilităţile numeroase din viaţa privată şi tipul de educaţie primit nu impulsionează femeile să se implice activ în viaţa publică. În plus, chiar dacă ar exista un interes al femeilor pentru implicarea în viaţa politică, partidele sunt încă departe de a avea politici concrete şi constante de promovare a femeilor.

Sondajele arată un alt lucru interesant. Românii considerau că preluarea de către o femeie a funcţiei de preşedinte sau prim-ministru nu ar schimba cu nimic situaţia. Pe de altă parte, ponderea celor care cred că o femei prim-ministru ar schimba lucrurule în bine este mai mare decât ponderea celor care cred că o femeie prim-ministru ar schimba lucrurile în rău. Acest lucru demonstrează în primul rând neutralitatea electoratului şi nu neapărat misoginismul relevat de ponderea totuşi mică a celor care consideră că o femeie prim-ministru ar face mai mult rău. 

Cât din această atitudine este influenţată de conformismul social este dificil de precizat. Cert este însă că ea crează o premisă pozitivă importantă pentru femeile care doresc să se implice în politică. Sigur că este loc şi de mai bine şi că societatea românească este încă departe de a putea spune că oferă femeilor aceleaşi oportunităţi de a participa la viaţa politică precum se întâmplă în alte democraţii avansate. Dar semnale pozitive în acest sens există. 

Până la urmă, dacă exemplele de succes vor fi cele care vor prevala, stimulând astfel femeile să urmeze o carieră politică, democraţia românească va avea numai de câştigat. Nu doar din perspectiva criteriului reprezentativităţii, ci şi pentru că participarea mai ridicată a femeilor la viaţa politică ar putea să reprezinte un pas important în reformarea clasei politice româneşti, inclusiv în sensul îmbunătăţirii capacităţii sale de a răspunde adecvat aşteptărilor electoratului, promovării unor politici mai apropiate de morala grijii şi implicit de nevoile unei societăţii româneşti puternic afectată de inegalităţi, nedreptăţi sociale şi sărăcie. După cum ne-o arată experienţa altor state, o participare mai ridicată a femeilor la formularea deciziilor politice tinde să reprezinte un factor care stimulează acordarea unei atenţii mai ridicate domeniului Educaţiei, Sănătăţii sau politicilor sociale, adică acele zone esenţiale unei pentru o ţară plină de răni sociale care au nevoie mai mult ca oricând de vindecare.

Pe de altă parte, nu există niciun argument, dimpotrivă chiar, pentru care femeile din România cu pot îndeplini roluri publice/politice din poziţii de maximă responsabilitate şi competenţă în domenii mai puţin soft precum justiţia, lupta împotriva corupţiei sau politici din sfera apărării şi securităţii naţionale.