Soluţii catastrofale (2): Izgonirea cărţilor
0
Primăria municipală calcă iar în străchini. Evacuarea comerţului ambulant cu cărţi de lângă Universitate ne arată încă o dată că administratorii Capitalei sunt obtuzi şi nu înţeleg nimic.
Vânzătorii de cărţi îmi sunt mai simpatici decât oricare alţii. Poate că îi idealizez şi le atribui un plus de spiritualitate faţă de cei ce vând brichete, şerveţele sau „ţigări, ţigări“ ...Poate că sunt invidios crezând că ei le şi citesc, că au la îndemână o alegere aşa de bogată... Poate că simpatia vine pentru că le atribui asemănări cu medicii veterinari sau cu agronomii... Librăria de vizavi este acum plină de cărţi noi şi lucioase cu titluri, aspect şi autori care mai de care mai atrăgătoare. Operatoarele (ca să nu le numesc vânzătoare) sunt drăguţe şi săritoare.
Cu greu mă pot hotărî ce să NU cumpăr dintre cărţile sau ediţiile acestea noi, dintre cărţile „tinere“ ca să zic aşa. Pe de altă parte, nu îmi pot ascunde un soi de duioşie pentru cărţile „bătrâne“ ce se găsesc pe tarabele de peste drum. Cărţile vechi, citite, uneori subliniate, de alţi ochi, de alte minţi, de alte imaginaţii, cărţi cu destine, ca ale oamenilor ce le-au trecut din mână în mână, din bibliotecă în bibliotecă, din generaţie în generaţie până aici, unde stau alături, într-o provocătoare devălmăşie, poezii lângă cursuri universitare, romane poliţiste lângă monografii. Unele îmi amintesc de copilărie, altele de studenţie, de aventură, de vacanţă, de prieteni, de dragoste... o lume, mai multe lumi...
Unde puteau găsi aceste lumi un loc mai bun decât sprijinite de zidurile Univesităţii? Parcă anume create, două alveole largi, de-a stânga şi de-a dreapta intrării, invită trecătorii să răsfoiască sau măcar să ciupească, din fugă, cu coada ochiului, nume şi titluri din universul generos etalat la îndemâna oricui: Stendhal, Trei într-o barcă, Hemingway, Organe de maşini, Călinescu, Constelaţia foot-ball... Micul târg, permanent, dar improvizat, nici măcar nu încurcă circulaţia pietonilor, ci, dimpotrivă, agrementează colorat şi fermecător aşteptarea troleibuzului. Micul târg nu poluează, nu produce gunoaie şi nu e „un atentat la igiena publică“. Tenacii negustori de carte şi-au mobilat spaţiul – spre lauda lor – cu un fel de dulapuri metalice ingenioase care ziua sunt bibliotecă şi noaptea depozit.
Evacuarea – probabil înregistrată ca o „realizare“ a administraţiei domeniului public – e gratuită şi inutilă atât timp cât trotuarele, de aici şi de aiurea, sunt presărate cu chioşcuri de diferite forme şi mărimi proiectate, executate şi amplasate fără nicio preocupare de coordonare, comasare, standardizare şi, în general, de estetică.
Evacuare gratuită a unui comerţ cu „de-ale minţii“ în vreme ce tot pe zidul Universităţii, pe strada Edgar Quinet, se lăfăie comerţul cu „de-ale gurii“ - caşcavea, cârnaţi, marmeladă de casă – în lamentabile coşmelii de lemn „rustic“.
Parisul, marele, luminosul, magnetul talentelor, depozitarul comorilor, vârful de lance al tuturor modelor a lansat încă din secolul trecut şi această tradiţie a vânzătorilor de cărţi şi alte tipărituri, în aer liber, pe cheiul Senei sau în alte părţi. „Ai fost la bouquinişti?“ se întrebau românii când (şi dacă) se întorceau de acolo. „Les bouquinistes“ erau vestiţi în Europa şi mai departe (bouquin = carte veche, cărţulie). Acolo puteai găsi mici comori bibliofile sau ocazii nesperate iar atmosfera de farmec al căutării era la ea acasă. Nu i-a evacuat nimeni, mai există şi astăzi, din fericire.
Bucureştii, prin reprezentanţii săi aleşi, au repudiat acest fenomen apărut spontan şi care, după părerea mea, era aducător de bucurie.
Nu-l cunosc pe iniţiatorul acestei măsuri păguboase, dar cred că are o mentalitate de plutonier care administrează cazarma şi pune recruţii să spoiască cu var arbori, gărduţuri şi borduri în spiritul curăţeniei şi ordinii, nu-i aşa? Dacă l-aş cunoaşte i-aş da o sugestie de a repara răul făcut, într-un limbaj cazon pe care bănuiesc că l-ar înţelege: „La loc comanda!“
Se încarcă comentariile...
