…și n-are maniere!

Între multele feluri de educație pe care școala este chemată să le asigure elevilor – educație pentru mediu, educație financiară, educație civică, educație pentru viață etc. – nu-și află locul fix cea de care societatea, dar și individul, indiferent de vârstă, ar avea nevoie stringentă.

FOTO Shutterstock

E vorba de educația pur și simplu, de „vetuștii” cei șapte ani de-acasă, care azi au rămas numai vreo doi și jumătate, întrucât majoritatea copiilor atât mai petrec exclusiv în familie, înainte de a fi admiși în colectivități educative. Problema e că, adesea, de cizelarea caracterului și comportamentului micuților la început de viață nu se mai ocupă nici părinții, unii dintre ei grav deficitari la acest capitol, și nici cadrele didactice, misiunea aceasta rămânând suspendată între casă și sistemul de învățământ.

Așa se face că ne lovim tot mai des în spațiul public de concetățeni lipsiți de cele mai elementare noțiuni de civilizație, care nu cunosc respectul față de cei din jur și care nici măcar nu-și pun problema că deranjează când se opresc în mijlocul străzii sau al culoarului din magazin, ca să își verifice telefonul sau ca să converseze cu cineva, când dau buzna într-un mijloc de transport înainte de a lăsa călătorii să coboare sau când ascultă muzică la volum de pickhammer, ca șoferi ori pietoni. Asta fără a-i pune la socoteală pe cei care parchează aiurea fără să le pese că blochează linia de tramvai, zonele de traversare ori trotuarele, cei care își buciumă noutățile în conversații cu asistență forțată sau cei care-și lasă… fluide diverse pe asfalt și pe zidurile dosnice. Și ar mai fi multe de înșirat… Toate aceste apucături au la bază un total dezinteres pentru ce simt alții, o incapacitate cronică de a privi dincolo de propria persoană, o lipsă dezarmantă de înțelegere a normelor de conviețuire în societate. Ceea ce, din păcate, se trage din copilărie.

Și uite-așa, statul – prin reprezentanții săi – se simte obligat să treacă la civilizarea adulților, adoptând reglementări pentru consolidarea unor conduite până mai ieri firești, care nu aveau nevoie de legiferare. Așa s-a întâmplat, acum câțiva ani, cu programul de liniște de la bloc, pentru care s-a dat o lege specială, întrucât bunul-simț, care-l guverna anterior, a dispărut. Așa se întâmplă acum și cu cedarea priorității la coadă la ghișeu, pentru femeile însărcinate sau părinții însoțiți de copii. Ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns, că e necesară o inițiativă parlamentară pentru statuarea acestei dovezi de politețe față de niște persoane aflate în situații nu tocmai confortabile. Și totuși, mai mulți deputați au gândit un act normativ ce acordă întâietate gravidelor şi părinţilor cu copii sub 5 ani la casieriile unităţilor comerciale, precum şi la ghişeele instituţiilor publice, propunând și amenajarea unor locuri de parcare special pentru aceștia (minimum 4% din total și cel puțin două). Proiectul a fost anunțat la începutul lunii și urmează să fie depus la Cameră, cu speranța inițiatorilor că va contribui la îmbunătățirea calității vieții părinților și, implicit, la creșterea natalității (sic!).

„Din păcate, am ajuns să impunem prin documente, ghiduri și reguli lucruri care ar trebui să fie considerate normale”, se plângea și ministrul Familiei într-o recentă postare pe Facebook, cu referire la alt act normativ devenit, iată, indispensabil. E vorba de ghidul privind hărțuirea la locul de muncă, document menit să instruiască personalul din sectorul public, dar și din cel privat în legătură cu ce înseamnă „comportament nedorit, legat de sexul persoanei, având ca efect lezarea demnității și crearea unui mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor sau jignitor” (aici fiind incluse comentariile deplasate cu tentă sexuală, glumițele aluzive, acțiunile și gesturile nepotrivite), ghidul cuprinzând și măsuri pentru prevenirea și gestionarea unor astfel de cazuri.

Probabil că în epocile în care bărbații le mai deschideau ușa femeilor, le cedau scaunul în transportul în comun ori le ajutau să coboare, iar multe din urmașele Evei se străduiau să se comporte ca niște doamne, indiferent de statutul marital, reguli precum cele enumerate erau asimilate cu educația primită acasă ori în comunitate, și nu trebuiau învățate separat, la serviciu. Existau și pe-atunci atitudini deranjante, grosolane sau lubrice, însă politețea se bucura de mai mult prestigiu. Astăzi însă, în ciuda succesului de piață înregistrat de „Codul bunelor maniere”, o carte reeditată repetat (și scrisă, apropo, de o fostă profesoară de limba română, fiindcă tot pomeneam de dascăli), civilitatea este pe cale de dispariție și e greu de crezut că va putea fi resuscitată doar cu legi și ghiduri de tot felul. Fără un efort conjugat, și al familiilor, și al școlii, și al societății, omul zilelor noastre va fi tot mai aproape de portretul făcut de Lache lui Mache în „Amici”, de Caragiale: „Uite, vezi! Ăsta e cusurul lui – e măgar!... şi violent!... şi n-are manieră!”