Sfârşitul epocii Plahotniuc-Filat în Republica Moldova

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

De foarte multe ori nuanţele de la Chişinău le alunecă printre degete analiştilor şi ziariştilor din Bucureşti, care văd Republica Moldova prin intermediul presei dintre Prut şi Nistru. La asta se adaugă de multe ori riscul asumat conştient sau inconştient al partizanatului.

De la Bucureşti se văd în Chişinău oameni ”buni” şi oameni ”răi”, cei care sunt ”cu noi” şi cei care sunt ”împotriva noastră”. Stereotipurile şi analogiile forţate de cele mai multe ori pur şi simplu nu îşi au locul într-o analiză serioasă, ba chiar riscă să viruseze orice analiză până la nivelul în care aceasta devine inutilizabilă, dacă nu eronată într-o mare proporţie. Nu putem să-l asemănăm pe Vlad Filat cu Adrian Năstase şi nici pe Vlad Plahotniuc cu Sorin Ovidiu Vîntu – oricât de tentante ar fi aceste analogii din perspectiva unor stereotipuri multe prea bine cimentate în mentalul public din România. Sunt comode astfel de analogii, însă scapă din vedere tocmai detaliile care nuanţează realitatea politică din Republica Moldova.

Vlad Plahotniuc nu a beneficiat niciodată de o imagine bună în Republica Moldova, în ciuda unor eforturi concertate. Plahotniuc a rămas în mentalul public ceea ce a fost dintotdeauna: un om de afaceri din Estul sălbatic, cu biografie şi interese fluide, eficient şi necruţător – un produs specific epocii şi spaţiului său. Vlad Filat a beneficiat şi el de campanii de imagine şi de jurnalişti aserviţi – însă în acelaşi timp a avut parte şi de un capital real de prestigiu şi încredere din partea cetăţenilor Republicii Moldova.

Revenind la schimbul de mingi mediatice dintre Chişinău şi Bucureşti trebuie constată o tendinţă de diabolizare a lui Vlad Plahotniuc în spaţiul public din România, o tendinţă în siajul campaniei de presă similare din Republica Moldova. La Chişinău Plahotniuc are o imagine ferefeniţă – ceea ce face cu atât mai greu de înţeles tentativa lui de a ocupa postul de premier al Republicii Moldova. Chiar dacă prin manevre specifice unui regim parlamentar precum cel din Chişinău Plahotniuc ar reuşi să ajungă premier cel mai probabil s-ar confrunta imediat cu proteste de stradă reale şi cât se poate de contondente. Şi asta din cauza faptului că la Chişinău se încheie o epocă, perioada dihotomiei Plahotniuc-Filat.

Fără Filat şi Plahotniuc nu ar fi fost posibilă schimbarea sistemului comunist varianta Voronin. Amândoi au jucat roluri fundamentale în răsucirea Republicii Moldova, scoaterea ei – cel puţin parţial – de pe orbita Moscovei, introducerea Chişinăului în aria de apropiere de Uniunea Europeană. Însă această epocă a fost marcată şi de confruntarea permanentă dintre Filat şi Plahotniuc, aflaţi într-o relaţie perversă: parteneri care au căutat permanent să adune muniţie unul împotriva celuilalt, s-au învârtit unul în jurul celuilalt ani de zile precum doi boxeri în ring, căutându-se periodic cu lovituri de încercare în căutarea celui mai bun moment pentru lansarea atacului decisiv. Din 2009 încoace sistemul politic a trăit într-o criză politică permanentă, căutări periodice de resetare a echilibrului politic, negocieri nesfârşite în care partenerii au încercat să îşi asigure poziţii de forţă în vederea confruntării finale. Criza politică nu mai este de multă vreme excepţia, ci dimpotrivă, este starea naturală a Chişinăului.

Plahotniuc s-a dovedit mai abil: i-a aplicat lui Filat o lovitură definitivă care l-a scos pe acesta definitiv din viaţa politică – doar că în cădere Filat a apucat să se prindă de bijuteriile de familie ale lui Plahotniuc şi se ţine de ele cu disperarea înnecatului. Cei doi adversari par să se scufunde stângându-se de gât şi trag după ei întreaga Republică Moldova.

Filat şi Plahotniuc nu par să-şi dea seama că epoca lor dă semne că apune, că jocul lor de-a ”cine este stăpânul la Chişinău” se apropie de final. Conflictul lor nu mai are relevanţă pentru partenerii externi de bună credinţă ai Republicii Moldova, cel puţin nu în condiţiile în care a fost jefuit peste 10% din bugetul întregii ţări, în condiţiile în care a fost sistată asistenţa financiară externă şi devine din ce în ce mai reală posibilitatea ca pensionarii şi bugetarii din Chişinău să rămână fără venituri în săptămânile următoare. Contextul regional tulbure, războiul civil din Ucraina şi anexarea Crimeei, criza economică profundă a unei Rusii plină de ambiţii imperiale – toate acestea fac ca un conflict prelungit între două grupări politice cu interese economice din Chişinău să ajungă la o concluzie, cu voia sau fără voia adversarilor.

Oricum conflictul Plahotniuc-Filat se apropie de sfârşit: criza politică permanentă din Chişinău a fost până acum ţinută sub control precum un reactor nuclear, anumite bare de cadmiu au împiedicat împerecherea bezmetică a particulelor explozive – însă acum se pare că inhibitorii unui conflict real nu îşi mai fac efectul. Epoca Plahotniuc-Filat se poate încheia printr-o dezagregare explozivă a sistemului politic de la Chişinău, ţinută sub control mai mult sau mai puţin – însă din cenuşa acestei epoci nici unul dintre aceşti atleţi nu se va mai putea ţine pe picioare pentru a mai lupta o rundă, retragerea pare a fi singura lor soluţie. De aici şi mulţimea de proiecte politice noi care apar precum ciupercile după ploaie. Pe undeva se simte că prădătorii de vârf se retrag sau sunt prea răniţi ca să mai poată să-şi domine eficient arealul. Semnalele partenerilor externi de până acum au fost cât se poate de clare: toată lumea îşi doreşte ca la Chişinău epoca Plahotniuc-Filat să se încheie fără victime colaterale, cel puţin fără a arunca în haos Republica Moldova sau a o deturna de la direcţia pro-occidentală. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite