Şeful Guvernului nu demisionează!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Plecarea premierului Emil Boc din fruntea Guvernului, fie şi evidentă, nu ne va afecta în niciun fel.

Că pleacă sau rămâne, în contextul economic actual, este acelaşi lucru. Asta pentru că România este guvernată macroeconomic de Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Comisia Europeană. Boc pleacă, dar Jeffrey Franks va rămâne supervizorul mişcărilor viitorului Guvern, indiferent că este vorba de unul de tehnocraţi sau unul format din actuala Opoziţie (în cazul puţin probabil al anticipatelor). Că în locul lui Boc va fi numit şeful SIE, al SRI, al SPP, STS sau chiar CIA, nu contează. Franks va continua să-şi găurească pantofii pe meleagurile noastre, chiar dacă doamna Corina Creţu l-a pârât şefei lui că dănţuieşte cu folcloristele românce, în loc să evalueze cum trebuie progresele Guvernului. Jeffrey Franks a vorbit ieri exact ca un premier. Chiar dacă Traian Băsescu a spus, zilele trecute, înainte de vizita sa la Bruxelles, că România va încerca să prelungească termenul, stabilit pentru 2013, de dereglementare a preţului la gaze şi energie electrică, Franks i-a tăiat elanul: „Consumatorii industriali plătesc preţuri reglementate doar până la finele lui 2013. Pentru casnici, dereglementarea începe în 2013 şi se va termina în 2017. România nu-şi mai poate permite să amâne aceste măsuri". În plus, preţul gazelor trebuie majorat cu 15% până la vară. Deci cine-i şeful? Apoi a certat aparatul guvernamental pentru lipsa proiectelor de atragere a fondurilor europene, a făcut un plan de privatizări majore în domeniul energiei, de reformă în Sănătate, deci despre ce vorbim? Chiar credeţi că este important pentru situaţia economică a României cine-l va înlocui pe Boc? Şi dacă vine Victor Ponta (un mare demagog atunci când vorbeşte de FMI) la guvernare, lucrurile nu se vor schimba. Asta pentru că Domnia Sa a afirmat joi, după întrevederea cu FMI, că un eventual Guvern USL va încheia un alt acord de tip preventiv cu Fondul. Deci, şi cu Ponta premier, România nu va putea lua propriile măsuri de creştere economică, în afară de cele contabiliceşti, impuse de Fond, pe care le-am luat deja. Nu contest meritele Guvernului FMI. Dacă nu reduceam cheltuielile şi nu aveam lichidităţile puse la dispoziţie de FMI în aceşti ani, România intra în colaps. Dar le-a luat şi Grecia, şi Italia, şi Spania şi n-au ajuns prea bine. Mai trebuie ceva. Deocamdată, staţi liniştiţi, totul este sub control, FMI veghează pentru dumneavoastră! 

Ovidiu Marincea este redactor şef ediţii locale ''Adevărul''

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite