Saramago si Omul Duplicat

Imagine

Personajul principal este un profesor de istorie, Tertuliano Maximo Afonso, şi are din start un nume împregnat de dramă şi care prevesteşte un destin special. O avalanşă de situaţii suspecte îl aduc într-o zi in faţa televizorului, privind un film in care... SURPRIZA, se vede pe el însuşi într-un rol secundar. Pornind de la acel film începe o frământare interioara dar şi o căutare exterioară a duplicatului său.

Jose Saramago este autorul meu preferat, nemişcat de pe locul 1 din topul preferinţelor personale încă din momentul în care am citit Eseu despre Orbire. Cărţile lui mă fac să ma îndoiesc de tot ce exista în viaţa asta, de dragoste, de intuitie, de calităţile vieţii dar şi de frica de moarte. Tocmai am parcurs ultima pagina a acestei cărţi, pagina cu numărul 317, şi sunt tentată să vă povestesc despre cum a fost experienţa Omului Duplicat, de acelaşi autor, pe care am primit-o cadou de la un om duplicat :)

Începutul a fost greoi şi pervers, Saramago se joacă întinzandu-ţi răbdarea la maxim, textul este scris fără nici un paragraf, alineat, linie de dialog, iar frazele parcă nu se mai sfârşesc. Doar o dragoste pură pentru Saramago şi respectul pe care îl am pentru talentul său de a construi un roman m-au impulsionat sa continui. Trebuie să specific faptul că am citit această carte timp de 2 luni, dintre care prima jumatate a fost tărăgănată timp de o luna jumatate iar a doua parte am digerat-o dintr-o suflare.

Personajul principal este un profesor de istorie, Tertuliano Maximo Afonso, şi are din start un nume împregnat de dramă şi care prevesteşte un destin special. O avalanşă de situaţii suspecte îl aduc într-o zi in faţa televizorului, privind un film in care... SURPRIZA, se vede pe el însuşi într-un rol secundar. Pornind de la acel film începe o frământare interioara dar şi o căutare exterioară a duplicatului său. 

Romanul ia brusc o direcţie schizofrenică şi împregnată cu fobii, măcinare înterioară şi îndoială. Ajunşi, până la urmă, faţă în faţă cu duplicatul său- Antonio Claro,actorul de cinema, cei doi se dezbracă în pielea goala şi observă că au pănă şi aluniţele şi cicatricile identice. Într-o întrecere de orgolii, cine e originalul şi cine e duplicatul, cine va muri primul, cei doi încep să se ameninţe unul pe altul şi se ajunge la un nivel aproape grotesc în care Antonio şi Tertuliano fac schimb de identităţi pentru o zi. În acea zi, Antonio merge înafara oraşului pentru ca să se culce cu logodnica lui Tertuliano, iar acesta pleaca la Antonio acasa şi petrece noaptea cu soţia acestuia. 

În dimineaţa următoare, Tertuliano Maximo Afonso află că Antonio Claro şi logodnica lui au murit în accident, fatalitatea facându-l să-şi piardă cumpătul şi să-i spună adevarul femeii cu care şi-a petrecut noaptea- soţia duplicatului. Aceasta decide până la urmă să rămână cu el. Pasajul de încheiere poate că spune mult mai mult şi mult mai puternic ceea ce vreau sa vă transmit despre această carte, şi anume emoţiile extraordinare pe care le transmite, aşa că voi încheia cu el:

"Îţi spun să rămâi cu mine, să iei locul soţului meu, să fii în tot şi în toate Antonio Claro, să-i continui viaţa dacă tot i-ai luat-o, Să rămân aici, să trăim împreună, Da, Dar noi nu ne iubim, Poate că nu, S-ar putea să mă urâţi, Poate că da, Sau să vă urăsc eu pe dumneavoastră, Accept riscul, va fi un caz unic in lume, o văduvă care a divorţat, Dar soţul dumneavoastră trebuie să aibă părinţi, fraţi, cum o să ma pot da drept el, O sa te ajut, El era actor, eu sunt profesor de istorie, Astea sunt doar câteva din cioburile pe care va trebui să le lipeşti, dar fiecare lucru la timpul lui, Poate ca o sa ne iubim, Poate că da, Nu cred ca pot să vă urăsc, Nici eu pe tine."