
„Samson și Dalila” în afara rutinei la Opera bucureșteană
0Inițial, în recentul spectacol cu opera lui Camille Saint-Saëns fusese programată pentru rolul Dalila o vedetă ce cântă în teatre de anvergură mondială, mezzosoprana Clémentine Margaine.

Mai vizitase Bucureștiul ca Marguerite din „Damnațiunea lui Faust” de Berlioz, concertant în Festivalul George Enescu din 2017. Ar fi fost un moment s-o revedem pe scenă într-un personaj emblematic pentru componistica conaționalului său și nu numai. Inexplicabil, cu puțin timp înainte de ziua spectacolului, pe afiș a apărut o înlocuitoare, artista rusă Alisa Kolosova, 38 de ani, fostă solistă a ansamblului Operei de Stat din Viena, pentru mine Olga din „Evgheni Oneghin” alături de Anna Netrebko în 2013 pe acea scenă.
Anii au trecut, fizionomia a rămas atractivă, kilogramele s-au adunat, glasul a sporit în consistență și amploare pe întreg ambitusul, pornind de la registrul grav în emisie „de piept” pe care îl remarcasem și în urmă cu 12 ani. A omogenizat trecerea lină la registrul central bogat și strălucitor, acutele – acum necesare în actele II și III – s-au arătat pătrunzătoare, percutante. Fără îndoială, Kolosova s-a reorientat în carieră către rolurile dramatice și Dalila a servit-o pe de-a-ntregul în multe secvențe, îndeosebi în duetul cu Marele Preot al lui Dagon din actul secund.

Numai că Dalila este o seducătoare nu numai prin prezență și atitudine, ci îndeosebi prin voce. Multe din portativele sale poartă indicații de dolce prin pana compozitorului, nuanță ce trebuie să se simtă încă de la prima intrare „Je viens célébrer la victoire” și, pentru primul act, cel puțin până după aria „Printemps qui commence”. Alisa Kolosova a preferat unduirilor înșelătoare de glas concretețea sunetului și expresiei, cu care totuși l-a atras pe Samson. Magnetismul plutirii brațelor a funcționat.

A deschis impetuos cel de-al doilea act prin fraza „Samson, recherchant ma présence” și a colorizat aria „Amour! Viens aider ma faiblesse!”, gestionând bine respirațiile ce dăruie fluiditate liniei vocale, mai ales în strofa a doua. Aș fi preferat ca artista să aleagă varianta cu Si bemol acut de forță intrată în marea tradiție (ce-i drept notată cu semne mici de Saint-Saëns deasupra portativului), ca o culminație a implorării zeilor întru împlinirea rugăciunii sale de ajutor în supunerea lui Samson.

Vârful prestației Alisei Kolosova a fost celebra arie „Mon coeur s'ouvre à ta voix”, cântată ademenitor, într-un cantabile cu totul fluent, cu tente insinuante abil strecurate printr-o adresare carnală.
Personajul Samson a revenit tenorului clujean Marius Vlad Budoiu, un artist ce stăpânește perfect limba franceză și pretențiosul stil de cânt al unui opus dificil, obositor, redutabil psihologic, cu țesătură vocală pretențioasă ce îmbină dramaticul cu liricul, frământările de trăire cu conflictele. Reușita a fost deplină.

Eroic, suprem și însuflețitor lider s-a definit încă din rostirea primă „Arrêtez, ô mes frères!”, continuată cu accente categorice, hotărâte, venite dintr-un glas cu tente sombrate și omogenitate între registre, aureolat de punctările viguroase ale marșului „Israël! rompe la chaîne!”.cu încheiere acută (Si bemol, „Israël! lève-toi!”). Contrastant au curs aparté-urile subtile la vederea Dalilei.
În actul secund, sub mrejele Dalilei, răscolirile l-au cuprins în sunete calde.de iubire, ascunzând reținerile și obsesia trădării. Izbucnirea „Trahison!”, din nou un Si bemol înalt, a fost explozivă.

În impresionantul prim tablou al ultimului act a comunicat întreaga suferință a eroului. „Vois ma misère, hélas!”, summum al durerii resimțite, modelate prin fraze tânguitoare, deseori în pianissimo, căință transformată în rugă adresată Cerului prin strigătul disperării „Dieu! prends ma vie en sacrifice”.
Samson pentru tenorul Budoiu este rol de căpătăi ca vocalitate și interpretare. S-a dovedit invincibil, deși în regia din 2019 a lui Giandomenico Vaccari Dalila este, simbolic, cea care rămâne în picioare după dezastru.
În celelalte roluri au fost distribuiți baritonul Vicențiu Țăranu (Marele Preot al lui Dagon), bașii Filip Panait (Abimélech) și Marius Boloș (Un bătrân evreu), tenorii Ioan Coca (Solul) și Ciprian Pahonea (Primul filistean), baritonul Florin Simionca (Al doilea filistean).

Titrez că spectacolul s-a situat în afara rutinei. Mă refer la Corul și Orchestra Operei Naționale, aflate sub conducerea dirijorului Iurie Florea. Operă cu intenție oratorială, „Samson și Dalila” din seara de vineri 21 martie a găsit ansamblurile în formă fericită. Corul pregătit de Daniel Jinga și Adrian Ionescu a cântat cu sunet masiv dar expresiv și omogen, a creat atmosferă, în ordine prin partidele de voci asamblate, prin corul de bărbați și cel de femei. Iurie Florea a condus cu energie, atenție la nuanțe, redând grupurilor de instrumente individualitate și prezență în contextul general. Doar în debutul operei, câteva alămuri s-au recomandat neglijent. Din punctul de vedere al orchestrei, a fost o forță bine strunită și fasonată, Bacanala din actul al III-lea fiind un vârf, tratat simfonic și spectaculos, reliefând temele exotice. Baletul Operei Naționale (coregrafia, Davide Bombana) a susținut cu profesionalism imaginile scenice.
Foto copyright Andrei Grigore/Opera Națională București
