Să râdem împreună cu CIA: Scoica explozivă

Unul dintre volumele de eseuri publicate de mine cuprinde printre altele şi textul „Să râdem împreună cu CIA“. E vorba de o născocire a doctorului Sidney Gottlieb în 1955, în cadrul Proiectului MK-Ultra, la care lucra din plin Technical Services Division a CIA: pisica-spion.

O pisică vie, prevăzută cu antenă în chip de coadă, care avea să sfârşească, la primul experiment, strivită de un taxi. Marii specialişti ai CIA uitaseră învăţătura: curiozitatea omoară pisica.

Mania ştabilor CIA de a face gadgeturi avea să ducă la un nou moment din seria „Să râdem cu CIA“: scoica explozivă!

La 1 ianuarie 1963, Task Force W, Grup al CIA pentru acţiuni subversive împotriva Cubei, e înlocuită cu Special Affairs Staff, plasată la Miami. William Harvey, care intrase în conflict cu Procurorul General, Robert Kennedy, e înlocuit cu Desmond Fitzgerald. În celebra sa carte despre CIA, „Legacy of Ashes: The History of the CIA“, apărută la Doubeday în 2007 (Moştenirea cenuşii: O istorie a CIA), pentru care autorul a primit în 2007, National Book Award la Nonfiction (tradusă în româneşte de editura Litera internaţional sub titlul „CIA: O istorie secretă“, în 2009), Tim Weiner îl caracterizează astfel pe noul şef al Task Force:

„Helms l-a înlocuit (pe Bill Harvey – n.n.) din rolul său de responsabil pentru Cuba cu directorul bazei din Orientul Îndepărtat, Desmond FitzGerald, un absolvent de Harvard, milionar care locuia într-un conac de cărămidă roşie din Georgetown, cu valet în vestibul şi un Jaguar în garaj. Preşedintele (John Kennedy) îl plăcea; se potrivea de minune cu imaginea de James Bond“.

Seymour Hersh în „The Dark Side of Camelot“ (Faţa întunecată a lui Camelot), apărută în 1997 la Little Brown & Co (T), îi face şi el un portret al lui Desmond FitzGerald:

„Înlocuitorul lui Bill Harvey în fruntea Task Force W era Desmond FitzGerald, un veteran CIA, care-şi făcuse celebritatea în anii '50, ca operator clandestin în Extremul Orient.

FitzGerald era tot ceea ce nu era Harvey: membru al înaltei societăţi new-yorkeze, absolvent al unor şcoli de renume, frecventator al tuturor cluburilor de bogătaşi. Prima sa nevastă a fost Marietta Tree, nepoata lui Endicott Peabody, rectorul Groton School.

Avea o casă în Georgetown şi o reşedinţă de ţară printre crescătorii de cai din The Plains, Virginia, unde călărea adesea Prima Domnă, Jacqkueline Kennedy. Avea carismă şi alură atletică, asemenea lui Max Taylor şi Ed Landsale, care inspirau încredere Fraţilor Kennedy; mulţi din CIA credeau, în chip incorect, plecând de la numele FitzGerald, că era rudă cu John Fitzgerald Kennedy“.

Potrivit lui Seymour Hersh, FitzGerald „era dispus să facă tot ce-i ziceau fraţii Kennedy“. Site-ul JFK Lancer notează că „Desmond FitzGerald, ca mulţi oameni din CIA, îndrăgostiţi de ceea ce e subtil şi creat cu măiestrie, era fascinat de gadgeturi şi se indigna când scepticii îi sugerau că acestea ar costa prea mult, că nu vor funcţiona sau că nu erau necesare“.

Toate acestea explică una dintre ideile de asasinare a lui Fidel Castro, lansate la începutul lui 1963 „O scoică exotică, încărcată cu exploziv“. Raportul Inspectorului General al CIA din 1967 descrie pe larg operaţiunea, sub titlul „Booby-trapped – Sea Shell“ („Dispozitivul capcană-scoică“):

„Încă din 1963, dată nesigură, dar cel mai probabil în prima parte a anului, Desmond FitzGerald, pe atunci Şeful SAS, a organizat o schemă pentru a-l aranja pe Castro prin intermediul unei scoici armate cu explozibili. Ideea era de a lua o scoică neobişnuit de spectaculoasă, care i-ar putea atrage atenţia lui Castro, să o încarci cu un explozibil declanşabil să explodeze cînd scoica este ridicată, şi să o scufunzi într-o zonă unde Castro adesea obişnuia să facă scufundări.

Des FitzGerald a cumpărat două cărţi despre Molusca Caraibiană. Schema s-a dovedit în scurtă vreme a fi nepractică. Niciuna din scoicile imaginabile ce s-ar fi putut găsi în zona Caraibelor nu era nici suficient de spectaculoasă, pentru a fi sigur că o să atragă atenţia lui Castro şi nici suficient de mare, pentru a cuprinde cantitatea de explozibil dorită. Submarinul pitic, care ar fi putut fi folosit pentru a plasa scoica era şi el prea mic pentru raza de operare în cazul unei asemenea operaţiuni“.

În interviul acordat „The National Security Archive“, Samuel Halpern istoriseşte că, în ianuarie 1963, locul lui Bill Harvey la şefia Task Force W l-a luat Desmond FitzGerald, adus de la şefia East Asia Division.

Des îşi petrecea weekendul în Virginia: „Şi într-o luni dimineaţă s-a întors din weekend cu ideea unei scoici explozibile. M-am gîndit c-a înnebunit în momentul acela şi i-am spus asta. El însă m-a întrebat ce ştiu despre asta? De ce nu stai de vorbă cu un tehnician?”

Întrebat la telefon, tehnicianul a răspuns că sunt o grămadă de probleme cu chestia asta. Printre altele, se punea problema cum şi unde să o plasezi.Samuel Halpern susţine că Des a renunţat până la urmă la idee.