România trebuie să acționeze ca o țară mare

Am participat recent la un dialog privat desfășurat la Timișoara sub regula Chatham House. Tocmai de aceea, voi respecta strict spiritul acestei reguli. Adică, ideile pot fi duse în spațiul public, dar nu transformate în citate sau atribuiri! O conversație serioasă, purtată într-un cadru de încredere, nu trebuie folosită pentru nimic altceva decât pentru a disemina concluziile pe care noi toți, publicul general, avem nevoie să le cunoaștem.

FOTO Shutterstock

Iar concluzia care privește România este foarte limpede. Europa a intrat într-o competiție a vitezei, a capitalului, a energiei și a tehnologiei. Cine se decide cu greu, pierde! Cine își ține banii blocați în sisteme învechite, pierde. Cine are energie, dar nu are strategie, pierde. Cine are universități bune, dar nu transformă cercetarea în economie, pierde. Iar cine se comportă ca o țară mică, deși are, slavă Domnului, resurse de țară importantă, își sabotează singur viitorul.

În acest context, vreau să vă amintesc faptul că (și am mai scris despre asta) Raportul Draghi despre competitivitatea Europei a pus pe masa Uniunii Europene un diagnostic pe care pur și simplu nu îl putem evita. Europa are talent, capital, universități, o piață unică, un model social și o capacitate industrială care, deși oarecum redusă în ultimele decenii, are un potențial imens de revenire. Cu toate acestea, ritmul nostru este prea lent, fragmentarea este prea mare, finanțarea inovării rămâne prea dependentă de bănci, energia este prea scumpă, iar companiile europene cresc prea greu pentru a concura cu marii actori americani și asiatici.

Spre bucuria mea, totuși, Comisia Europeană a preluat o parte importantă din această direcție prin Busola Competitivității. Dar o busolă nu mută singură o țară înainte. Ea arată direcția, da. Dar deplasarea depinde de state, de guverne, de administrații locale, de capitalul privat, de universități și de capacitatea politică pentru a lua decizii înainte ca fereastra de oportunitate să se închidă!

Pentru România, cred eu, această discuție trebuie să înceapă de la o schimbare de mentalitate.

Avem 20 de milioane de locuitori, o poziție strategică la frontiera estică a NATO și a Uniunii Europene, resurse energetice, o forță de muncă bine pregătită, orașe universitare puternice și antreprenori care au demonstrat că pot concura cu succes pe plan internațional. Cu toate acestea, încă ne purtăm, și mult prea des, nepermis de des, ca o economie care așteaptă validarea din exterior și ca o piață care se mulțumește cu subcontractarea...

Prima noastră mare miză este piața de capital.

România are astăzi un volum important de economisire pe termen lung prin fondurile de pensii private. Vorbim despre peste 200 de miliarde de lei, bani ai românilor, administrați pe termen lung. Acești bani trebuie protejați cu maximă seriozitate, fără aventuri, fără politizare și fără improvizații. Este clar! Dar prudența nu poate însemna o pasivitate eternă. O economie care vrea inovare are nevoie de capital pe termen lung, bine reglementat, investit profesionist în companii, listări la bursă!...

Aici, în mod cert, România poate învăța din modelele europene de bune practici și care funcționează la momentul la care scriu aceste rânduri de foarte multă vreme. Țările nordice au arătat că un stat social puternic și o piață de capital sofisticată pot merge foarte bine împreună. Protecția socială și productivitatea nu se exclud. Dimpotrivă, când fondurile de pensii, piețele de capital și companiile inovatoare lucrează într-un ecosistem matur, rezultatul este o economie mai solidă și nu una mai vulnerabilă.

A doua miză este energia.

România are gaz, energie nucleară, hidroenergie, regenerabile și o poziție geografică importantă în regiune. Într-o Europă în care energia devine, iată, un factor central de competitivitate, aceste avantaje trebuie transformate în strategie industrială. Țara care poate oferi energie sigură, predictibilă și competitivă atrage investiții, fabrici, centre de date, lanțuri de aprovizionare și proiecte tehnologice. Și, evident, locuri de muncă bine plătite!

Aici nu avem voie, sub nicio formă, să fim timizi! România poate deveni un hub energetic regional, dar acest lucru cere infrastructură, interconectări, capacități noi de producție, stocare, reguli stabile și decizii luate rapid. În apărare, în energie, în infrastructură critică, geografia României nu mai este una de periferie. Ea devine, de fapt, o linie strategică europeană e-sen-ți-a-lă!

A treia miză sunt universitățile.

România are universități tehnice bune, precum Politehnica din Timișoara, are profesori serioși, studenți capabili și zone de excelență absolut reale. Problema este că prea mult din zona de cercetare rămâne captivă în rapoarte, proiecte închise din punct de vedere administrativ și în rezultate care nu ajung în economie. Eu spun că avem nevoie de o legislație care să ajute universitățile să transforme proprietatea intelectuală în companii, produse, în brevete valorificate economic și în parteneriate cu industria.

Banii publici pentru cercetare sunt necesari! Dar banii publici fără o arhitectură de stimulente produc, de multe ori, rafturi pline de dosare și o economie goală... Cercetătorii trebuie încurajați să creeze, universitățile trebuie încurajate să comercializeze transparent ceea ce produc, iar mediul privat trebuie adus mai aproape de laboratoare. România nu poate vorbi despre inovație dacă lasă puntea dintre universitate și piață nefolosită.

A patra miză este folosirea inteligentă a fondurilor europene.

Fondurile de coeziune au ajutat enorm România și trebuie să continue să reducă decalajele. Și o fac. Dar convergența următorilor ani nu va mai însemna doar drumuri și clădiri renovate. Ea va însemna și capacitate de inovare în regiunile care astăzi par departe de marile centre tehnologice. Și putem dovedi că nu este așa. Avem bani europeni pentru asta.

De ce nu am folosi o parte din aceste fonduri pentru a atrage investiții private în tehnologie, pentru laboratoare aplicate, pentru centre de transfer tehnologic, pentru startupuri universitare, pentru companii românești care pot trece de la producție simplă la produse cu valoare adăugată mare? Coeziunea viitorului trebuie să creeze regiuni productive, nu doar regiuni renovate la nivel vizual sau de drumuri.

În fine, a cincea miză este viteza!

În România, facem strategii, comitete, avize, consultări, reveniri, reanalizări și, la final, constatăm că oportunitatea a trecut. Dar lumea nu ne așteaptă și capitalul nu ne așteaptă. Tehnologia însăși nu așteaptă. Și nici securitatea Europei nu așteaptă.

Eu cred că statul român trebuie să împrumute din disciplina sectorului privat: obiective clare, termene scurte, responsabilitate personală, evaluare după rezultat. Nu putem administra secolul XXI cu reflexe birocratice din secolul trecut. Când o investiție strategică se poate face în România, răspunsul statului trebuie să fie rapid, profesionist și previzibil. Nu servil. Nu grăbit și fără analiză. Dar rapid!

Această discuție, desigur, are și o dimensiune politică profundă. Europa socială și liberală, în care cred, nu poate supraviețui fără competitivitate. Protecția socială are nevoie de productivitate, iar salariile bune au nevoie de companii puternice. Serviciile publice au obligația să ajute la dezvoltarea unei economii sănătoase. Iar democrația noastră are nevoie de cetățeni care simt că munca lor produce progres, nu doar costuri și frustrări permanente.

România trebuie de acum să iasă din complexul țării care doar recuperează.

Da, încă avem unele decalaje. Da, încă avem o infrastructură de construit. Și, da, încă avem o administrație publică de reformat. Dar avem și avantaje pe care alte state nu le mai pot fabrica ușor. Mă refer la energie, poziție strategică, capital uman, spațiu de creștere și apartenența noastră europeană!

Iar întrebarea mea este dacă vom avea voința să le folosim împreună, integrat.

Pentru mine, lecția acestei perioade este aceea că România nu trebuie să ceară voie de la nimeni ca să conteze. Țara noastră trebuie, în schimb, să se organizeze pentru a conta. Asta, prin capitalul românesc pus la lucru, prin energia transformată în avantaj industrial, prin universități conectate la economie, prin fonduri europene orientate spre inovare, prin companii care cresc, se consolidează și concurează pe plan regional. Și printr-un stat care este capabil de a decide la timp.

Europa intră, sau a intrat deja, într-o etapă în care respectul nu va fi acordat celor care se plâng cel mai mult, ci celor care construiesc cel mai repede și cel mai serios, iar România are toate motivele să fie între aceștia.

Dar pentru asta trebuie să gândim și să acționăm ca o țară mare.