România la zi. Colecţia de discordanţe. (3) Subcultura jucătorilor toxici

0
0

Confruntarea curentă între lumea la zi şi realitatea adâncă rămâne scena, aglomerată cu eşecuri şi trădări prin care parcurgem un timp istoric, probabil plasat peste ani în cartea de istorie la „ERRATA“.

Acapararea, aproape deplină, a vieţii curente, de crize, scandaluri, prăbuşiri personale şi colective, pe o mare varietate de teme, unele prioritare, bate în performanţă orice invazie străină cu misiuni acaparatoare, distrugătoare şi umilitoare. Nu ne-ar întrece nimeni...

„Autoinvazia practicată de români, de la bază la top, are şi un efect „pozitiv“.

Ţine pe margine posibili duşmani externi, doritori de lovituri, pagube şi acaparări la valorile neamului, pentru simplul motiv că nu mai e loc de întreprins acţiuni toxice, agresive, pe un teren deja răvăşit de iniţiative toxice şi succese nocive întreprinse cu forţe locale, aflate în complicităţi perverse pe cele mai influente poziţii. Neobosite într-o neţărmurită desfăşurare de forţe dedicate cu ingeniozitate, energie şi ambiţie jafului naţional.

Un fenomen de mare complexitate prin extindere, persistenţă şi susţinere. O jalnică asumare a unei „apocalipse“ de provincie, într-o lume tot mai marcată de sfidări, izolare şi agresivitate.

Asumare clară, adâncă şi consecventă pentru un „trib“ generat în contextele contradictorii ale tranziţiei de la comunismul provincial la capitalismul dâmboviţean, dedicat îmbogăţirii ilicite şi rapide în plină regresie la nivel normativ, productiv şi administrativ.

Da, va rămâne o „pagină de istorie“... O pagină neagră. Neagră pentru a masca jegurile intervalului. Ascunzând logica realului prin viclenia infracţională. O perversiune individuală şi colectivă de largă extindere, practicare şi solidaritate. Peste secole, istoria acestor ani se va scrie (rescrie) prin dezgropare de dosare penale.

Discordanţă între Stare şi Rol

Contaminarea extinsă a lumii româneşti prin corupţie şi complicităţi instituţionale multiple a determinat, de-a lungul anilor, în guvernări succesive, fără deosebire de „identitate“, „programe“ şi jucători, o pervertire adâncă a rolurilor-cheie.

În executiv, legislativ, administraţie locală şi, inevitabil, cel puţin parţial, în justiţie.

Starea de fapt bate rolurile formal definite şi instituţional instalate prin Constituţie. „Statul de drept“ se confruntă, tot mai grav, cu „statul degeaba“.

Succesiunea evenimentelor, majoritatea simple scandaluri împing, îmbrâncesc în formal cadrul legal, atribuţii distribuite şi proceduri menite să asigure o normalitate minimală, bazată pe valori, principii şi norme ale culturii politice occidentale.

O parodie, la marginea grotescului, domină scena politică, publică şi privată. Nu mai puţin grav este inerţia şi indiferenţa la nivelul populaţiei, ca şi toleranţa electorală pentru formele greu încercate de aspecte controversate de ambivalenţe toxice în exercitarea funcţiilor formale încredinţate.

Un handicap naţional, bine marcat de aberaţii. Oportunitate de neegalat pentru perpetuarea unor stari care dizolvă roluri publice-cheie într-o zeamă urât mirositoare. Vreţi exemple? Deschideţi televizorul...

Pace şi prietenie.

Cei câteva sute, uneori mii de bucureşteni care petrec seri de duminică în Piaţa Victoriei, sinceri şi preocupaţi, singuri şi părăsiţi de neam, exercită, dincolo de repugnarea explicită a mizeriei publice, un ceremonial al neputinţei la nivel naţional.

Asta e!...

Discordanţa între Rol şi Funcţie

Avem aici o vastă anomalie a vieţii publice, a practicii politice curente, efective a mediului instituţional în ansamblu. Colecţia de scandaluri, ratări, dezamăgiri acumulate în ultimul sfert de secol la nivelul prezenţei publice, activităţii curente precum şi în traversarea unor intervale sensibile încarcă o mlaştină atotcuprinzătoare a ceea ce ar putea deveni România modernă, performantă, europeană. Patologia sistemică, bate punct cu punct, sistemele valorice, principiale, procedurale asociate unei realităţi tot mai golite de conţinut şi mai lipsite de performanţă. O simplă aglomerare de gunoaie.

Limpede definit şi alocată de sistem, funcţia publică ar fi un pilon de stabilitate şi un producător de efecte curente de neînlocuit pentru normalitate şi, de ce nu, de performanţă în interes colectiv, comunitar. În domenii-cheie.

Rolul înseamnă ceva mai mult.

Se constituie în câmpul legal, formal şi public susţinut de o asumare personală, de grup coerent în comportament şi coeziv, conform unui proiect public declarat, inspirat de o identitate politică, principii, norme şi valori care au dobândit o poziţionare efectivă pe diverse câmpuri de operare (scuze pentru paranteză...).

Dar aici păşim pe terenul minat, cu largă răspândire, probabil atotcuprinzător, în spaţii de operare dintre cele mai importante. Legislativ, Executiv, Instituţii speciale ş.a.

Cu ce ne-am pomenit după 10-20 de ani de dezechilibre curente?!

Corupţia cu largă extindere, care transformă funcţia publică în sursă directă de venituri ilegale, ca beneficiu pentru deturnarea exercitării unor atribuţii şi responsabilităţi în spaţii obscure.

Traseismul, un negoţ meschin, cinic, între ambiţii şi vanităţi personale sau de gaşcă, pe seama ruinării la nivelul vieţii publice a diversităţii, complementarităţii şi competiţiei productive în spaţiul politic.

Mediocritatea acaparatoare, atât ca relaţie şi promovare, cât şi mai ales ca prestaţie curentă. O prăbuşire calitativă şi o suficienţă larg împărtăşită la nivele multiple. Exemple? Cât cuprinde!...

Dictatura proletariatului“, prin comparaţie, ca modalitate de subminare a pluralismului, libertăţilor şi vieţii democratice, efective şi productive, ar putea crăpa de invidie faţă de efectele ruinătoare ale acestor discordanţe. Dincolo de impactul direct, cel puţin la fel de grav dintre efectul de ireversibilitate al degradării acumulate, extinse, profunde.

O întrebare dureroasă: există cale de întoarcere?

La Integritate, Coeziune, Profesionalism dedicate deplin, conştient rostului funcţiilor publice declarate, finanţate şi alocate unor proiecte şi programe de interes public intern sau derivate din angajamentele internaţională de primă mărime?!

Ar putea deveni această discordanţă o temă, o problemă recurentă la nivel colectiv, partidist, justiţiar şi preluată pe o agendă cu acoperire şi susţinere semnificativă?

Unde, când, cum?!

Discordanţa între Stabilitate şi Inerţie

Aparent, suntem în primele etape ale unui nou sezon politic. Victorie electorală clară, coaliţie majoritară, program ambiţios.

Lejeritate în derularea curentă, în absenţa unei opoziţii consistente, efective. Mult de treabă, loc de întors, într-o Românie abandonată în regresii multiple, inerţie şi scandaluri jalnice.

Ce ne-ar putea aduce totuşi, dincolo, chiar la o distanţă obositoare de normalitate, stabilitate, evoluţie? Riscul există. Mişună peste tot. Pentru că e simplu. O colecţie de întrebări venite dinspre realitate. Nu din poziţionări partizane, pricinoase, la TV...

Care ar fi, ar putea fi susţinute, sursele de stabilitate în asigurarea unei dinamici evaluate constant pozitiv la nivel economic, social şi politic.

Car va fi, este, capacitatea efectivă a guvernării instalate de a gestiona o dinamică economică minată de clivaje, carenţe, amânări multiple în domenii-cheie?

Cum va fi asigurat echilibrul între aşteptările şi promisiunile electorale, virusate de promisiuni hazardate, în rutina propagandei electorale?

Nu cumva absenteismul electoral, una dintre sursele victoriei PSD-ALDE, s-ar putea resuscita într-un potenţial de reacţii critice, fie şi sectoriale, cu potenţial de respingere şi revoltă?

Care va fi capacitatea efectivă a guvernării de a acoperi productiv, pozitiv, profund nevoi şi aşteptări îndelung ignorate, ratate, manipulate şi care vor atinge praguri critice în intervalul următor, 2018-2020?

Cât de „productivă este pacea socială instalată, în pachetul de evoluţii în plină desfăşurare? Va rămâne inerţia socială o sursă de stabilitate sau ar putea deveni un mecanism de acumulare ca toxicitate colectivă cu degajări multiple? Emigrarea, infracţionalitatea, inactivitatea pe piaţa muncii ş.a....

De unde stabilitatea actuală se transformă într-o inerţie generalizată menită să scoată România din jocul regional (ne aflăm deja la periferie) cu expuneri multiple la dezagregare structurală?

Ş.A.M.D. Departe de ce?

Cine răspunde? Cine ar putea genera alternative? Cine ar fi inspirat să urmeze o cale de ieşire?

România tinde să semene tot mai mult cu un cimitir în care victime şi asasini savurează în linişte somnul de veci.

P.S.: Ne-a părăsit Mircea Ionescu-Quintus. Ultimul liberal.

Dumnezeu să-l odihnească.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite