România, între confruntare şi dialog

Dialogul, dezbaterea reală, parteneriatul, construcţia solidă sunt singurele căi de a întări statul de drept şi democraţia. Calea dialogului nu mai trebuie ignorată, fiind cea mai viabilă soluţie de a merge mai departe. Dialogul, oricât de greu ar fi, trebuie să fie unul adevărat, nu mimat. Evident, dialogul nu trebuie confundat cu blatul politic şi cu frăţia penalilor, cum îl mai înţeleg unii politicieni ai zilei.

Anul 2017 a însemnat o dezbinare majoră atât în politica, dar mai ales în societatea românească. Taberele au fost şi sunt poate, cel mai radicalizate din 1990 încoace. Aproape că împart ţara în două. Confruntarea dintre extremismul unor politicieni la putere, care lucrează pe faţă pentru salvarea corupţilor din fruntea statului şi susţinătorii acestora, pe de o parte, şi tabăra contestatarilor din stradă susţinuţi de mica opoziţie parlamentară, pe de altă parte, aproape că au adus România în pragul unui conflict civil.

A fost un an de proteste, un an de manifestaţii în stradă, cu sute de mii de oameni, strigând împotriva corupţiei şi a corupţilor din fruntea statului. Un an în care au culminat violenţele verbale, inclusiv în Parlament, forul democratic suprem, unde, în locul dezbaterilor de idei, în locul impunerii unor legi drepte şi democratice s-a legiferat în favoarea penalilor, iar mârlănia, jignirile, atacurile la persoană, violenţa verbală, şmecheria ieftină, hoţia au fost la ordinea zilei. Circul a fost total din partea unor aleşi ai ţării, care au confundat Parlamentul cu propria moşie, ignorându-i total pe românii care i-au ales în funcţii.

A fost un an, 2017, în care s-a ignorat total calea dialogului, atât al dialogului politic, parlamentar, cât şi al instituţiilor statului cu cetăţenii din stradă.

De ce a lipsit dialogul real cu desăvârşire din dezbaterea publică, de ce au ignorat politicienii cea mai importantă şi eficientă armă pe care o aveau la dispoziţie??? Poate, din cauză că actuala clasă politică, mai mult vopsită decât reformată, nu are lideri adevăraţi, inteligenţi, maturi să facă o politică reală? În schimb, are politicieni penali corupţi, etalează mulţi „dalmaţieni”. Poate, din cauza faptului că unii parlamentari sau demnitari au fost puşi în funcţii doar de faţadă, pentru a fi păpuşaţi? Poate din cauza faptului că unii politicieni sunt timoraţi, n-au curaj şi nici experienţa necesară pentru a ieşi din frontul de partid şi a fi demni de Parlamentul României şi de oamenii care i-au votat?

Cu atât mai mult, este nevoie ca anul 2018 şi cei care vor urma să fie ani ai dialogului, ai dezbaterilor adevărate, ai proiectelor în slujba oamenilor, nu a mafiilor, atât în politică, cât şi în societatea noastră divizată, pentru a putea construi o democraţie adevărată.

Radicalismul trebuie evitat, iar extremiştii, fie ei politicieni sau din rândul societăţii civile trebuiesc izolaţi. Trebuie făcut apel la raţiune, la judecăţi de valoare care să aducă beneficii cetăţenilor şi ţării, nu unor grupuri de interese mafiote. Nu va fi uşor, dimpotrivă, va fi foarte greu. Doar să se vrea.

Nu mai ignorată calea dialogului, ea nu este imposibilă, iar românii au spiritul, calităţile necesare, inteligenţa şi pot face ceea ce este mai bine pentru ei şi pentru ţară. Au şi modele şi înaintaşi care au ales calea dialogului în locul celei a confruntării, în locul dezbinării şi al extremismului.

În ciuda a tot ceea ce a pătimit din partea regimului comunist şi neocomunist, instalat după 1989, Regele Mihai I a dovedit multă toleranţă, înţelepciune şi deschidere spre dialog: „O colaborare cu regimul instalat la putere mi se pare nerealistă. Totul ne desparte. Mentalităţile noastre, viziunea pe care o avem despre ţara noastră şi despre viitorul ei sunt diametral opuse. Dar asta nu mă face să exclud dialogul cu actualii guvernanţi”.

Şi marele om politic Corneliu Coposu, în pofida faptului că a fost ţinta atacurilor noii puteri conduse de Iliescu şi Roman, în ianuarie 1990, a făcut apel la dialog, a transmis mesaje de unitate, de adunare a tuturor românilor pentru crearea unei democraţii adevărate, aşa cum făceau şi alte ţări din estul Europei. Corneliu Coposu era omul care întindea primul mâna pentru această unitate şi celor care preluaseră puterea în România.

Exemplele politice de urmare a căii dialogului pentru toată societatea românească, în ultimii 28 de ani, există, iar oamenii politici adevăraţi au înţeles că aceasta este singura modalitate de a salva România şi a impune democraţia adevărată în ţara noastră.

Astfel de exemple ar putea fi urmate şi de politicienii actuali, fie la putere, fie din opoziţie. Trebuie doar să aibă suficientă voinţă şi inteligenţă pentru a construi împreună dialoguri cu adversarii politici, indiferent de cât de radicale sunt taberele, cât de „talibani” sunt unii şi alţii. Oricât de hulit este un partid sau altul, oricâţi „dalmaţieni” au în rândurile lor, în oricare dintre partidele parlamentare, în orice guvern, în orice organizaţie civică se găsesc suficienţi oameni inteligenţi care ştiu că dialogul este singura cale de reconciliere a naţiunii, a societăţii româneşti atât de divizate.

Dialogul, dezbaterea reală, parteneriatul, construcţia solidă sunt singurele căi de a întări statul de drept şi democraţia.Calea dialogului nu mai trebuie ignorată, fiind cea mai viabilă soluţie de a merge mai departe. Dialogul oricât de greu ar fi, trebuie să fie unul adevărat, nu mimat. Evident, dialogul nu trebuie confundat cu blatul politic şi cu frăţia penalilor, cum îl mai înţeleg unii politicieni ai zilei.