România înainte de Înviere

Parcă nu îmi vine să cred că, pentru cei mai mulți dintre români, se apropie deja Sărbătorile Pascale din 2023. Unii dintre noi, desigur, le vor sărbători un pic mai repede, iar lor le doresc de pe acum multă lumină și multe bucurii.

Dar dacă ne uităm însă la spațiul public, mai ales la televiziuni, parcă nu ai spune că se apropie Sărbătoarea Învierii. Desigur, cu excepția reclamelor de sezon, care însă nu prea au nimic de a face cu sărbătoarea în sine.

România însă, așa cum intuim cu toții, este mai mult decât ceea ce se reflectă în spațiul public, mult mai mult, iar acesta este un lucru bun. Un lucru chiar sănătos, aș spune!

În ultima perioadă am făcut mai multe drumuri prin țară, de la Arad la București, sau de la Predeal la Arad, cu trenul sau cu mașina și, de fiecare dată când călătoresc, sunt fericit că trăiesc în România, că m-am născut parte a acestui popor, a tradițiilor noastre milenare, că sunt și eu un om care bucură, ori de la volan, ori de la fereastra unui vagon de tren, de frumusețea imensă a țării noastre.

În aceste drumuri, în mod cert, mă gândesc cât de bine ar fi fost să avem mai mulți kilometri de autostradă, sau de căi ferate de mare viteză.

Mă gândesc că se puteau face mai multe, dar îmi și dau seama, și văd cu ochii mei, câte s-au schimbat în bine în deceniile de când, alături de alți români de toate vârstele sau etniile sau credințele, eram în centrul Timișoarei și ceream libertate.

Și mai văd mașini destul de multe, e adevărat, văd camioane încărcate cu bunuri din România care iau drumul exportului, văd mici afaceri răsărite acolo unde acum câteva luni sau anul trecut nu era nimic, văd hale nou construite, semn că acolo va lucra cineva și că acolo se va produce ceva, văd, până la urmă, o țară relativ normală, cu bune și cu rele, cu speranță, cu oameni care încearcă, care crează idei sau locuri de muncă, cu copii care merg la școală, cu piețe săptămânale unde oamenii de la țară vin să vândă rodul muncii lor.

Nu e un tablou idilic, nici pe departe. E însă un tablou normal, al unei țări în care se întâmplă multe lucruri bune, lucruri realizate, individual sau împreună, de români. Și este un tablou de fiecare zi.

Indiferent cât sunteți de religioși sau nu, indiferent de cât de mult contează pentru dumneavoastră partea spirituală a acestei perioade sau nu, eu cred totuși că ea reprezintă un moment potrivit să ne gândim la binele din viețile noastre, din jurul nostru și să reînnoim speranța.

Este de asemenea să ne aducem aminte cine suntem. Să ne aducem aminte, cei care dorim, de biserică, de Post dacă suntem vrednici, de tradițiile cu care am crescut acasă sau prin curțile bunicilor, de pregătiri, de sentimentul de anticipație al unui lucru minunat care urma să se întâmple.

Este bine, sunt convins, să întărim legătura cu trecutul nostru, cu originile și identitatea noastră, cu ceea ce înseamnă, de sute de ani a fi român, a fi un om bun, a te îngriji de cel sărman, a spera, a te bucura de viață și, bineînțeles, a construi ceva pentru tine, pentru familia ta și pentru comunitate.

Într-un text pe care l-am scris recent, 'Pacea noastră cea de fiecare zi', spuneam că trebuie să îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că nu am trecut și nu trecem prin ceea ce li se întâmplă, de sute de zile, ucrainenilor.

Și mai scriam că și România, în propriul context, are nevoie de pacea ei, de lideri care nu doar să i-o ofere, ci să o și mențină, în fiecare zi. Mă refeream la pacea socială, cea care, dacă ne uităm la televizor, pare să fie o himeră.

Dar drumurile mele lungi prin țară m-au mai învățat ceva: dincolo de lideri, sau alături de ei, de cei responsabili, românii lucrează din greu la pacea lor, în fiecare zi.

Fie că lansează sau fac afaceri, fie că angajează oameni, fie că sunt angajați și lucrează cu seriozitate, fie că se duc la biserică sau la școală, că au grijă de orfani sau de bolnavi, românii, ei înșiși, în orice loc pe drumul de la Arad la București, muncesc pentru pacea socială care, numai ea, ne va aduce tuturor binele comun pe care ni-l dorim atât de mult și de care avem atâta nevoie.

Pentru cei mai mulți dintre noi, sunt sigur, perioada de dinainte de Înviere reprezintă și un moment de reculegere, de regăsire, de bucurie. Un moment în care ne gândim nu doar la binele propriu, ci și la tot binele pe care, prin inițiativă, prin acțiune, sau prin sacrificiu, îl putem aduce în jurul nostru.

În noianul cotidian, eu cred totuși că este loc și pentru astfel de gânduri. Poate că ele sunt chiar necesare.

Și mai cred că noi toți, cei care ne gândim și muncim pentru a face România mai bună, putem realiza acest lucru și îl vom face.

Așa cum spuneam, nu putem găsi un moment mai bun decât perioada de dinainte de Înviere, pentru a reînnoi speranța, pacea și dragostea dintre noi.