„...Religia nu se învață la școală, iubiți credincioși!...” - PS Mihai, episcop greco-catolic de București

„Și a venit Iisus, ușile fiind încuiate, și a stat în mijlocul lor și a zis: Pace vouă! Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace și vezi mâinile Mele, și adu mâna ta şi o pune în coasta Mea, și nu fi necredincios, ci credincios! A răspuns Toma și I-a zis: Domnul meu și Dumnezeul meu! Iisus i-a zis: Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!” (Ioan 20, 19-31)

Noul Episcop al Episcopiei Greco-Catolice “Sfântul Vasile cel Mare” de Bucureşti, Preasfinţia Sa Mihai Frăţilă[1], s-a născut în data de 10 decembrie 1970 la Alba-Iulia într-o familie cu tradiţii preoţeşti.

A studiat teologia la Roma (1991-1996) la Universităţile Urbaniana şi Gregoriana, cu bursă la Colegiului Pontifical Pio Romeno, și la Institutul Catolic din Paris.

Preot din 1996, a fost vice-rector și apoi rector al Colegiului Pio Romeno de la Roma. La 20 iunie 2007, este ales de Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba-Iulia şi Făgăraş, alegere proclamată de Sfântul Părinte Papa Benedict XVI la 27 octombrie 2007.

Este hirotonit episcop în Catedrala “Sfânta Treime” din Blaj, la 16 decembrie 2007, iar la 4 mai 2008 este instalat solemn la Bucureşti ca episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba-Iulia şi Făgăraş, vicar general pentru Bucureşti şi teritoriul fostului Regat.

La 8 mai 2014 este ales de Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică episcop al noii Episcopii Greco-Catolice “Sfântul Vasile cel Mare” de Bucureşti, alegere proclamată de Sfântul Părinte Papa Francisc, la 29 mai 2014.

În 23 aprilie 2023, PS Mihai a condus Sfânta Liturghie Arhierească din Duminica Tomii, la Catedrala Greco-Catolică din Blaj[2], având hramul Sfânta Treime, prilej cu care episcopul greco-catolic de București a rostit cuvintele profetice ale bunei așezări a raporturilor noastre cu credința și religia. Dacă doriți să urmăriți întreaga liturghie și să ascultați, in integrum, cuvântul episcopului Mihai, mergeți aici[3]. Ca și în cazul recentei polemici-rană deschisă asupra alinierii celebrării pascale ortodoxe de la noi la restul comunității creștine din lumea întreagă, nu voi comenta[4], ci voi transcrie argumentul episcopal reprodus în titlul textului meu, argument ancorat în neîncrederea omenesc-nevolnic-pământeană a Sfântului Apostol Toma în Învierea Mântuitorului.

Iată Cuvântul Evangheliei (Ioan 20, 19-31[5]):

“În ziua cea dintâi a săptămânii, fiind seară și ușile fiind încuiate, acolo unde erau adunați ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus și a stat în mijlocul lor și le-a zis: Pace vouă! Și, zicând acestea, le-a arătat mâinile și coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii văzându-L pe Domnul. Atunci Iisus le-a zis iarăși: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit și Eu pe voi. Și, spunând acestea, a suflat asupra lor și le-a zis: Luați Spirit Sfânt! Cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate, și cărora le veți ține, ținute vor fi. Însă Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit lisus. Deci i-au spus lui ceilalți ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. Și, după opt zile, ucenicii Lui erau iarăși înăuntru, și Toma era împreună cu ei. Și a venit lisus, ușile fiind încuiate, și a stat în mijlocul lor și a zis: Pace vouă! Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace și vezi mâinile Mele, și adu mâna ta și o pune în coasta Mea, și nu fi necredincios, ci credincios! A răspuns Toma și I-a zis: Domnul meu și Dumnezeul meu! lisus i-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut! lisus a făcut înaintea ucenicilor Săi și alte multe minuni, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Iar acestea s-au scris ca să credeți că lisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și, crezând, viață să aveți în numele Lui.”

Și iată pledoaria întru credință autentică a bunului nostru episcop, credință a cărei profunzime – doar atunci când ea există adânc în noi, altminteri fiind pospai de doi bani, tristă tinichea poleită cu galben contrafăcut și trâmbițată mincinos: aur!.. aur!... – transcende actul mecanic formă-fără-fond al prefăcătoriei de ochii lumii, instituindu-ne, în comuniune directă cu Spiritul Sfânt, „credincioși și nu necredincioși”. Pentru conformitate, fără comentarii suplimentare, reproduc aici cuvintele episcopului, ce compun și nuanțează un context complex, pe care fiecare dintre noi avem a-l studia și înțelege, după puterile noastre. Și avem a ne strădui mult, bine, adânc – lecturi, reflecție, bună-credință, fără mânie și patimă – dacă înțelegerea se dovedește prea grea pentru slabele noastre puteri. Pentru că până nu facem acest necesar exercițiu de mântuire, nu vom putea da copiilor noștri Școala adevărată pe care ei o merită, ci ne vom împiedica mereu, nevolnici și bicisnici, în propriile noastre slăbiciuni, așa cum facem acum.

Zice PS Mihai, profund și profetic (min. 34+):

“[…]

Îndoiala lui Toma, pe care Iisus nu se sfiește să ne-o reproșeze și nouă, permite Bisericii, încă de la primii săi pași în lume, să contemple realitatea fără tăgadă a întrupării lui Dumnezeu. Altfel spus, Dumnezeu poate transforma orice în favoarea mântuirii, chiar și inconsistența noastră, oferind curs binelui în trăznăile pe care le facem punându-I la încercare planurile, dar Adevărul trebuie să-l căutam ca și cum l-am fi găsit.

Iată că o nouă fericire stă la baza legăturii meritorii, cu adevărat meritorie, pe care omnul credincios din orice generație o poate dobândi cu Dumnezeu: a crede în El fără să-L fi văzut și fără să-L fi pipăit – din puterea cuvântului rostit și trăit în viețile noastre, prinos de mulțumită pentru că Isus ne-a scris pentru întotdeauna în inima străpunsă de păcatele noastre.

De aceea, religia nu se învață la școală, iubiți credincioși. Și nu poate fi învățată într-o familie unde părinții nu arată că suntem la mâna lui Dumnezeu. Mulți dintre noi își datorează credința acelor din familie care au arătat-o cu viața lor. Eu, la rândul meu, pot fi astăzi aici pentru că am avut o bunică ce lăsa la vedere încrederea nețărmurită în planul necunoscut al lui Dumnezeu, chiar dacă n-a fost mai încercată sau mai bucuroasă decât alte persoane care au traversat oribilul veac trecut...

[...]”

Aici suntem acum, așa cum spun cuvintele senine ale episcopului – adevărate, curate, rostite fără mânie și părtinire, direct de la izvor.

Restul, în materia soluționării legislative curente a chestiunii Religiei în Școală, este, în umila mea evaluare, doar un joc rudimentar de putere și influență, cusut cu ață albă mult prea groasă de se vede și din cosmos, în care dreptul forței brute a făcut praf forța dreptei rațiuni, într-o conivență politico-religioasă, în care, ca de atâtea ori până acum, o clasă politică ineptă, mediocră, incompetentă a făcut grabnică și lașă ascultare, dând gir legislativ aiuritor unei pseudo-soluții de ev mediu educațional. Atât suntem în stare să merităm, atât avem. Dacă singura pseudo-conversație despre planuri-cadru și arhitecturi curriculare de care suntem în stare este exclusiv, exclusiv!, cea despre ora de Religie în trunchiul comun, atunci suntem de compătimit rău de tot!...

Asta e.

Hristos a-nviat!

***

[1] https://episcopiabucuresti.ro/biografia-preasfintitului-mihai-fratila/

[2] https://ro.wikipedia.org/wiki/Catedrala_Sf%C3%A2nta_Treime_din_Blaj

[3] https://www.youtube.com/watch?v=jjIte6hhngg&ab_channel=RadioBLAJTVONLINE

[4] https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/sminteala-raului-adanc-lungul-nostru-drum-de-la-2263076.html

[5] https://www.buletindecarei.ro/2020/04/evanghelia-la-duminica-tomii.html