Relansarea relațiilor româno-ungare? O nouă formă, același fond

La 20 de ani de la adoptarea Declaraţiei de Parteneriat Strategic, relațiile româno-ungare au fost resuscitate în ultimele luni dintr-o stare de amorțeală tacită de câteva vizite la nivel înalt, care au rolul de a normaliza forma relației, dar care pare să nu poată să iasă din fondul tensionat creat, în primul rând, de atitudinea revanșardă și revizionistă a guvernului Fidesz.

FOTO Shutterstock

Vizita ministrului de externe ungar, Peter Szijjarto, la București, în data de 12 iulie, precum și a Katalinei Novak, prima femeie președinte a Ungariei, la București, în data de 7 septembrie, urmate de vizita ministrului de externe Bogdan Aurescu, la Budapesta, în data de de 15 noiembrie, au adus cu sine o gură de aer proaspăt necesar într-o relație bilaterală caracterizată în ultima decadă mai degrabă de lipsă de substanță, dacă nu chiar de tensiune, o stare de fapt anormală pentru două state vecine, membre NATO și UE.

În toate aceste vizite bilaterale a primat pragmatismul, în special cel economic. În fiecare dintre cele trei vizite s-a scos în evidență de ambele părți faptul că schimburile comerciale bilaterale sunt în creștere accelerată (cu o balanță comercială negativă, în defavoarea României), ceea ce a determinat propunerea deschiderii unei Camere de Comerț bilaterală la Budapesta, care să încurajeze această tendință. România este a treia piață de export pentru Ungaria, după Germania și Italia, ceea ce nu are cum să nu injecteze pragmatism în cancelaria naționalistă de la Budapesta. România, conform site-ului Trading Economics, adună 5,3% din exporturile Ungariei, la doar 0,5% diferență față de locul doi, Italia și cu un procent mai mult decât partenerul politic și geopolitic tradițional, Polonia. Principalele produse exportate în România sunt produse electronice și farmaceutice, deci produse cu valoare adăugată mare, prin urmare poziția României pe harta importanței economice, întinsă pe una din mesele “austere” din Mânăstirea Carmelitană din Budapesta, crește. 

Pentru București, o relație normalizată cu Budapesta este importantă, pe lângă unghiul economic, pentru a bifa două borne majore de politică externă: OECD și Schengen, unde Ungaria are drept de vot în ambele cazuri. În cazul OECD, o organizație cu caracter preponderent economic, România se află într-un stadiu relativ incipient al negocierilor. S-a publicat o așa-numită hartă a ascensiunii, care detaliază pașii de urmat, în esență, o serie de evaluări a mai multor comisii OECD pe diverse teme economice (de ex. legea competiției, guvernanță corporatistă, legislație fiscală, politici de mediu, etc.). Pe termen lung, a fi membru OECD aduce cu sine cadrul și bunele practici instituționale pentru o dezvoltare durabilă și o reformă profundă la nivel de implementare, o direcție care poate transforma în adevăr clișeele repetate la București, „România, lider regional” sau “România, insulă de stabilitate”, și ne poate spori proiecția de putere pe care o putem exercita vis a vis de Chișinău (Moldova este menționată de partea română în fiecare comunicat aferent acestor vizite).

Pe termen scurt, OECD înseamnă un rating de țară mai bun, o încredere sporită a investitorilor în România, prin urmare rate de dobândă semnificativ îmbunătățită la care Bucureștiul să aibă acces pe piața finanțărilor externe, în condițiile în care, în prezent, România se împrumută la cele mai mari costuri printre țările membre ale Uniunii Europene. După cum este menționat și în raportul de evaluare macroeconomică a României, emis de OECD în 2022, riscul de țară rămâne ridicat, ceea ce se traduce într-o dobândă aproape dublă față de Polonia, de exemplu, la împrumuturile pe termen lung (obligațiuni cu maturitate la 10 ani) și puțin mai mare față de Ungaria.

În ceea ce privește chestiunea Schengen, nu poate fi subestimat impactul social și economic pe care l-ar avea ridicarea restricțiilor de circulație între România (și Bulgaria?) și restul Uniunii. Eliminarea în prealabil a MCV în sine ar trage un semnal cu privire la faptul că, de bine, de rău, se întâmplă schimbări la București care nu mai pot fi ignorate. Uniunea cu mai multe viteze și cu membrii de ranguri diferite trebuie să apună, dacă Uniunea în sine nu vrea să apună. Pe fondul războiului neprovocat inițiat de Federația Rusă împotriva Ucrainei și a provocării preluării unui flux de milioane de refugiați, România a rămas un aliat stabil și predictibil, ceea ce nu poate fi spus și despre Ungaria. Accederea României în spațiul Schengen ar marca cel mai important punct de cotitură pentru istoria României post-2007, un obiectiv major care poate fi atins având și votul Ungariei.

În ciuda bravadei și a imaginii de băiat rău al politicii europene și al cercurilor conservatoare, Viktor Orban are și el o parte pur pragmatică iar izolarea pe scena internațională, ca urmare a susținerii, directe sau indirecte, a Kremlinului (fenomen ce se întâmplă de ani buni, nu doar din februarie, din momentul invaziei), precum și a asaltului asupra democrației exercită presiune semnificativă pe guvernarea Fidesz. Această presiune se transformă în costuri economice și, în final, în voturi pierdute, teama cea mai mare a lui Orban. Se prevede o furtună economică la orizont pentru Ungaria, ca urmare a crizei energiei și a propunerii Comisiei Europene de a tăia fondurile de recuperare post-Covid, în total 7,5 miliarde de euro (propunere care a fost imediat contestată și amenințată cu veto de Varșovia). Viktor este pragmatic, după cum spuneam, prin urmare, a sărit imediat pe contrapropunerea de remediere în 17 puncte de reformă pe care Comisia Europeană a făcut-o Ungariei. 

În aceeași cheie de pragmatism, relația cu România este una importantă și în acest context, al unei potențiale crize economice majore la orizont, această relație trebuie menținută pe o linie de plutire, în special în ideea diversificării surselor de energie. În ultima întâlnire dintre Bogdan Aurescu și Peter Szijjarto s-a menționat un punct cheie și anume un cadru de transport al energiei electrice verzi dinspre Azerbaidjan spre Europa Centrală, mai exact un cablu submarin pe ruta Georgia, Azerbaidjan, România,  și Ungaria, via Marea Neagră. Același pragmatism de la Budapesta, care a făcut guvernul Fidesz să sară pe propunerea Comisiei de remediere în 17 puncte, va mișca rotițele în direcția diversificării energetice după o decadă în care Orban s-a lăsat prins în mrejele energiei ieftine rusești. Această inițiativă este importantă și pentru România, mai departe de diversificarea resurselor de energie, spre capacitatea de proiecție de putere în Marea Neagră, prin securizarea și operaționalizarea unui coridor comercial spre Georgia, care să includă și o linie de feribot.

Pe fondul decuplării (anevoioase dar inevitabile) energetice de Rusia, s-a dezlănțuit o cursă intra-europeană de a importa și exporta resursele disponibile, iar Marea Neagră reprezintă un nod strategic de mare importanță.  Pe lângă acest proiect al cablului submarin, zăcămintele din perimetrul Neptun, care ar urma să fie exportate și către Ungaria prin intermediul conductei BRUA, reprezintă un alt punct important pe agenda Budapestei. Pe această temă din urmă, Budapesta a trecut de la o atitudine conflictuală, prin acuzarea României că pune bețe în roate implementării proiectului, la ultimele declarații cu privire la importanța parteneriatului strategic.

În timp ce forma relației prinde iar conturul normalului, pragmatismului, fondul rămâne același iar fondul este definit de atitudinea profund revanșardă și revizionistă a Budapestei, care se uită cu ochi galeși spre trecutul imperial (similar cu un alt stat din regiune), ceea ce îi determină atitudinea diplomatică abrazivă din ultimii ani și care pune în pericol un viitor regional de dezvoltare comună cu vecinii săi. 

Dacă ne uităm mai atent la declarația ministrului de externe Aurescu cu ocazia recentei vizite la Budapesta, vedem că face referire la “importanța valorilor constituționale ale României”, ceea ce este, de fapt, o reafirmare a indivizibilității statului român, ceva ce nu ar trebui să fie necesar a fi menționat într-o declarație pe marginea unei întâlniri bilaterale între două state membre NATO. Chiar dacă Peter Szijjarto a menționat în propria sa declarație că există “scandalagii” care vor să pară că sunt majoritari în această relație bilaterală, astfel diferențiindu-se și delimitându-se de ei, este doar un mic artificiu diplomatic care nu schimbă fondul problemei, fond revizionist și ultranaționalist întreținut de întreg aparatul guvernamental Fidesz de peste 10 ani, nu doar în relația cu România, dar și cu alți vecini.

În timp ce Szijjarto dă vina pe anumiți scandalagii, Viktor Orban s-a prezentat într-o postare pe Instagram, în care după un meci al naționalei ungare cu Grecia, îl felicită pe fotbalistul Balázs Dzsudzsák, cu un fular care afișa clar granițele Ungariei Mari, incluzând teritorii din mai multe țări vecine, inclusiv Transilvania. Acest gest nu are cum să fie o greșeală, o scăpare, ci este un gest deliberat, făcut în contextul afirmării naționale prin sport, o strategie importantă pentru Fidesz și Orban. Postarea a declanșat reacții, inclusiv la București (dar și în alte capitale vecine), unde, într-un comunicat, MAE  a declarat că “orice manifestare de tip revizionist, indiferent de forma pe care o îmbracă, este inacceptabilă, contrară realităților actuale și angajamentelor asumate în comun de România și Ungaria”.

Un alt act de normalitate și de foarte bun augur, întrunirea Comitetului de Specialitate Româno-Ungar de colaborare în domeniul minorităților naționale după o pauză de 10 ani, a fost umbrit de declarațiile co-președintelui ungar, Ferenc Kalmar, care a cerut autonomie și drepturi colective pentru minoritatea maghiară din România, cerere respinsă de partea română. Nici relația bilaterală pe filiera prezidențială, prin Katalin Novak, nu poate fi caracterizată drept benignă integral, având în vedere postarea acesteia de pe Facebook, din mai, și reacția ulterioară a MAE român, postare în care își arogă calitatea de reprezentat al al tuturor maghiarilor, indiferent unde aceștia locuiesc, în interiorul sau în exteriorul granițelor Ungariei. 

Viktor Orban a hrănit cu carne roșie (sau chiar reprezintă) monstrul ultranaționalismului șovin revizionist și pare să îl piardă de sub control (dacă a vrut vreodată să îl țină sub control). Ultimele alegeri parlamentare din Ungaria au adus cu sine o nouă majoritate confortabilă pentru Fidesz dar și șase mandate (6,17%) de parlamentar pentru partidul politic extremist revizionist Mi Hazank (Mișcarea Patria Noastră), o facțiune relativ nouă (2018) pe scena politică ungară (dar cu fețe vechi și cunoscute printre membri) care reprezintă esența distilată și fără perdea a limbajului și politicilor orbaniste din ultimii zece ani. Recent au declanșat un scandal în România după ce s-a făcut public faptul că în discuțiile între membrii aflați în România în scopuri electorale s-a discutat despre cum ar trebui spânzurată o jurnalistă română de etnie maghiară, Parászka Boróka din Târgu-Mureș, care a criticat adesea “statul polițienesc al lui Orban”. Chiar dacă autorul acestei declarații, Barna Bartha, și-a dat demisia din funcția de șef al cabinetului pentru politici naționale a partidului, președintele partidului, Laszlo Toroczkai, i-a luat apărarea, spunând că Barna Bartha este adevărata victimă a acestui scandal (!).

Mai trebuie să aducem aminte de declarațiile rasiste ale lui Viktor Orban la ultima Tabără de Vară de la Băile Tușnad, de faptul că sistemul de comunicații a ministerului condus de Peter Szijjarto a fost penetrat de serviciile de securitate ruse, posibil de 10 ani încoace, dar și de atitudinea mai mult decât împăciuitoare a Budapestei vis a vis de Rusia, în contextul războiului provocat de Moscova în Ucraina și ne dăm seama că fondul problematic al relației București-Budapesta rămâne, în esență, același.

Există o dorință mutuală de a da o nouă formă, normalizată, a acestei relații, ceea ce este un lucru benefic de ambele părți, atât din punct de vedere pragmatic, dar și din punct de vedere simbolic. Trebuie să construim poduri de comunicare spre vecinii noștri din vest pentru că este și în interesul nostru dar adevărata descătușare a potențialului relației bilaterale se poate întâmpla doar după ce Ungaria se reconciliază intern cu trecutul său și renunță la pretențiile (din ce în ce mai deschise) de fost centru imperial și la atitudinea revizionistă și privește spre un viitor european comun, alături de România și restul vecinilor săi.