Reconfigurarea securității europene la Summitul NATO de la Vilnius

Summitul NATO de la Vilnius a avut în prim planul comunicării publice agresiunea militară a Rusiei în Ucraina și relația Ucrainei cu Alianța – respectiv primirea Ucrainei în alianță. Însă summitul a fost mult mai mult decât tratarea războiului și a reasigurării și întăririi Ucrainei pentru a-și apăra teritoriul și cetățenii, concomitent a apăra Flancul Estic al NATO și valorile euro-atlantice pe care le-a îmbrățișat. Summitul de la Vilnius a venit cu asumări noi față de noile amenințări la adresa Alianței și a lumii și a discutat noile opțiuni de tratare a securității europene și a interdependenței securității euro-atlantice cu cea Indo-Pacifică.

Liderii NATO la Summitul de la Vilnius FOTO NATO

NATO mai unit și mai puternic în fața noilor amenințări

Documentul final al summitului NATO este o probă directă a promovării intereselor de securitate și apărare ale Alianței, inclusiv și în primul rând a unității, solidarității și întăririi puterii aliate în fața noilor amenințări. Chiar și soluția pentru Ucraina – perspectiva clară, sprijin pentru soluția integrității teritoriale și a victoriei în războiul de agresiune al Rusiei, sprijin pentru populație și conducerea democratică, condiții de integrare în Alianță, perspectiva primirii invitației de aderare la NATO – menționată în premieră într-un asemenea document – are la bază interesul Aliat de a sprijini Ucraina să se apere și de a evita atragerea Alianței în conflict deschis și direct cu Rusia. De altfel, reacția Rusiei la Declarația finală a fost mai degrabă formală, în limitele criticilor cunoscute, în schimb a fost una furibundă față de Acordul G7-Ucraina și angajamentelor și aranjamentelor de securitate menționate în document.

În aceeași ordine de idei, a amenințărilor la adresa Alianței și a Ucrainei, se înscrie articolul 79 relativ la Marea Neagră, care menționează situația de fapt și preocupările legate de securitatea regiunii, cu o marcă special la adresa libertății circulației (maritime și aeriene), un punct de referință în politicile americane dar și un punct reclamat de aliații litorali la Marea Neagră în raport cu abuzurile Rusiei de anunțuri excesive privind exercițiile cu trageri sau acțiunile aressive de interceptare a navelor comerciale, a avioanelor, dronelor sau navelor militare în apele internaționale.

Chiar și mențiunea de la articolul 81 privind Republica Moldova privind retragerea trupelor ruse din regiunea separatistă nistreană are relevanță pentru Ucraina și pentru securitatea Aliată, cu precădere în Flancul Estic. Articolul implică interdependența securității Republicii Moldova și a Ucrainei precum și un anumit tip de amenințare la adresa Ucrainei la eventuala schimbare de regim de la Chișinău – regim democratic salutat pentru opțiunile sale - sau acțiuni ale trupelor ruse din regiunea separatistă împotriva Ucrainei, care ar obliga redislocarea de forțe pentru a face față unor asemenea potențiale acțiuni.

Pe aceeași linie se înscrie deblocarea acordului Turiciei(și Ungariei) privind accederea Suediei în NATO, obținut în ajunul summitului, la negocierile în trei, în prezența Secretarului General al NATO, astfel că s-a asigurat transformarea NATO cu 32 state membre, cu sosirea Finlandei și Suediei, state cu interoperabilitate majoră, aport de securitate și apărare susținut și rol important în Marele Nord și Marea Baltică în materie de securitate și apărare. Acordul a marcat și deblocarea respectiv reconfigurarea relațiilor Turciei cu NATO, SUA, Grecia, Occidentul în noul mandat Erdogan, un mandat de asigurare a succesiunii și moștenirii președintelui Turciei, cu semnalizarea dorinței reluării relațiilor cu UE, respectiv chiar de admitere a Turciei în UE.

Spre un NATO global. Premizele și perspectivele din Indo-Pacific

Dacă nu neapărat summitul NATO, totuși suma discuțiilor din marjă, relația cu Uniunea Europeană și acordul complementar G7 au marcat pași înainte în reconfigurarea securității în Europa. Astfel, în premieră, am putea spune, avem o securitate a Europei care nu este făcută împreună cu Rusia, ci împotriva Rusiei, declarată cea mai importantă amenințare la adresa Alianței. Deci Rusia nu mai are un rol, chiar dacă în continuare Occidentul colectiv se raportează la ea. Iar complexul instituțional cunoscut și menținat în Declarație, alcătuit din OSCE, ONU, NATO, UE, dobândește un nou actor, G7, grupul celor șapte cele mai industrializate state ale lumii.

În plus, este foarte clar marcată interdependența Europa-Indo-Pacific în materie de securitate, dată de relația strategică strânsă Rusia-China - menționată ca atare în Declarația Finală - și de implicarea și interesele Americii în regiune, de unde principiul vaselor comunicante în privința implicării unora dintre aliați și actorii globali în treburile și apărarea securității regiunii care reclamă reacții directe ale Alianței în întregimea sa. Prevederile sunt încă modeste, dar e un pas spre summitul de la Washington care riscă să marcheze adevăratul salt al NATO la nivel global, având China drept principală preocupare de securitate.

Tot la capitolul întăririi Alianței, notăm și angajamentul de finanțare cu 2% din PIB a Apărării ca minimum, după ce 11 aliați(față de 3 în 2014, când a fost lansată regula) au realizat angajamentul deja, iar ultimul an a marcat o creștere record de 8,3% în investițiile militare aliate. Acestui angajament i se adaugă adopratea planurilor regionale de apărare, pe trei direcții, peste 4000 de pagini de planificări pe zona Nord-Baltică, Central-Europeană și Marea Neagră-Marea Mediterană, care întăresc postura aliată de apărare și descurajare în flanc: Aici se remarcă referința la trecerea la apărare avansată – cu prevederea de a nu lăsa să fie neapărat, în nici un moment, nici un centimetru din teritoriul Aliat. Se adaugă cele 300.000 trupe în formă gata de luptă - high readiness – față de formula NRF/VGTF de până în prezent, cu salturi de la battalion (battle group) la nivel brigadă – în cele 8 state front liners imediat ce va fi necesar.

10 noutăți, 7 accente, două absențe și o mențiune a României în Declarația Finală a summitului NATO

Am făcut o trecere în revistă a prevederilor Declarației Finale a summitului NATO de la Vilnius și am descoperit ce era nou, ce lipsește, unde sunt puse accentele și, deci, interesul aliat, care din temele uzuale se regăsesc respectiv am căutat mențiunile despre România. Rezultatele sunt următoarele:

În ceea ce privește cele 10 noutăți – fără a fi neapărat noutăți absolute, trebuie să remarcăm următoarele:

Documentul pune accentul substanțial pe protecția instractructurii critice,  element de noutate la acest nivel, mai ales că pomenește tema de 9 ori între cele 20 mențiuni generale ale infrastructurii – militare, maritime, robuste etc. Între acestea apare și, în mod inedit, referirea la infrastructura critică submarină, la Art. 65., o preocupare relativ recentă după ce cablurile de date au fost atacate de mai multe ori de submarine specializate ruse și chineze iar conducta Nord Stream a fost distrusă prin explozie, dosarul fiind de competența autorităților suedeze și daneze. Acestea și platformele de forare marină intră și în atenția României, dar primul respondent în toate aceste cazuri este statul aliat. El poate primi susținere de la aliați și de la Alianță.

La capitolul hard security, dincolo de agresiunea militară rusă, calificată pe deplin într-o formă chiar mai dură decât la Varșovia, după anexarea Crimeii și agresiunea militară din Estul Ucrainei, Belarus, Iran sunt numiți explicit complicii Rusiei. În plus, referința președintelui Joe Biden la apărarea fiecărui centimetru din teritoriul aliat este repetată de 5 ori în cuprinsul a trei articole, între care art 1 introductiv. Acest lucru face trecerea spre apărarea avansată – forward defense, un concept asociat apărării și descurajării care este inedit și greu de acoperit, cel puțin în privința statelor baltice, despre care știm de la studiul Atlantic Council de la summitul NATO de la Varșovia că nu pot fi apărate, doar recucerite. Lecțiile învățate din Ucraina arată că formula ocupației și a distrugerilor asumate în cazul lipsei de adâncime strategică nu sunt acceptabile pentru Alianță.

Remarcăm, la capitolul securității tehnologice, foarte bine reprezentate, mențiunea în premieră a temelor stringente legate de artificial intelligence în art 63, unde regăsim și referiri la Quantum Computing au biotehnologii. Reziliența este un alt concept cu un accent deosebit, cu 17 rezultate în tot documentul și articolul 61 dedicat. Sectorul privat este menționat în premieră, și chiar de 3 ori, legat de inovare, art. 63, infrastructura critica submarină art.65 și cyber, art 66. Și ONG-urile sunt mnționate pentru prima dată ca partener NATO la  art. 72. Pe lista noilor teme mai notăm prezența referirilor la Serbia – 4 mențiuni cu art. 77 dedicat ca unui partener, în timp ce regiunea Indo-Pacifică are o reflectare neașteptat de soft la art. 85. Este marcată interdependența între securitatea euro-atlantică și cea Indo-Pacifică, dar fără referiri foarte clare, efect al lipsei maturității subiectului în ceea ce privește această regiune, tratată fără angajamente!

NATO global, industria de apărare și capabilitățile aliate în prim planul preocupărilor

În ceea ce privește accentele, cele șapte pe care le-am identificat privesc o trecere subtilă la NATO global cu 12 mențiuni despre amenințări globale, securitate globală, pregătind în 9 articole pe tot cuprinsul Declarației, perspectiva ca la Washington anul viitor să avem saltul real făcut de la un NATO regional la unul global, implicat în Indo-Pacific. Republica Moldova are 8 mențiuni, e adevărat una generică, la articolul 2, pe tema parteneriatelor, dar și un articol 81 dedicat. Cu respectarea neutralității constituționale. Securitate tehnologică are nu mai puțin de 24 rezultate, între care 6 despre tehnologii emergente și disruptive, 6 mențiuni, pe tot cuprinsul Declarației, despre nevoia NATO de a-și menține avansul tehnologic, o temă care, combinată cu referirile la China ce reiau prevederile și limbajul din Conceptul Strategic de anul trecut, de la Madrid, va rămâne în prim plan, cel mai probabil, ca preocupare pe termen lung.

Tot la accente nu putem să ignorăm industria de apărare și, respectiv, capabilitățile de apărare. Dacă la capabilități avem 49 de mențiuni, între care  7 despre capabilități militare, industria de apărare este menționată de 8 ori, revenind în prim planul preocupărilor. De această dată avem în Declarația finală și o referire la intelligence cu 11 rezultate, și art 60 dedicat, în timp ce amenințările și apărarea civernetică sunt menționate de 28 de ori, cu art. 66 dedicat. Extrem de interesant la capitolul accente este referirea la articolul 5 din Tratatul de la Washington care are nu mai puțin de 5 rezultate: pe lângă cunoscuta referire generală de context, la articolul 1, se face referire la acesta la apărare și descurajare, dar și la amenințările de trei tipuri - hibrid, cyber,  spațiu – unde se menționează că, în cazul unui atac disruptiv pe aceste dimensiuni care afectează securitatea Alianței, se poate accesa în Consiliu Articolul 5, deci să fie considerat un atac la adresa întregii alianțe, atribuirea atacului fiind o sarcină a statului vizat.

Desigur, în Declarația finală a summitului NATO de la Vilnius nu puteau lipsi obișnuitele referințe la Ucraina – 47 rezultate – comparativ, NATO este citat de 175 ori, Rusia cu 65 rezultate, China/PRC – 16 mențiuni, intre care articolele 23-24-25 dedicate, 55 vizând aspectele nucleare și 74 în contextul tehnologiilor emergente și disruptive. Democrația este menționată de 12 ori, o formă moderată și obișnuită, unanim reprezentată în corpul Declarației finale.

EU – European Union – este menționată de 15 ori, între care de 13 ori în context NATO și UE – reflectare clară a cooperării și a necontradictorialității menționate și explicit în interiorul acestor articole, iar  art 73 dedicat explicit acestei cooperări a NATO cu UE. Marea Neagră se regăsește cu 2 mențiuni, în articolul 79 dedicat, reafirmându-se statutul de zonă de interes strategic și fiind identificate preocupările și amenințările de securitate, inclusiv cele legate de libera circulație. Lipsește complet din text orice referire la autocrație, la dihotomia democrație-autocrație, tot astfel cum Afghanistan o referință constantă până în anii post-pandemici, a dispărut cu totul. România este menționată o signură dată în contextul NMD, apărării anti-rachetă, la articolul 48.