Răspuns istoric la votul diasporei
0
Ieşind masiv la vot, expatriaţii au trimis acasă o carte poştală ştampilată deopotrivă emoţional şi raţional. Şi semnată amar: nişte cetăţeni, de două ori, excedentari. O săptămână mai tîrziu, cărţile lor poştale s-au întors, cu un răspuns istoric.
Fiii risipitori de voturi
Am văzut la coadă la vot, la Ambasada României din Paris, studenţi, muncitori în construcţii, educatoare de grădiniţă, arhitecţi, pensionari, profesori, şomeri, garajişti, menajere. Am văzut tocuri cui şi mantouri de Champs-Elysées, şi am văzut o frunză veştedă, frumoasă, în părul unei fete în blugi.
E imprimat pe hîrtii oficiale şi în memoria a mii de smartphone: românii din zona pariziană au venit să voteze masiv în primul tur al alegerilor prezidenţiale, pe 2 noiembrie. 4375 de români şi-au exprimat opţiunea după ce au stat patru cinci ore la rînd. Cîteva sute n-au mai apucat să voteze pînă la ora 21h, când s-au închis cele două secţii de vot organizate la Consulat şi la Ambasadă. Au făcut cale întoarsă, uneori sute de km, cu tălpi dureroase, o jumătate de duminică amputată fără rost, şi un nod de frustrare în plus. România nu i-a vrut, încă o dată.
De parcă Europa îi vrea... Pe ei, cetăţenii intraţi în casa UE printre ultimii, Europa îi poartă în pîntece ca o mamă indiferentă, neştiutoare că, la termen, îi vor schimba viaţa definitiv.
România invizibilă adunată puhoi pe două străzi pariziene, ca şi cum un ordin misterios a încolonat-o frumos şi a determinat-o să se arate, făcînd-o vizibilă, la comandă.
Nu mai credeţi orice trăsnaie de politician încolţit, n-a fost nici un ordin şi nu i-a manipulat nimeni. Ordinul, comanda e un soi de iubire-ură faţă de ţara natală. Fiii risipitori ai României n-au plecat de tot şi nici nu se vor întoarce complet vreodată. Ei sunt printre primii europeni cu normă întreagă, plecaţi cu acte în regulă să cucerească Europa fără europeni. Iar dacă Europa-fortăreaţă se lasă invadată, e fiindcă şi-a cimentat în ziduri dreptul la liberă circulaţie. Iar dacă între ziduri Europa e încă nelocuită, e pentru că ultimii veniţi sunt încă priviţi într-o muchie, europeni de mâna a doua.
Români excedentari
Pe de altă parte am tot citit pe reţelele sociale că, „dacă la alegeri iese X, plec din România.” O fugă înainte şi un sindrom romantic al dezamăgirii politice, exersat deja grav imediat după mineriadele din anii 90, şi care acum mai capătă o valenţă: actul democratic al votului s-ar lăsa cu părăsirea corabiei... Voi aţi votat în număr mai mare? atunci îmi iau jucăriile şi plec. O opţiune posibilă, de ce nu, în Europa de azi, care-şi poartă în pîntece cetăţenii europeni, aceia pe care nu prea ştie cum să-i nască.
Decepţionaţii nu ştiu însă că autohtonii ţării de exil vor ridica puternic din sprîncene: „Şi de ce spuneaţi că aţi plecat de la voi din ţară?”. „Din cauza corupţiei politice”. Cu reputaţia lor de cartezieni pur sînge, gazdele europene vor replica: „Păi şi cine v-a împiedicat să schimbaţi clasa politică la alegeri?” Se va adăuga, la tinichelele mai vechi, încă una lucitoare, „România – arie europeană de impotenţă democratică.”
Extirpaţi şi extirpîndu-se din ţara lor, expatriaţii fantasmează la România, pentru a refula, poate, o spaimă de nenumit: dacă se-ntîmplă să te cerţi cu toată lumea, nu-ţi mai rămâne, pe lume, decît familia din care-ai plecat cândva.
Ieşind masiv la vot, expatriaţii trimit acasă o carte poştală ştampilată deopotrivă emoţional şi cartezian. Semnată, ce-i drept, amar: nişte cetăţeni, de două ori, excedentari.
O săptămână mai tîrziu, cărţile lor poştale s-au întors, cu un răspuns istoric: mii de români au ieşit în stradă într-un marş de solidaritate cu diaspora. Chapeau bas!
Acest text a fost publicat în Opinia studenţească nr 493, din 10-16 noiembrie 2014.
PS Demisia lui Titus Corlăţean, ministrul de externe al României, este un răspuns istoric la votul diasporei.
Se încarcă comentariile...
