Povestea nimănui

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avem un fel iraţional de a sărbători că s-a mai dus un an din viaţa noastră, că ne-am civilizat superstiţioşi, că ne-am formalizat identitatea după ritualuri şi mai puţin după emoţii.

În urmă cu mulţi ani, ai mei obişnuiau să mă ducă în ajun de Crăciun la cimitir, la cei doi bunici. Din pricina zăpezii, locul era foarte astrucat şi liniştit; numai de Paşte, moartea părea o evidenţă. Îmi amintesc că sunt mulţi ani de atunci, pentru că e natura unei distanţe care se măsoară cu veşnicul chin de aducere-la-prezenţă prin amintiri a lumii celor dragi, cu strofocarea minţii de a nu uita nimic din tot ce-au fost sau ar fi putut fi, cu îngăduinţa unei felii de timp. Nu pricepeam prea mult dintre sincopele metafizice care ameninţau cele mai iubite chipuri ale copilăriei, şi nu mă consolam veci pururi cu ideea unei „pierderi”- ar fi trebuit urmată de o regăsire, dacă era să fim riguroşi, ori pentru mine lucrurile erau foarte clare- nu aveai cum să dai înapoi nimic din cele întâmplate. Aşa mi se explicase mie ce înseamnă viaţa şi îngrădirile ei, pe vremea când nu exista o vorbă mai nimerită pentru măsura de ce-urilor. La câteva locuri distanţă de ale noastre, ţin minte că părintele făcea înmormântarea unui nimănui- nu avea niciun nume scris pe cruce. Erau doi oameni de-ai cimitirului pe lângă el, şi atât. La anii de atunci, cu bântuiri care bat până astăzi, mă întrebam cum poţi fi un nimeni, şi totuşi să nu mori ca fiind unul, câtă fericire, trufaşă în felul ei, poate lăsa moartea unui necunoscut în urmă, a unuia care nu are o familie care să îl suspine. 

Dar mi-am creat basmul meu şi mi-am spus că de Crăciun nimeni nu e doar o siluetă, că undeva în lumea asta, trebuia să existe un legământ comun al tuturor, un moment în care binele şi răul să aibă aceeaşi valoare pentru oricine, dacă nu metafizică, măcar morală. În fond, despre asta sunt poveştile. Şi poate pilda din urmă cu mulţi ani.

Nu ţin minte niciodată să nu fi fost îndrăgostită de iarnă- mă născusem pe omăt şi într-un fel, aş fi vrut ca toată viaţa să fi fost aşa. Când am crescut, mi-am zis că Moş Crăciun e cel mai frumos mit din cartea lumii şi că din cauza lui, faptul că nicio persoană nu e nimeni a devenit o axiomă pentru orice făptură de pe lumea asta, indiferent de credinţa sau de rigorile ei. Între timp, au apărut zile în care am văzut că aducerea-aminte funcţionează cu un mecanism ipocrit în toracele unora, şi că brusc toţi devin apostoli ai umanităţii, măcar cu gura. Sunt puţini cei care nu fac din costumul de iarnă un palat de gheaţă, cei care pot să păstreze zăpada strânsă în bulgări lângă foc, cei care pot să jongleze cu întâmplările cusute cu miracole. Pentru astfel de zile, îmi aduc aminte că uneori, e rolul tău să nu îl laşi pe Celălalt să alunece într-un Nimeni.

Şi iarnă de iarnă îmi tot aduc aminte lucrurile învălmăşite în conştiinţa care a învăţat un singur lucru bun- semn că au mai trecut nişte ani şi că omul de altă dată a mai schimbat puţină înţelepciune, păstrând însă toate mirările lui:

Că avem un fel iraţional de a sărbători că s-a mai dus un an din viaţa noastră, că ne-am civilizat superstiţioşi, că ne-am formalizat identitatea după ritualuri şi mai puţin după emoţii.

Ieri auzeam întâmplător o discuţie pe care cineva o încheia resemnat : „de parcă sfinţii se fac după sentimente, nu după trăire”. Posibil. Însă oamenii se fac sigur după poveşti şi după întâmplări: iar de Crăciun, priviţi-i pe toţi ca şi când povestea nimănui n-ar încăpea vreodată în ei. Căci toţi au bucuriile şi întristările lor, nimeni nu le poate pricepe până la capăt, dar măcar le putem bănui. În rest, repet: îmi păstrez povestea mea, din an în an, a Crăciunului ca moment în care binele şi răul au aceeaşi valoare pentru oricine, dacă nu metafizică, măcar morală.

E o poveste fără păcat, care nu ne face mai virtuoşi, dar ne face mai liberi. 

Mulţumesc tuturor cititorilor Adevărul care în cursul acestui an au răsfoit paginile virtuale şi au dat sensuri celor vrute şi negândite, celor scuturate şi dăruite, vorbind împreună despre lumea în care trăim. Întru mulţi şi fericiţi ani, tuturor!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite