Pompierul atomic

Când repovesteşti realitatea dintr-un alt unghi de vedere, viaţa devine mai uşor de înţeles, chiar dacă nu de acceptat.

Casa noastră nu-i una prea solidă. Pe rând, locatarii ei s-au obişnuit să fure becurile, clanţele, cutiile poştale. Zoaiele se varsă rareori la gunoi. Umblă vorba că s-au făcut amenajări interioare tăind pereţii şi că s-ar fi secţionat câţiva stâlpi de rezistenţă. Locuim într-un bloc fragil şi nesigur. O altă mare plăcere a locatarilor acestui imobil e să-şi arunce gunoaiele-n cap, de la etaj.

Cablurile electrice sunt vechi şi pericolul de incendiu e iminent. Ghena pute, căci a fost rău proiectată de la început, dar cine să-i mai ceară socoteală constructorului? A şi murit, între timp, de moarte violentă, se zice. Dacă vii acasă pe-nserat, trebuie să-ţi iei o lanternă, să nu-ţi rupi gâtul. Nu e uşor de trăit în imobilul nostru. Colac peste pupăză, după ce ai intrat în apartament, nu ştii niciodată dacă ai apă caldă sau dacă n-a tăiat careva cablul de televizor şi de net.

Nemulţumirea generală a schimbat mulţi administratori. Aici suntem solidari şi solitari. Administratorul ar trebuie să fie un bărbat în toată puterea cuvântului, neinfluenţabil, altruist, plin de solicitudine şi să ne protejeze pe toţi, la grămadă. Un om cu astfel de calităţi nu există, doar dacă nu punem la socoteală propria persoană. Însă, de bine, de rău, lucrurile merg, lumea supravieţuieşte, viaţa e frumoasă. Ştiţi cum spune poetul: „Dar unde-i soare e şi nor".

Noul administrator s-a gândit să angajeze un pompier, care măcar să ne protejeze de incendii. Zis şi făcut. Un individ micuţ, harnic, ochelarist, vorbăreţ s-a prezentat la muncă, cu tot cu echipa lui de voluntari, aleşi pe sprânceană. Prima dată a controlat o canistră de benzină cu bricheta. Fireşte, canistra a luat foc. Dar omuleţul s-a întors calm către noi şi ne-a asigurat că situaţia e sub control. Apoi, a procedat întocmai şi cu ţeava de gaz. Bum! Pârlit bine, s-a întors către locatari şi a ţinut încă o dată spiciul asigurator.

În acest timp, clădirea a luat foc. „Ce vă spuneam - a zâmbit superior noul administrator - omul ştie meserie." Da, numai că blocul arde de-a binelea. Câţiva curajoşi leapădă hainele şi sar să se lupte cu focul. Alţii aduc apă. Iar băbuţele de la ultimul etaj, neputincioase, izbucnesc într-un cor de rugăciuni. Dar să vezi comédie! Gaşca pompierească ne-a pus mâna-n piept. Aici nu e lucru de şagă.

Celor mai voluntari le dau peste mână. Iar vecinului
Gâgă i‑au pus piedică şi l‑au tăvălit prin fulgi. Blocul s-a aprins de tot. Arde cu pălălaie. Micuţul pompier, flancat de gaşca lui, ne ţine la distanţă. Deşi admite că s-ar putea să se sfârşească rău. Dar e vina noastră: aşa trebuie să arate un bloc? Ruşine să ne fie. În sfârşit, cineva aduce o tulumbă. Numai că mărunţelul
face ce face şi se înnoadă în furtun. Singura satisfacţie pe care o mai avem e că s-a înroşit ca racul. Casa se prăbuşeşte în scrum.

O altă gaşcă, ascunsă vederii noastre până atunci, fuge rupând pământul cu braţele pline de cărămizi, ţevi, uşi şi bani. Nu putem să‑i urmărim, căci ne războim cu salvatorii. Brusc, suntem faliţi. Din prostia şi îngâmfarea pompierului atomic.

În clipa asta, vocea gravă a administratorului se ridică deasupra mulţimii. Cu ocazia asta aflăm că totul e, acum, pus pe baze sănătoase. Că va trebui să facem sacrificii, pentru că altfel îl vedem pe dracu'. Ciudat, în haosul general, câţiva nebuni îl aplaudă cu foc. Cu foc?