Plata gazului în ruble: între nonsens şi altceva

0
0
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Cererea Rusiei ca plăţile pentru gazul natural pe care îl livrează statelor europene (din UE) să fie făcute în ruble este discutată în fel şi chip. Nu puţini s-au grăbit, inclusiv în România, să interpreteze solicitarea ca o încercare a Moscovei de a sprijini propria monedă prin creşterea cererii pentru rublă.

Dar acest raţionament este şubred, fiindcă ţările ce importă gaz natural, ţiţei, sau alte materii prime din Rusia automat susţin cererea pentru moneda rusă. Faptul în sine, că se fac plăţi pentru importuri din Rusia, susţine cererea pentru rublă. Şi explicaţia este simplă: importurile din Rusia fac ca pe piaţa monetară din Rusia să intre valută forte (dolari SUA, euro, lire sterline etc) ce poate finanţa importuri ale Rusiei sau echilibra cât de cât un raport, fie el forţat, cu rubla. Numai dacă s-ar sista importul de gaz natural din Rusia, pentru că la aşa ceva se referă decizia amintită, ar fi stopat sprijinul pentru rublă pe această filieră.

Sprijinul pentru rublă reprezentat de plata în valută forte ar fi diminuat dacă înclinaţia pentru deţinerea de valută forte creşte copios, aşa cum s-a întâmplat de altfel după invadarea Ucrainei şi, subsecvent, după impunerea de sancţiuni economice şi financiare contra Rusiei de către SUA, UE şi alte ţări; o înclinaţie pentru lichiditate şi depozite în valută forte ar reduce cererea pentru rublă, ar creşte dolarizarea/euroizarea economiei ruseşti. Aici găsim, este de prezumat, motivul de bază pentru care banca centrală a Rusiei, ea însăşi supusă sancţiunilor (inclusiv prin îngheţarea a cca. 50% din rezervele sale), a crescut drastic rata de politică monetară şi a introdus o serie de restricţii pe piaţa monetară/valutară internă, la ieşiri de capital. Însă, în Rusia, băncile care nu sunt supuse  sancţiunilor privind utilizarea sistemului de plăţi SWIFT, sunt controlate de stat (mă refer la Gazprombank şi Sberbank), ceea ce reduce riscul ca valută forte primită de la importatorii din UE să fie reţinută/tezaurizată, adică să nu ajungă la banca centrală a Rusiei -- deşi parte din valuta forte din Rusia se află sau se scurge la cetăţeni.

Raţiunea pentru care s-a decis de către Kremlin că plăţile să fie făcute în ruble, ca denominare, pare mai mult un exerciţiu de imagine – inclusiv pentru că pe pieţele internaţionale dolarul american (USD) este moneda în care se denominează tranzacţiile cu ţiţei şi gaz natural. Pare un asemenea exerciţiu deoarece există modalităţi tehnice nu insurmontabile pentru ca plăţile în valută forte să fie transformate în plăţi în ruble, fie şi formal. Şi nu văd cum ameninţarea proferată de Moscova, că dacă plăţile nu vor fi în ruble livrările de gaz natural nu vor avea loc, să se întâmple pe scară largă. Rusia are nevoie să menţină livrările întrucât are nevoie de resurse financiare pentru a face importuri necesare de unde poate. Şi este greu de crezut că Rusia ar putea să reorienteze rapid, ca mijloc de retorsiune, mare parte din livrările de acum către Occident spre ţări care nu îi aplică sancţiuni.

O economie (a Rusiei) ce va avea probabil o cădere de PIB în jur de 10% în acest an, cu o inflaţie prognozată la cca 20%, are nevoie de resurse financiare. Că plăţile sunt în valută forte, sau în ruble ce rezultă din schimbarea USD sau euro în ruble, contează mai puţin. Această decizie pare mai degrabă o „flexare de musculatură”, ce nu are corespondent în realitate. Iar introducerea unui risc valutar în explicarea plăţii în ruble este un nonsens; datele macro de bază vorbesc singure dacă examinăm zona euro cu Rusia prin dinamici probabile în acest an: PIB, + 2-3% vs -10-11%; inflaţie, 6-7% vs peste 15% (cifră consemnată în martie a.c), ieşiri de capital din Rusia. Altfel spus, presiuni mari de depreciere relativă pentru rublă, chiar dacă guvernul rus va limita importurile.

Ar putea banca centrală a Rusiei să practice cursuri de schimb multiple, cu o rată specială la exportul de gaz natural (eventual şi la ţiţei) aplicată ţărilor din UE? Adică să încerce să extragă în mod administrativ o primă (un bonus) care să însemne o rublă mai scumpă pentru importatori occidentali. Teoretic da, dar foarte greu în practică; aceasta ar implica o discrepanţă semnificativă faţă de preţurile internaţionale, ceea ce ar fi greu de explicat şi ar accelera trecerea ţărilor UE către alţi furnizori.

Rubla nu este monedă de rezervă. De-a lungul anilor, Rusia a avut surplus mare de cont curent, ceea ce i-a permis să acumuleze o rezervă valutară estimată la peste 600 miliarde de dolari SUA. Dar Rusia nu are o economie mare, dezvoltată şi variată din punct de vedere industrial, în timp ce exportul ei se bizuie principalmente pe materii prime de bază (ţiţei, gaz natural, metale, cereale) şi armament. Rusia are o anumită auto-suficienţă la produse agroalimentare, dar aceasta nu asigură robusteţe economiei. Bugetul ei public trăieşte în funcţie de cotaţiile exportului de ţiţei şi gaz natural. Iar, acum, un echilibru tot mai precar pe piaţa internă este susţinut prin restricţii pe piaţa monetară, printr-o scumpire mare a costului banilor (cu rata de politica monetară în jur de 20%).

Substituirea unei părţi din tranzacţiile cu Occidentul de până la impunerea gamei extinse de sancţiuni de către SUA, UE şi G-7, cu tranzacţii efectuate cu alte ţări (China, India etc.), adică un „trade diversion”, nu poate întări rubla; poate implica şi costuri de tranzacţie mai mari. Ar fi însă o dovadă că Rusia se decuplează, voit sau nu, de Europa, că se apropie de alte regiuni economice ale globului, pentru a scăpa de efectul sancţiunilor. Într-un fel nu este de mirare, deoarece lumea alunecă către blocuri economice înainte de începerea războiului din Ucraina – pe fondul de-globalizării, de-multilateralizării, al confruntării între state democratice şi autocraţii. Sancţiunile, cum spun şi analişti ai FMI (vezi recent Gina Gopinath), poate grăbi acest proces.

Ca o inferenţă, gestul/decizia Moscovei privind plata în ruble pentru gazul natural livrat „statelor neprietenoase” nu schimba datele problemei în mod fundamental. Rubla nu poate fi mai tare printr-un artificiu, prin faptul că ar deveni o monedă de denominare „de faţadă” a unor tranzacţii; în realitate, în spate ar opera tot plăţi în valută forte.

Un test acid pentru rublă ca monedă de tranzacţie pe plan internaţional ar fi acesta: câte state membre ale OPEC ar solicita, sau accepta, rubla ca monedă de tranzacţie. Răspunsul nu este greu de dat. Dolarul SUA va rămâne moneda principală în care se denominează tranzacţii cu ţiţei şi gaz natural.

Lucrurile stau altfel însă, în perspectivă, cu yuan-ul, care poate deveni monedă de rezervă. China are o economie mult mai mare (de 7-8 ori) şi mai variată decât cea a Rusiei, are o economie care se bizuie pe industrie în continuă dezvoltare şi tehnologii înalte, inteligenta artificială; are şi cea mai mare populaţie din lume (peste 1,4 miliarde persoane). La paritatea puterii de cumpărare, economia chineză este a doua în lume (după cea a SUA). China şi încearcă de ani buni să promoveze instituţii financiare multilaterale (în Asia) ca alternative la aranjamentele Bretton Woods. Cum este dirijată economia chineză şi cum va concura ea cu lumea occidentală, într-o lume intrată într-un nou război rece, reclamă o altă discuţie. Summit-ul recent UE-China este de judecat în acest registru.

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite