Pierdut stat român. Îl declar nul

În timp ce Viktor Orban a transformat Transilvania în Sala Tronului de la Budapesta, preşedintele ţării se afla în Austria, iar premierul, probabil, în Turcia. România s-a întors în Evul Mediu: în sudul ţării se construieşte cea mai mare moschee turcească, în Transilvania Guvernul de la Budapesta vine ca la el acasă, cum a zis Orban, iar Moldova de dincolo de Prut este în sfera rusească de influenţă.

Unii comentatori români nu văd însă nicio problemă în dispariţia autorităţii statului român, ci în eforturile Partidului România Unită de a trezi conştiinţa naţională şi de a recupera statalitatea şi suveranitatea României. Ciprian Apetrei ne face proces de conştiinţă pe baza unui fals: Laurenţiu Rebega nu este membru PRU. Cât despre afilierea la grupul naţionalist din Parlamentul European, ea constă într-o discuţie condiţionată tocmai de ceea ce reclamă autorul menţionat: de încetarea prigoanei împotriva românilor şi de constatarea diferenţei din români şi ţigani. Dacă urmăriţi declaraţiile anti-româneşti din Europa, veţi vedea că ele se referă, aproape întotdeauna, la faptele reprobabile ale etniei ţigăneşti. 

Tocmai de aceea am depus la Parlamentu proiectul de lege de revenire la denumirea oficială de ”ţigani” pentru aşa numiţii romi. Iar acesta este doar primul pas. Românii din afara graniţelor, alături de care am organizat la Bucureşti şi un miting de susţinere a legii de revenire la denumirea de ţigani, mi-au comunicat că nu este suficient să reparăm această confuzie în interiorul ţării, marea problemă fiind în Europa, acolo unde românii sunt confundaţi în mod curent cu ”romii”. Tocmai de aceea este important să reparăm această suprapunere de termeni şi tot angrenajul negativ care i-a afectat pe români în ultimii ani şi la nivel european. În acest sens da, este important să impunem această diferenţiere la nivelul UE. Aşadar, temerile lui Ciprian Apetrei sunt şi preocupările noastre, principala noastră grijă fiind de a repara imaginea românilor în Europa. Acest lucru nu se face însă stând închişi în casă şi văitându-ne, ci implicându-ne la nivel european. Cei care au lansat atacuri împotriva românilor în Europa, confundându-i cu ţiganii, sunt şi din partidele clasice, au făcut-o şi partidele de orientare populară, şi cele de stânga, aşa încât problema este generală. Dar e mai uşor să dai cu piatra decât să dai o mână de ajutor...

Cât despre Peter Demeny, el ar dori să nu avem nicio reacţie la faptul că Marko Attila, infractor urmărit internaţional, se află în custodia Ungariei, în timp ce oficialii de la Budapesta vin în Transilvania ca acasă, făcând valuri la nivel internaţional cu declaraţii inflamatorii care îşi au ca origine geografică România. Dar acest lucru este exact ceea ce doreşte şi Budapesta, să nu avem nicio reacţie, să înghiţim afronturile ei fără să spunem nimic şi să se împământenească astfel senzaţia de disoluţie a statului român în care vine cine vrea şi îşi ia ce doreşte. Despre ”bunele intenţii” ale acestui autor nu îmi fac griji, dacă el amestecă Trianonul cu atacul actual asupra României din partea Ungariei şi cu ascunderea unui infractor este clar pentru cine luptă!

Într-adevăr, putem spune că am pierdul statul român şi că îl declarăm nul. Cum altfel putem interpreta întoarcerea României în Evul Mediu, când Transilvania e locul de joacă al Budapestei, în Ţara Românească se construieşte cea mai mare moschee, iar Moldova de peste Prut este abandonată Rusiei? Nu vă sună cunoscut? Şi, în timp ce statul român este sublim, principalii săi actori oficiali, premierul şi preşedintele, lipsesc cu desăvârşire, primul aflându-se, în general, în Turcia, iar al doilea, în general, în Occident (acum la Salzburg, în Austria, că tot e Transilvania sub securea austro-ungară).

Guvernul de la Budapesta se laudă cu victoria lui Iancu de Hunedoara de la Belgrad, afirmând că, la fel ca în 1456, Ungaria este apărătorul Europei. Aşadar, ni se fură şi istoria. În Ungaria, Viktor Orban este salutat ca noul Iancu de Hunedoara care apără bătrânul continent

Dispariţia de facto a statului român ar trebui să fie preocuparea românilor îngrijoraţi de viitorul ţării lor, indiferent că se află în România sau în afara graniţelor. E mai uşor însă să arunci cu noroi în singurul partid naţionalist din România, PRU, care şi-a asumat dificila sarcină de a spune lucrurilor pe nume, decât să lupţi cu condamnarea la desfiinţare a statului român.

Între timp, Guvernul de la Budapesta se laudă cu victoria lui Iancu de Hunedoara de la Belgrad, afirmând că, la fel ca în 1456, Ungaria este apărătorul Europei (AICI comunicatul oficial de pe pagina Guvernului maghiar în urma evenimentului de miercuri, 22 iulie, la 559 de ani de la Bătălia de la Belgrad). Aşadar, ni se fură şi istoria. În Ungaria, Viktor Orban este salutat ca noul Iancu de Hunedoara care apără bătrânul continent (AICI). Statul român nu reacţionează la acest fals istoric grosolan. Ba, mai mult, îi permite lui Orban şi suitei să dea lecţii de pe pământul românesc al Transilvaniei, ca să fie clar în toată lumea, unde declaraţiile lui Orban au fost preluate, că Ungaria domneşte în această parte de România. Ia cineva atitudine? Nu, doar Partidul România Unită. Şi atunci ce fac unii bravi români care totuşi au un cuvânt de spus? Atacă Partidul România Unită, singura voce care mai apără integritatea statului român, în timp ce oficialii de la Bucureşti sunt fugiţi prin lume. Până şi în Ungaria, Viktor Orban este contestat de opoziţie şi de societatea civilă. În România, Orban e tabu. Fricoşii tremură când aud de Budapesta. Iar cine îl critică este vinovat de naţionalism şi de toate relele pământului.

Nu-mi rămâne decât să-i felicit pe comentatorii care au descoperit unde se ascunde pericolul: în PRU. În rest, românii sunt apăraţi şi totul merge bine. Mai rămâne să închidem şi gura PRU şi atunci totul va fi perfect. Din România nu se va mai auzi nimic. Noi, care n-am fost paşalâc nici măcar în Evul Mediu, o să avem acum parte de el. Încălecarea României se va realiza şi fiecare stat din preajmă va veni aici ca acasă, vorba lui Orban, să-şi ia ce vrea: păduri, clădiri (Ungaria), teren pentru moschee şi şcoală islamică (Turcia) sau o bucată de România (Rusia). Important este doar să scăpăm de naţionaliştii români, ultimii apărători ai României. Apoi, calea către disoluţie va fi definitiv liberă!