Petrişor Peiu, consilierul necesar preşedintelui României, pentru reunificarea naţională

Naţiunea germană a avut şansa reunificării cu Helmut Kohl, naţiunea română are o şansă similară cu Klaus Johannis, în următorii ani, nu în veacul următor.

Cuvinte "în sensul apartenenţei la spaţiul comun european" - în declaraţia, de la Iaşi, a preşedintelui României. Afirmaţii împăciuitoare - în rostirile publice, succesive, ale premierului încă în funcţie, prin care reiterează, de Ziua Unirii Principatelor Române, lozinca "să fim uniţi în Europa", probabil cea occidentală, nu cea răsăriteană, deşi Republica Moldova nu va fi primită, nici în deceniul următor, în Uniunea Europeană.

În contextul acestei zile, de 24 ianuarie, rod, în 1859, al unor bărbaţi de stat, nu al unor nevolnici politicieni, precum cei de azi, am poposit, între două picături de ploaie, la o modestă întâlnire, a unor jurnalişti de peste Prut, cu câţiva dintre cei interesaţi de reunirea naţională, pe malurile Dâmboviţei.

Sala rezervată acestei întâmplări, la Institutul Cultural Român, îmi aducea aminte de Reşedinţa de Stat din Chişinău...

Diferenţa fiind că majoritatea covârşitoare a participanţilor erau domniţe şi juni curioşi faţă de cele ce ar urma să afle, să comunice, să înţeleagă.

Prima certitudine? 

Absenţa invitatului din capul listei de V.I.P.-uri, nimeni altul decât Cristian Diaconescu, fostul ministru de externe, altfel un român punctual la acţiunile publice.

Un câştig notabil?

Prezenţa echilibratului Vlad Ţurcanu, purtătorul de cuvânt al Preşedintelui Republicii Moldova, pertinent în ceea ce priveşte fotografierea exactă a evoluţiilor actorilor politici, de la Chişinău, din perspectivă strict constituţională.

Electrizant şi memorabil?

Discursul liber al lui Petrişor Peiu, expert la Fundaţia Universitară a Mării Negre, care a demonstrat, cu cifre imbatabile, din surse occidentale, că modelul reunirii celor două state germane este viabil şi în cazul reîntregirii plaiurilor mioritice.

Ar merita ca preşedintele ţării să reflecteze la oportunitatea înfiinţării unui post de consilier însărcinat cu acţiunile legitime vizând reîntregirea, în următorii zece ani, nu la calendele greceşti, a celor două state româneşti.

O idee asupra căreia nu doar va reflecta, dar şi, probabil, va decide în consecinţă, după o discuţie pragmatică, în săptămâna următoare, cu conaţionalul Peiu.

Un român care are la el cifrele reunificării naţionale.

În rest, la aceeaşi reuniune, a celor găzduiţi de I.C.R., am ascultat poveşti vânătoreşti.

Una fiind aceea privind dezinteresul vectorilor românismului, de la Bucureşti, pentru piaţa media, din Chişinău.

Alta constituind pledoaria lui Titus Corlăţean, doar ştiţi cine este, pentru perioada de glorie, a actualului executiv, marcată de victorii măreţe, în ultimii doi ani.

Fain, nu-i aşa?

Motiv suficient de a părăsi o sală cu puseuri defensive mioritice, unde fostul ministru de externe, cel tocmai menţionat mai sus, mai că nu îi înălţa, actualului şef al executivului, o statuie  comparabilă cu cea existentă, în memoria vie a naţiunii germane, pentru Helmut Josef Michael Kohl, cel mai mare lider european, al celei de-a doua jumătăţi a veacului trecut, după cum au declarat preşedinţii americani George H.W. Bush şi Bill Clinton.

Varianta românească al lui Kohl?

Ar putea fi Klaus Johannis.

Şi pentru faptul că a declarat, în urmă cu puţine ore:

”În spatele unităţii şi solidarităţii unei naţiuni trebuie să stea responsabilitatea. A fiecăruia dintre noi, dar mai cu seamă a clasei politice. A celor aleşi să reprezinte interesele şi să împlinească aspiraţiile acestui popor".

Poporul român fiind până la Nistru, domnule preşedinte, deocamdată al României de până la Prut.