Perspectiva crizei globale se confirmă, reapar intervențiile de criză în sistem

Fiți pe pace, nu vorbesc despre ai noștri, nici de „Guvernul Meu” și nici de politica externă care ar fi trebuit să descopere cum pot fi folosite perspective deschise de situația de conflict de la noi în loc să stea, parcă înfricoșată, cu capul adânc de tot în nisipul tradițional. Nu vorbesc despre toate astea deoarece e tot degeaba.

Falimentele pe piața bancară americană produc acum o reacție în lanț care progresează îcu o viteză mai mare decât cea din perioada precedentei mari crize din 2008, iar Europa – în partea ei care contează – se găsește mai rapid decât se estima în situația de a decide cum va reacționa acum că se confirmă „scenariul catastrofă”.

Acesta este, fără niciun fel de îndoială, declanșat de decizia celor de la agenția de rating Moody’s de a schimba perspectiva acordată sistemului bancar din SUA de la „stabil” la „negativ”: „am schimbat perspectiva noastră asupra sistemului bancar american de la stabil la negativ pentru a reflecta deteriorarea dinamică a mediului operațional” adăugând și că a pus alte șase bănci sub supraveghere, asta excluzând, firește, cele trei deja falimentate. E vorba despre instituții bancare foarte cunoscute pe piața americană și pe cele internaționale: First Republic Bank, Western Alliance Bankcorp, Intrust Financial Corp., UMB Financial Corp, Zion Bancorp și Comerica Inc. Mișcarea a transmis un nou semnal de alertă pe care, datorită situației actuale, toată lumea a fost nevoită să-l ia în seamă, mai ales că, din motive ciudate, o altă mișcare identică de la Moody’s fusese ignorată, permițând ca, public, lucrurile să decurgă „business as usual” până în ziua falimentului celor trei mari bănci. Să reamintim că pe 8 martie, Moody’s scăzuse ratingul depozitelor bancare la compania financiară SVB și la subsidiara sa Silicon Valley Bank de la A1 la A3  și a scăzut ratingul general de „stabil” la „negativ”.

Aceste bănci s-ar putea adăuga listei de 562 de falimente bancare din SUA începând doar cu anul 2000, iată-l pe cele din ultimii cinci ani:

Decizia Moody’s însemnă că experții agenției nu au avut încredere că mișcarea unică în istorie făcută de instituțiile federale americane, cea de a garanta toate depozitele bancare, va fi suficientă pentru a opri valul contagiunii care deja începuse să se propage rapid pe marile burse mondiale. Motivul era și rămâne foarte simplu: imediat după precedenta criză, responsabilii politici juraseră (știți cu fac politicienii) că niciodată țările lor nu vor mai permite utilizarea fondurilor publice pentru salvarea băncilor în prag de faliment. Asta au făcut acum americanii, evident în disperare de cauză, dar ce aveau să facă europenii în fața valului de pierderi din ce în ce mai importante suferite de pe burse naționale de giganții bancari? Aveau să uite de promisiuni și să revină la principiul „too big to fail”, cu bănci mult prea importante pentru stabilitatea politică, economic și socială a sistemului pentru a fi lăsate să se prăbușească?

Deocamdată, primii au cedat au fost cei de la Credit Suisse, una dintre băncile din TOP 50 pe plan mondial. La întrebarea neplăcută: cine dă banii să ieșim din rahat? Investitorul principal, adică Banca națională saudită, a zis pas, logic, deoarece nu vrea să se constituie vacă de muls în cazul în care degringolada continuă. Situația în care Credit Suisse a anunțat că recurge la procedeul clasic, adică se împrumută de 50 de miliarde de franci de la Banca centrală a Elveției, asta după ce valoarea acțiunilor scăzuse cu  un maxim istoric de 27%, stabilizându-se ieri seară la închidere la -24,24%., pierea pe bursă fiind atât de importantă încă valoarea totală a băncii era estimată, pe bursă la aproximativ 6,7 miliarde de franci!. În prealabil,  valoarea acțiunilor băncii scăzuse continuu, cu 83% începând din 2021.

Și acesta s-ar putea să fie doar începutul deoarece, spre deosebire de criza precedentă, visteriile au fost progresiv afectate de pandemie, crize sociale diverse și fluxurile enorme de bani reorientate, pe neașteptate, din majoritatea bugetelor naționale, inclusiv România) către cheltuieli masive pentru înarmare și pentru susținerea umanitară, financiară și militară a Ucrainei.

Vom vedea, în următoarele zile, dacă ceea ce se petrece în SUA va afecta și mai mult bursele europene și va clătina acțiunile băncilor. Caz în care crizele sectoriale globale vor continua să se alimenteze reciproc cu consecințe care, dacă ne uităm în istorie, nu par să aibă decât soluții de tip conflictual. Ce economii, în acest moment, sunt oare pregătite să susțină consecințe pe termen lung șu au la dispoziție una sau două generații de tineri pentru a fi trimiși pe teatrele de război? .