Părerile lui András (Andrei) despre români şi unguri

0
0
Biserica Reformată din Sfântul Gheorghe (Covasna)
Biserica Reformată din Sfântul Gheorghe (Covasna)

Zis şi făcut: plecăm spre Sfântul Gheorghe. Constatăm mai târziu că, în acest loc, dacă ajungi pe nepusă masă, ţi se pot întâmpla următoarele: vezi mai întâi că oraşul e aproape pustiu, iar Oltul care îl străbate nu e lat şi vijelios ca în alte părţi. Mai constaţi că această aşezare urbană nu mai seamănă deloc cu ce îţi aminteşti că ai văzut în urmă cu vreo 30 de ani.

Misterul lipsei agitaţiei pe străzi se dezleagă imediat ce intri într-o farmacie din plin centru şi întrebi de un medicament pentru o unghie de la picior care dă semne de dispariţie. Se sărbătoresc „Zilele oraşului”, îmi spun cele două farmaciste, iar oamenii se află în zona comercială a localităţii, o luaţi înapoi, apoi la stânga, parcaţi maşina, dacă nu găsiţi loc pe dreapta, vedeţi că...

Ameţit de abundenţa surprinzătoare a explicaţiilor în limba română şi de amabilitatea celor două doamne, uit restul de bani de la medicament, sunt atenţionat, îl iau, apoi sunt condus până la ieşire, încât îmi vine să mă uit într-o oglindă să văd dacă nu cumva arăt mai frumos şi mai tânăr decât sunt.

Mi se mai explică, la ieşire, unde pot să găsesc un articol de îmbrăcăminte: în trei locuri, inclusiv acolo unde se desfăşoară „Zilele oraşului”. Când achiziţionăm obiectul, lângă farmacie, primim alte informaţii preţioase despre evenimentul respectiv, fără să fiu nevoit să folosesc sumara mea limbă maghiară.

Acum, hai să vedem unde sunt şi cum petrec sfântu-gheorghienii o asemenea zi însemnată.

Ajungem. Doi poliţişti impunători ne deviază pe o stradă lăturalnică, spre un loc de parcare deja ocupat. Lăsăm Loganul pe un trotuar, pregătiţi pentru o eventuală amendă, ceva mai mare, probabil, când se va observa că avem număr de Bucureşti...

Un spaţiu imens adăposteşte spectacole de estradă şi locuri de joacă pentru copiii mai mari, dar predomină expoziţiile culinare, cu ceaune pântecoase aflate pe foc, care îţi taie răsuflarea cu aromele gulas-ului, făcut în mai multe feluri. Poftele o iau razna la mirosul ameţitor al kurtos-kalacs-ilor, ba cu scorţişoară, ba cu nucă, ba cu vanilie, din care e limpede că voi cumpăra măcar unul pentru Clara şi Amalia. Avem nevoie să punem o altă întrebare gen „Unde putem găsi...?”, ne adresăm primului întâlnit, un bărbat la vreo 50 de ani, îmbrăcat în uniformă, fără mustaţă, predominantă prin partea locului.

Ne apropiem de el cu sfială, deoarece memoria noastră e încărcată cu scandalurile din mass-media bucureşteană privind steagurile secuieşti, autonomia teritorială, „spânzurarea” lui Avram Iancu, declaraţiile anti-româneşti ale lui Tokes şi câte altele. Constatăm din primul moment că vorbeşte o limbă română curată şi este sfătos. Prindem curaj, dar spunem doar în gând: e român!

„Noi vorbim în familie limba maghiară, dar şi româna”, spune el. „Sunt mândru că fata mea a luat nota 9 la limba română, la bac. Aveţi dreptate, unii unguri de pe la noi nu vor să înveţe limba română, dar eu zic că fac o prostie. De ce să nu o înveţi, când ai nevoie de ea tot timpul? Nici eu nu am ştiut-o, dar când eram mai tânăr, am trăit o vreme pe la Brăila. Acolo am avut un prieten din Moldova, un băiat simplu, de la «coarnele caprei», cum se spune (în realitate, «coada vacii»- s.a.). De la el am învăţat. Iar el a învăţat limba maghiară de la mine. Nu am ridicat tonul unul la celălalt, niciodată. Vă mai spun ceva: dacă pui un român şi un ungur să lucreze împreună, ei se împrietenesc imediat, apoi merg la o bere şi se simt bine. ”

Ideea dezbinării dintre noi vine de sus, de la politicieni. Nu îmi place de loc ce se întâmplă la voi, la Bucureşti, ce se spune acolo, în mass-media, despre relaţia dintre unguri şi români. Sunt lucruri exagerate, care îndeamnă la discriminare şi ură.

„Adevărul e că apele sunt mai agitate la suprafaţa lor şi mai liniştite în adâncuri. Aşa e şi la noi. Să vină politicienii din Bucureşti să se convingă că lucrurile stau pe teren altfel decât în mintea lor. Când vorbim de politicieni, şi ai noştri or fi de vină, dar şi ai voştri.”

Ne luăm rămas bun. Se prezintă: András..... şi încă un nume greu de pronunţat pe care nu l-am putut reţine. „Andrei, dacă vreţi dumneavoastră, dar sunt maghiar din Covasna”. Ne zâmbim cu un uşor regret că trebuie să ne despărţim.

Intrăm din nou în mulţimea care roieşte în jurul grătarelor de tot felul, apoi mâncăm langosi cu brânză şi gulaş. După ce constatăm că nu am primit nicio amendă pentru parcarea pe trotuar, ne îndreptăm spre Bucureşti, purtând cu noi un parfum specific de kurtos-kolacs. Întoarcem pe toate părţile ce am văzut şi auzit, încercând să le încadrăm într-o realitate dramatică a zilelor noastre, care se referă la relaţia dintre români şi unguri. Nu prea reuşim, ba chiar ajungem să ne contrazicem, dar drumul e lung şi vom avea timp să le punem pe toate la punct.

 

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite