Papa Leon al XIV-lea și speranța unui lider în vremuri tulburi
0Un nou suveran pontif la Vatican înseamnă un moment de aducere aminte sub semnul pioșeniei pentru papa Francisc desigur, dar și o reflecție asupra viitorului și speranței pe care o presupune noul sfânt părinte al lumii catolice în special și creștine în general.
Există o tradiție îndelungată care conferă o solidă putere și putere simbolică celui care ocupă sfântul scaun. A trecut aproape un mileniu de la Marea Schismă (anul 1054), perioadă uriașă în care autoritatea liderului Bisericii Catolice a îmbrăcat nenumărate forme până să ajungă la forța simbolică pe care o emană astăzi.
Pe 11 mai Papa Leon al XIV lea a rostit prima sa rugăciune ca Suveran Pontif. „Consider o binecuvântare de la Dumnezeu faptul că prima mea duminică în calitate de Episcop al Romei este aceea a Bunului Păstor, a celui care își cunoaște și își iubește turma, a celui care și-ar da viața pentru ea”, așa a început Papa Leon rugăciunea sa. De la înălțimea funcției sale, Suveranul Pontif a rostit primele cuvinte ale unei rugăciuni punând accent pe rolul „bunului păstor”, al liderului de care pare că omenirea are nevoie tot mai mult.
Ce poate face un sfânt părinte din poziția sa supremă în Biserica Catolică, ce speranță poate aduce nu atât creștinilor și vieții lor religioase, cât dilemelor extraordinare pe care le încearcă nu numai Europa sau Statele Unite ale Americii, dar civilizația în ansamblu? Sunt nenumărate voci avizate care trag cu ambele mâini semnale de alarmă pentru a arăta că este nevoie doar de un pas greșit și lumea civilizată pe care o cunoaștem ar putea să se îndrepte spre prăpastie.
Dacă lipsesc liderii politici, ori dacă aceștia sunt exact cei care țin hățurile celor patru apostoli ai apocalipsei, figura unui „bun păstor” are darul să apară ca singura variantă salvatoare, precum mereu în istorie, o figură cu forța morală care să reprezinte o busolă, să ofere o cale, o direcție, un drum spre pace și liniște. Credința religioasă și secularismul s-au împletit de-a lungul istoriei, iar atunci când omenirea are tendința să o ia razna, liderului religios îi revine o dublă sarcină, adică pe lângă cea de a oferi sprijin spiritual, și aceea de a readuce lumea într-o zonă rațională și rezonabilă.
Papa are puterea și capacitatea de a deveni o forță radiantă și curată, un lider nu doar spiritual, ci și un puternic far călăuzitor datorită înțelepciunii și rezonabilității pe care o poate proiecta în perioade de confuzie și ceață, de iritabilitate și dezlănțuire incipientă a urii sociale. Bunul păstor cunoaște bine trecutul, analizează foarte bine prezentul pentru a putea păzi turma socială de un viitor problematic, iar dacă cunoștințele sunt insuficiente pentru a reuși, mai are la îndemână veritabila armă a exemplului personal, a căldurii umane, a credinței în tot ce poate să dea mai bun ființa umană și umanitatea în general.
Nu este greu să ne imaginăm că Suveranul Pontif ar putea mobiliza mulțimi de credincioși prin vizitele sale în diferite locuri ale lumii care se află în apropiere de zonele de război, ar putea lansa mesaje puternice pe care liderii laici nu au credibilitatea sau forța de a le lansa. Sfântul Părinte are capacitatea de a fi acea persoană pe care lumea o caută, persoană capabilă să genereze valuri de bunătate și rațiune, de creștinism și lumină, de democrație și libertate. Speranțele sunt uriașe pentru că provocările sunt fără precedent. Dar acestea sunt condițiile care creează un lider uriaș. Papa Leon poate fi „bunul păstor” de care are are nevoie acum omenirea.
Se încarcă comentariile...
