Orientul Apropiat în căutarea statelor-națiune
0Unul dintre motive este de natură politică internă. Dacă Benjamin Netanyahu a venit în ajutorul druzilor sirieni, este și pentru că druzii din Israel sunt patrioți, adesea angajați în forțele de securitate, iar premierul trebuia să le arate recunoștința apărându-i pe verii lor de dincolo de graniță.
Dacă nu ar fi făcut acest lucru, ar fi compromis solidaritatea națională, dar motivul principal a fost, evident, echilibrul regional. Mulți dintre druzii din Siria trăiesc la sud de Damasc, în acest djebel druz care se întinde între Golanul anexat și restul țării. Răspunzând la apelul lor de ajutor lansat după ce fanaticii sunniți au masacrat o sută dintre ei, israelienii au detașat din Siria o zonă druză la care armata siriană nu mai are acces.
Israel tocmai și-a creat un protectorat pe teritoriul sirian, care redesenază harta Orientului Mijlociu fără ca frontierele Siriei să fie modificate în mod oficial.
Este un fapt important, deoarece reflectă dificultatea cu care se confruntă și se va confrunta din ce în ce mai mult noua putere siriană în menținerea unității acestei țări.
Siria se destramă. Ea continuă să se destrame, deoarece primăvara arabă din 2011 o fragmentase deja într-o zonă kurdă în nord și, pe coastă, precum și în Damasc, o zonă creștină și alauită. Îl putem acuza pe Benjamin Netanyahu că invocă protecția druzilor pentru a slăbi și mai mult Siria și a crea o zonă tampon. Nu greșim făcând acest lucru, dar trebuie să constatăm mai întâi că Israelul nu face decât să profite de o evoluție foarte profundă și ireversibilă din Orientul Mijlociu.
Cu cele trei state ale sale – kurd, șiit și sunnit –, Irakul nu a fost niciodată atât de fragil de când imperiile britanic și francez l-au conturat în urma Primului Război Mondial. Același lucru este valabil și pentru Liban, deoarece acum că creștinii și sunniții nu mai reușesc să-l guverneze în fața șiiților, a căror pondere demografică s-a afirmat, „Elveția Orientului Mijlociu”, cum a fost numită atât de mult timp, nu încetează să se destrame.
În ceea ce privește Siria, vedem care este situația astăzi.
Create artificial pe urmă de puțin mai mult de un secol de imperiile europene pe ruinele Imperiului Otoman, aceste state trăiesc ultimele clipe. Pentru câțiva ani sau decenii, vor supraviețui, desigur, dar mor sub ochii noștri și nu vom face decât să întreținem războaie civile, cele mai cumplite dintre toate, dorind cu orice preț să le menținem.
După atâta sânge vărsat, kurzii au dreptul la un stat și vor ajunge să-l obțină. Druzii vor ajunge în curând să spună că și ei trebuie să-și urmeze această ambiție. Israelul se va separa de Palestina și va trebui să accepte constituirea acesteia ca stat. Puținii creștini rămași vor căuta aliați – kurzi, druzi, șiiți sau israelieni – pentru a trăi în granițe sigure.
Orientul Mijlociu este în căutarea unor state naționale. Indiferent dacă regretăm sau nu eșecul statelor multiconfesionale, trebuie să ne pregătim pentru această schimbare radicală, pentru a încerca să o canalizeze și nu să o agraveze prin negarea ei.
Se încarcă comentariile...
