Orice vârtej politic se va transforma într-o tornadă pentru economie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

A mai rămas puţin până la alegeri şi mediul de afaceri este îngheţat. Aproape nimic nu se mai mişcă. Toată lumea aşteaptă rezultatul scrutinului din 9 decembrie. Într-un fel sau altul fiecare este conectat, mai mult sau mai puţin, la sistemul politic.

 Evident că, într-o economie matură şi în vremuri mai puţin tulburi decât cele pe care le traversăm astăzi, politicul nu ar fi trebuit să aibă o aşa mare influenţă în economie. Din păcate, asta e situaţia şi nu prea avem cum să o schimbăm. Cel puţin nu acum. De aceea, cred că politicienii trebuie să fie mult mai responsabili în următoarea perioadă.

Citeam acum câteva zile un raport, dat publicităţii de Morgan Stanley, care releva faptul că în 2013, economia globală va intra într-o recesiune profundă. În plus, analiştii băncii spuneau că, acum mai mult ca niciodată, perspectivele economice depind de măsurile pe care le vor lua sau nu guvernele şi băncile centrale.

O previziune sumbră. Dacă ar fi să ne uităm cu atenţie la ce spunea Milton Friedman, celebrul profesor  american de economie, laureat al premiului Nobel, că “dacă un guvern ar administra Deşertul Sahara, în cinci ani ar avea deficit de nisip”, atunci nu ne putem aştepta la nimic bun pentru economie şi pentru mediul de afaceri. În general, guvernanţii nu au simţul răspunderii atunci când administrează banul public. Îl cheltuie cu o lejeritate dezarmantă.

De obicei, politicienii care ajung într-o funcţie publică n-au administrat în viaţa lor nici măcar un butic şi atunci e clar că nu se pricep. Iar dacă nepriceperea e combinată cu hoţia, atunci avem un amestec letal care poate pune foarte uşor o ţară pe butuci. Ca să nu mai vorbim că politrucii care se cocoaţă pe cele mai înalte scaune ale guvernării habar n-au de strategii de dezvoltare pe termen lung, de politici de stimulare a mediului de afaceri şi de atragere a investitorilor străini.

Va fi tragic pentru noi dacă şi viitorul Guvern va pune în funcţii tot felul de personaje care nu vor conştientiza că România se află într-un moment extrem de sensibil şi că orice decizie proastă pe care o vor lua va cutemura economia. Am mai spus-o, dar o voi repeta de acum încolo de câte ori va fi cazul, că avem nevoie de măsuri concrete şi rapide pentru relansarea economiei: investiţii majore în lucrări publice cu valoare adaugată, aplicarea unor politici fiscale stimulative pentru atragerea investiţiilor străine şi pentru păstrarea capitalului în ţară, îmbunătăţirea gradului de colectare contribuţiilor la bugetul de stat, înlăturarea rapidă a corupţiei, a birocraţiei şi a incompetenţei din instituţiile de management care se ocupă cu gestionarea fondurilor europene.

În plus, avem nevoie de stabilitate fiscală şi politică. Atrag atenţia în mod public că orice vârtej în mediul politic va provoca o tornadă în economie. În calitate de antreprenor pot spune deschis că fără reforme structurale la nivelor strategiilor publice de dezvoltare, România riscă să intre în colaps. Am fost recent în China şi Brazilia, două mari economii care reprezintă alternative de investiţii pentru piaţa autohtonă, şi partenerii cu care am avut întâlniri şi pe care vreau să îi conving să vină în România, mi-au spus că aşteaptă ca mediul de afaceri de la noi să devină competitiv şi că vor ca Guvernul să le fie un partener serios de discuţii.

Toţi cu care am discutat mi-au spus că suntem o ţară cu mare potenţial, însă permanentul conflict în care trăieşte clasa politică, cu schimbări bruşte de direcţii şi de priorităţi, cu instabilitate fiscală şi legislativă, cu impozite şi taxe nenumărate, cu reţea precară de autostrăzi, îi sperie pe cei mai mulţi dintre investitorii care ar dori să-şi plaseze banii aici.

Opinii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite