O lege şi un monument
0
Nu cred că se poate lupta împotriva totalitarismelor exclusiv prin intermediul unei legi şi, în consecinţă, nu cred că trecutul comunist al Ucrainei va dispărea doar ca urmare a recent-adoptatei legi care prevede „de-sovietizarea“ fostei republici sovietice.
Între altele, actuala configuraţie teritorială a Ucrainei n-ar fi fost posibilă fără existenţa URSS, care, ca urmare a Pactului Molotov-Ribbentropp şi a victoriei în cel de-Al Doilea Război Mondial, a ocupat teritorii întinse aparţinând altor state, unele dintre ele făcând acum parte din Ucraina.
Dar legea votată de Parlamentul de la Kiev generează efecte şi asupra altor foste republici sovietice, devenite acum state independente. Căci, cu excepţia statelor baltice, se pare că în niciuna dintre aceste ţări nu a avut loc un proces real de de-sovietizare. Care să implice atât demontarea unor statui şi însemne, cât şi refacerea istoriei/ istoriilor falsificate în perioada comunistă.
În special în Basarabia, acest proces de de-sovietizare a fost mult întârziat şi e departe de a fi finalizat. În Chişinău există – pe lângă numeroase însemne ale fostei puteri sovietice – chiar un monument care sintetizează perfect falsificarea istoriei, tipică regimurilor totalitare.
Este vorba de monumentul dedicat „Eroilor Komsomolului“. Care eroi? Şi care Komsomol? Basarabia a intrat în componenţa URSS în 1940, pentru un an, în care eventualii membri ai Komsomolului au prestat activităţi deloc eroice de comunizare cu forţa a populaţiei. Ocupată din nou în 1944, Basarabia nu a avut cum să aibă „eroi komsomolişti“, întrucât nimeni nu i-a mai ameninţat pe komsomoliştii debarcaţi de la Moscova, pe teritoriul provinciei părăsite de statul român.
Ce mai caută acest monument la Chişinău, azi, e un mister la care nu pot răspunde decât diriguitorii politicii basarabene. Demolarea lui – ca şi dezafectarea tuturor simbolurilor rămase dintr-o epocă apusă – n-ar afecta nici statalitatea Republicii Moldova (pe care nimeni din România nu o ameninţă), nici adevărul istoric despre cum a devenit Basarabia republică sovietică.
Dimpotrivă: ar fi o regăsire a memoriei, benefică tuturor.