O generaţie responsabilă

Ceea ce s-a întâmplat în aceste zile în România, solidaritatea şi omenia tinerilor (şi nu numai a lor) faţă de tragedia de la clubul Colectiv risipeşte un mit în care, personal, nu am crezut niciodată – indiferenţa şi nepăsarea generaţiilor de astăzi, egoismul lor, dispariţia idealurilor umaniste.

Niciodată nu mi-a plăcut să generalizez, m-am ferit de atributele de genul toţi sunt inculţi, nu le place să muncească, nu-i preocupă decât de o mică sferă de probleme care servesc direct interesele lor. Nimic mai neadevărat şi acest lucru s-a văzut şi se vede zilele acestea – nu numai prin acel marş al tăcerii care ilustra o comuniune sufletească a tinerilor cu victimele, prin imperativul exprimat de a se trage la răspundere vinovaţii, dar, în primul rând, prin gestul excepţional de a sta ore întregi la coadă ca să doneze sânge, fără niciun fel de recompensă, în mod voluntar, şi nu numai la Bucureşti, ci pretutindeni în ţară. Nu vi se părut această imagine cunoscută? Exact acum un an, în noiembrie, i-am văzut pe tinerii români, este adevărat nu în Bucureşti, ci în străinătate, stând ore întregi la coadă ca să voteze. Mulţi dintre ei nu au putut şi se pare că nici în continuare nu vor putea, legea cuprinzând obstacole peste obstacole. De ce au stat la coadă tinerii, în ambele cazuri? Fiincă a meritat, fiindcă a fost o cauză pe care au simţit-o că le aparţine şi trebuie să pună umărul.

Iată două exemple şi probabil mai sunt şi altele care demonstrează ce simte şi ce gândeşte această generaţie. Ea nu poate fi amăgită cu cuvinte şi din aceast motiv în sondaje partidele politice Parlamentul se află la coada cozii. Da, este adevărat, probabil sunt mai pragmatici decît noi, asta i-a învăţat experienţa capitalistă, dar nu este un lucru rău dacă alături mai păstrează şi din candoarea tinereţii care îi determină să facă gesturi curajoase şi lipsite de egoism (fiindcă nu-mi place să folosesc cuvinte mari, n-am spus sacrificii). Citesc de multe ori prin presă despre tineri voluntari care se duc la capătul pământului să muncească în ţări ale lumii a treia, să-i înveţe pe copii carte, să-i ajute pe săraci (Se mai întâmplă şi la noi). Fără niciun fel de recompensă materială. Sigur că intervine şi spiritul de aventură, dorinţa de a vedea locuri îndepărtate, uneori exotice, dar mi se pare firesc. Şi noi, generaţiile dinaintea lor, ne-am fi dus, dacă ne-ar fi lăsat, şi nouă ne-ar fi plăcut să studiem în străinătate, dar n-am putut. (Chiar şi pentru ţările socialiste trebuia să ai un dosar beton). De aceea, uneori am impresia că toate criticile, nemulţumirile, plângerile faţă de tinerii de astăzi ascund şi o doză de invidie, îmbrăcată sub formele amintite.

Nu este adevărat nici lipsa de interes a tineretului faţă de şcoală, lipsa lor de cultură. Am urmat, acum doi ani, la o vârstă mai mult decît coaptă, un masterat. Trei sferturi dintre colegi erau tineri absolvenţi de facultate (Mai eram doi-trei care, ca şi mine, au venit  din curiozitate faţă de materiile studiate). Toţi s-au dovedit conştiincioşi, interesaţi de subiect, se duceau pe la biblioteci, se documentau, căutau şi alte surse pentru a-şi aprofunda studiile. Nu au venit acolo numai fiindcă sistemul de învăţământ le cerea. Poate într-adevăr este nevoie în învăţământ dacă doreşti să predai în clasele superioare, sau dacă vrei să urmezi doctoratul. În rest, nu cred că diploma serveşte la  ceva. Deci, era vorba mai ales de interes ca să zic aşa, intelectual.

Sigur că nu toţi sunt aşa. Am arătat mai sus că nu-mi plac generalizările. Am întâlnit şi inversul acestor calităţi, tineri promovaţi care ies în public fără să ştie ceva, dar aici vina nu este în exclusivitate a lor ci şi a celor care-i susţin. Ceea ce vreau să spun este că nu există în esenţă o mare deosebire de comportament între generaţii. Mă gândesc de pildă la morală. Aş putea să dau multe exemple despre felul în care se comportau şi acţionau membrii generaţiei mele. Nu cu mult diferit doar că ceea ce azi se face deschis, atunci se făcea în secret. Fete foarte tinere rămâneau însărcinate, se măritau la 14-15 ani (şi nu din familii de romi), aveau prieteni cu care înreţineau relaţii sexuale, numai că se cam luau după zicala: „Ce înseamnă o fată cumine? Care se culcă la ora patru şi se scoală la opt să se ducă acasă” (N-avea voie să întârzie).

Poate am divagat puţin, dar exemplele ilustrează ideea fundamentală. Avem o generaţie responsabilă şi matură care ştie să facă diferenţa între esenţial şi neesenţial, între bine şi rău. Se duce la concertele rock căci acesta este gustul epocii, se tatuează deoarece este tendinţa zilei, se îmbracă aşa cum se îmbracă, dar acestea sunt elemente de suprafaţă. Nu sunt mai răi ca noi, sunt altfel. Dar compasiunea, spiritul de sacrificiu, capacitatea de judecată, de cele mai multe ori dreaptă, se regăsesc în caracterul lor, cel puţin cât le avem sau le-am avut şi noi când eram de vârsta lor. N-ar trebui să uităm.