Nu sunaţi că mai ieşim noi din când în când!

Dacă locuieşti la casă şi nu, nu stai într-un „cartier rezidenţial” unde de pe geamul de la bucătărie vezi în dormitorul vecinului, poţi face ce te taie capul fără să te gândeşti că ar trebui să dai muzica mai tare ca să acopere sonorul amorului.

Ţipi, gemi, chemi, îţi pui şi măşti dacă fantezia ţi-o cere, te minunezi, şi când ieşi pe poartă, nu întorci de trei ori capul peste gard, ca nu cumva să te întâlneşti cu vreun vecin oripilat de zgomotele voastre. Dar ce te faci când stai la bloc?! Dai zilnic (sau, în fine, săptămânal, lunar, anual, după puteri şi bani de Viagra – la cei născuţi înainte de anii ’60) proba silenţiozităţii şi a fofilării că, deh!, ai şi tu o onoare, o imagine de fată decentă de apărat, şi nu prea îţi dă inima ghes să afle pensionara de la patru (care mai are şi numărul părinţilor, „Doamne fereşte, poate se sparge o ţeavă şi nu sunteţi acasă, inundăm tot blocul, trebuie să avem pe cine suna!”) cum spui tu că e bine şi nu te referi la vreo reţetă de prăjitură, desigur. Că la prăjitură nu ţipi ca din gură de şarpe şi nici cuptorul nu scârţâie ritmat.

Stop cadru: întâlnirea, întâlnire, vinul roşu, vinul roşu, formă fizică, formă fizică, zgomotul, zgomot. Nu prea mult că nu suntem la protestele anti-PDL, dar nici prea încet, că om eşti şi când îţi place nu te mai gândeşti la... nu te mai gândeşti la nimic, de fapt. Patul e nou, dar cam aproape de perete.

Ai uitat, te grăbeai să pui desuurile pe tine ca să ai ce da jos, ai ignorat total faptul că atunci când te-ai mutat nu avea cine să te viziteze şi, deci, nici pentru cine să aranjezi mobila în aşa fel încât să nu strice liniştea abstinenţei colocatarilor. Destinatarul pojartierului se dovedeşte om cu suflet mare, generos, se achită de ameninţări cu vârf şi îndesat, se lasă cu sărut în tocul uşii, cazi lată în pat, cu zâmbetul tâmp lăţit pe toată faţa uitându-te la restul de ţigară rămas în scrumieră. Aţi ars împreună. „Hai că se mai poate, am făcut-o şi pe asta!”.

Soneria sună brusc. „Ahhh, deja îi e dor de mine!” (Da, fix asta crede o femeie în astfel de situaţii!!!) Ei bine, femeia, ca orice femeie, nu are dreptate. E vecina de lângă, vizibil alarmată. Dacă vizita preopinentului dura mai mult, probabil apărea nu numai alarmată, ci şi înarmată. „Dragă, m-ai speriat! Se auzeau aşa nişte sunete de am crezut că a intrat vreun hoţ în casă şi te-a luat la bătaie!” „Nu, mamaie, stai liniştită! O palmă peste fund nu e neapărat violenţă domestică! Nu e bătăuş, e pasional!” ai fi şoptit zâmbind complice, dar cum să faci confidenţe sexuale doamnei care poartă furou doar ca să-ţi ţină de cald la spate?! Taci spăşită, priveşti în jos – ai buzele umede, te cam dor, părul răvăşit, gâtul înroşit, pielea şifonată de pielea lui – bâigui un „Staţi liniştită, nu am păţit nimic, poate de la vecini!” şi începi să-i povesteşti cum munceşti tu mult şi îţi e cam somn.

Şi cât ai vrea să spui, de fapt, „Ştii ceva?! Am făcut sex, da! Şi mi-a plăcut, da! Şi nu mi-a promis că mă ia de nevastă, nu, nu l-am întrebat ce intenţii are, a fost doar de plăcere! Nu vecina făcea gălăgie, eu eram! Şi acum îmi e somn pentru că el a venit târziu şi a plecat şi mai târziu. Şi nu ştiu dacă o să mă sune mâine, dar e suficient că a venit azi! Deci, noapte bună! A mea a început minunat!” Închizi uşa şi te gândeşti că e cazul să te muţi la casă, cu o curte mare. Sau să-ţi faci la apartament antifonare.